Vasile Iuga – PwC / România – Independență energetică versus securitate energetică

2013/08/14

În dezbaterea publică din România pe tema energiei se vehiculează deseori doi termeni aparent interşanjabili – securitate şi independenţă energetică. Cele două concepte sunt însă diferite, iar înţelegerea diferenţelor este foarte importantă.

Independenţa energetică presupune asigurarea necesarului de energie din surse proprii – potenţial autarhic. În schimb, securitatea energetică este un concept mult mai complex. Aceasta se referă la asigurarea aprovizionării cu energie în cantităţi suficiente, la preţuri accesibile, în mod eficient şi sustenabil. Independenţa energetică poate contribui la securitatea energetică.

Pentru a explica conceptul de securitate energetică, unul dintre cele mai bune puncte de plecare ar putea fi studiile lui Daniel Yergin, un reputat expert în domeniu. Yergin arată (*1) că pentru a-şi asigura securitatea energetică, statele trebuie să respecte patru principii fundamentale: diversificarea surselor de aprovizionare; menţinerea unei marje de siguranţă – însemnând capacităţi de producţie suplimentare şi rezerve care pot fi accesate în situaţii de urgenţă; interconectarea reţelelor energetice – autarhia nefiind o soluţie viabilă şi, nu în ultimul rând, necesitatea informaţiei de calitate despre modul de funcţionare a pieţelor de energie, care să prevină apariţia panicii în situaţii de criză.

Conceptul de securitate energetică, introdus de Churchill în ajunul primului război mondial, se referea iniţial doar la aprovizionarea cu petrol. În prezent acesta a fost extins la toate tipurile de resurse şi ansamblul sistemului energetic global. De asemenea, dacă iniţial independenţa energetică era o preocupare la nivelul fiecărui stat naţional, conceputul de securitate energetică a căpătat în timp valenţe globale recunoscându-se interdependenţa tot mai ridicată a sistemelor energetice.

Responsabilitatea protejării sistemului energetic nu mai poate fi lăsată exclusiv în seama statelor sau doar a mediului privat. Este nevoie de conlucrarea dintre acestea pentru a asigura stabilitatea sistemului, în beneficiul tuturor participanţilor pe piaţa energiei. Există evident un preţ al securităţii energetice care se reflectă atât în preţul resurselor, dar şi în cheltuielile pentru apărare şi ordine publică. Şi aceste costuri trebuie împărţite între sectorul public şi cel privat.

Funcţionarea eficientă a pieţelor de energie este în sine un factor de securitate energetică. Este nevoie de pieţe libere, lichide, stabile şi flexibile, capabile să absoarbă rapid şocurile excesului de cerere sau deficitului de ofertă, în condiţii mai bune decât ar face-o un sistem închis şi controlat.

Cum arată prin lentila definiţiei securităţii energetice date de Yergin, situaţia la nivel european şi în România?

În prezent, Uniunea Europeană importă peste jumătate din cantitatea de energie pe care o consumă, o parte importantă din aceasta din Rusia la preţuri considerate ridicate. Liderii europeni sunt conştienţi de faptul că Europa riscă să rămână singurul continent masiv dependent de importuri energetice, fapt ce împovărează atât consumatorii casnici, cât şi pe cei industriali, afectând competitivitatea economică a statelor membre. Costurile cu energia s-ar putea să reprezinte ultimul cui în sicriul competitivităţii Europei, pe lângă modelul social nesustenabil şi politica de austeritate.

De aceea, securitatea energetică a devenit recent un subiect cheie şi pe agenda Uniunii Europene. La recentul Consiliu European din mai, şefii de stat şi de guverne au trasat patru obiective fundamentale ale politicilor energetice comunitare: definitivarea pieţei interne europene de energie; îmbunătăţirea eficienţei energetice; investiţiile în dezvoltarea infrastructurii energetice şi diversificarea surselor de aprovizionare cu energie, inclusiv prin folosirea resurselor autohtone.

La nivel comunitar se va pune accent pe diversificarea surselor de aprovizionare cu energie, atât prin realizarea de gazoducte transnaţionale şi terminale pentru importul de gaz natural lichefiat, cât şi prin valorificarea potenţialului propriu de rezerve neconvenţionale şi a dezvoltării energiei regenerabile.

Se observă deci că Uniunea Europeană urmează strategia conturată de Yergin pentru asigurarea securităţii energetice.

România: Politici necesare pentru independența și securitatea energetică

Trecând la România, ţara noastră pare să aibă o poziţie privilegiată din punct de vedere energetic. România îşi asigură în prezent în proporţie de 76% necesarul de energie din producţia internă, mult peste media europeană. De asemenea, beneficiază de un mix energetic echilibrat şi divers şi de o pondere considerabilă a energiei regenerabile.

