Vocea Rusiei: Europenii vor îngheța la iarnă

2013/10/29

Realitatea

Postul de radio moscovit Vocea Rusiei face profeții sumbre pentru cetățenii europeni dependenți de gazul rusesc, respectiv că îi așteaptă o iarnă în care vor îngheța, pe fondul reorientării exporturilor rusești de gaze către Orient.

Rezultatul cel mai important al vizitei premierului Dmitri Medvedev la Beijing a fost anunţul făcut de Gazprom şi CNPC care au ajuns la un numitor comun în privinţa formulei prin care se va stabili preţul gazului livrat în China. Preţul va fi determinat în funcţie de cotaţiile preţului coşului petrolier JCC (Japan crude cocktail), ceea ce constituie un succes major al negociatorilor ruşi. În fond, China a acceptat formula de determinare a preţului de care vrea să scape Comisia Europeană în contractele europene semnate cu Gazprom. Mai mult, dintre toate preţurile de referinţă, a fost aleasă referinţa care asigură un preţ destul de ridicat în comparaţie cu preţurile ce puteau fi obţinute dacă drept referinţă ar fi fost luate preţurile la gaz de pe NYMEX (New York) sau preţurile hub-urilor spot din Europa. Compania rusă lucrează intens asupra deschiderii de noi capacităţi de producţie şi asupra asigurării posibilităţilor tehnice de redirecţionare a gazului „european” spre China, scrie Vocea Rusiei.

În acelaşi timp, mult aşteptata „revoluţie a gazelor de şist” şi venirea „gazului ieftin din SUA” care trebuia să prăbuşească preţurile în Europa întârzie să apară. Preţurile înalte din piaţa asiatică fac în aşa fel încât toate volumele disponibile de gaz natural lichefiat să fie direcţionate către China şi Japonia, în timp ce Europa se confruntă cu o scădere a producţiei proprii şi o reducere a livrărilor din Africa de Nord.

Această situaţie se reflectă şi în tarifele la energia electrică, deoarece producătorii de energie se numără printre principalii consumatori de gaz din Europa. În ciuda problemelor cu care se confruntă economia europeană, concernul german RWE va majora preţul la energie electrică pentru consumatorul final cu 9,3%, iar preţul la gaz cu 11%. La fel se întâmplă şi în Marea Britanie unde concernul Scottish Power va majora preţul la energie electrică cu 9%, iar preţul la gaz cu 8,5%. Rămâne de văzut cât vor plăti europenii pentru gaz şi energie electrică când Rusia va putea alege la liber direcţia în care să-şi livreze gazele naturale şi petrolul. În aceste condiţii devine uşor explicabilă frenezia mediatică sponsorizată de politicienii europeni care sunt nevoiţi să spună alegătorilor dulci poveşti despre „revoluţia gazelor de şist” în speranţa că aceste poveşti îi vor încălzi în timpul iernii care se anunţă a fi destul de friguroasă.

 

Tags: ,

Comments are closed.

December 2017
M T W T F S S
« Nov    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Site Metter