Menţinerea unei dependenţe reduse de importurile energetice necesită însă investiţii masive în mai multe domenii. Rezervele cunoscute de hidrocarburi se estimează că se vor epuiza în următorii 10-15 ani, luând în calcul actualul ritm de exploatare. Înlocuirea acestor rezerve presupune investiţii în explorarea de noi perimetre şi creşterea gradului de recuperare a zăcămintelor mature. Desigur, speranţele se leagă de punerea în exploatare a rezervelor de gaze de mare adâncime din Marea Neagră sau a gazelor de şist. Însă acestea vor intra în producţie în varianta cea mai optimistă abia după 2020, iar rezervele exploatabile comercial ale acestor zăcăminte sunt încă incerte.

România are de asemenea nevoie de investiţii semnificative în infrastructura de transport şi în realizarea de interconectări cu reţelele energetice ale statelor vecine. Sunt două obiective critice din acest punct de vedere: identificarea unei modalităţi de diversificare a importurilor de gaze naturale pentru a evita dependenţa de un singur furnizor extern; şi realizarea interconectării cu Turcia, unul dintre marii consumatori regionali de energie electrică, al cărei consum se estimează că va creşte în perioada următoare şi care poate fi folosită drept debuşeu în perioadele de producţie de energie excedentară.

Nu în ultimul rând, investiţiile trebuie să vizeze îmbunătăţirea eficienţei energetice şi reducerea consumului, având în vedere faptul că ţara este pe unul dintre ultimele locuri din Europa în ceea ce priveşte eficienţa energetică, măsurată drept consumul de energie pentru fiecare unitate de PIB.

Până în prezent, accentul a fost pus pe dezvoltarea capacităţilor de producţie. Este necesară elaborarea unei strategii energetice orientată către piaţă, respectiv către piaţa europeană. De asemenea, trebuie înţeles că securitatea energetică a României este strâns legată de cea a altor state şi că piaţa energetică trebuie să aibă complementaritate la nivel regional, atât în ceea ce priveşte resursele şi aprovizionarea, cât şi în ceea ce priveşte consumul.

Un pas important în direcţia conturării unor obiective strategice în vederea asigurării securităţii energetice a ţării a fost adoptarea recentă a Pactului pentru Energie de către reprezentanţi ai mediului academic, mediului de afaceri şi ai autorităţilor publice. Acesta vizează întărirea securităţii energetice şi încurajarea producţiei autohtone prin exploatarea

eficientă a zăcămintelor convenţionale şi neconvenţionale. Documentul recomandă menţinerea mixului energetic diversificat, însă propune reconfigurarea acestuia luând în calcul modificarea structurii de consum de energie, reglementările europene privind emisiile de dioxid de carbon, epuizarea rezervelor de hidrocarburi în condiţiile utilizării tehnologiilor clasice şi nevoia de echilibrare a surselor intermitente, aşa cum sunt capacităţile de energie regenerabilă.

De asemenea, Pactul prevede creşterea eficienţei energetice prin retehnologizarea infrastructurii de producţie, transport şi consum, inclusiv prin valorificarea fondurilor europene disponibile pentru aceste proiecte. Se recomandă de asemenea investiţiile în energia regenerabilă, ca cea mai bună modalitate de a reduce impactul de mediu al industriei energetice.

Pactul solicită şi menţinerea unui cadru legislativ, fiscal şi de reglementare stabil şi predictibil, care să stimuleze investiţiile din domeniu. Măsurile fiscale, luate după o consultare transparentă, ar trebui să păstreze un echilibru între motivarea investitorilor şi distribuirea socială a beneficiilor generate de sectorul energetic.

Nu în ultimul rând, Pactul pentru Energie susţine creşterea rolului României pe piaţa energetică europeană, pentru a-şi putea realiza vocaţia de hub energetic regional. Astfel, semnatarii pactului recomandă însuşirea de către România a principiilor politicii energetice comune, liberalizarea pieţelor de energie, interconectarea transfrontalieră a reţelelor, dezvoltarea mecanismelor de piaţă şi promovarea platformelor bursiere de gaze şi electricitate.

În elaborarea strategiei energetice ar trebui avut în vedere Pactul pentru energie care, prin direcţiile prioritare de acţiune pe care le presupune, este şi el consonant cu deciziile adoptate de Uniunea Europeană şi cu principiile enunţat de Yergin.

Direcţia este clară. Provocarea este implementarea. Sport la care trebuie să recunoaştem că nu excelăm! Este nevoie de consens în privinţa politicilor energetice şi a implementării strategiei pe parcursul mai multor cicluri electorale

Aşa cum spunea Nelson Mandela, lucrurile mari par întotdeauna imposibile până când sunt realizate. Deci, ar trebui ca strategia energetică să nu rămână un document pe care să se aştearnă praful, ci să reprezinte cadrul în care va fi construită legislaţia în domeniu, va fi concepută politica fiscală şi vor fi canalizate investiţiile.

Tags: ,

Comments are closed.

November 2017
M T W T F S S
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Site Metter