Un comisar român pentru o profilare mai energică a României în UE

2014/06/16

Adevarul

De la comunicare la lobby, în politica energetică. Mesaj: România are un profil energetic foarte bun, ar trebui să încerce să obţină următorul comisar european pe energie. De Dan Luca şi Anda Ghiran Articol publicat în FP România nr. 39 (martie/ aprilie 2014).    La sfârşitul Războiului Rece, percepţia acţiunilor instituţionale şi implementarea politicilor europene a depăşit caracterul tehnocratic, luând tot mai frecvent calea politică. De aici nevoia unei comunicări politice europene, la toate nivelurile. Doar că instituţiile europene de la Bruxelles lasă comunicarea pe seama guvernelor, iar guvernele o lasă pe seama Comisiei Europene şi celorlalte instituţii europene. În acest fel comunicarea este una nesistematică, necoerentă, de moment, mai degrabă dinspre stakeholder şi cauzată de un interes momentan, secvenţial, mai ales economic.

Accesibilitatea comunicării

Povestea Uniunii Europene în rolul de comunicator se poate rezuma uşor. Uniunea s-a dotat cu tot felul de politici sectoriale şi transversale, de la pescuit la agricultură, de la industrie la consumatori, sănătate şi mediu înconjurător, uitând de cele mai multe ori să explice eforturile sale politice în mesaje simple pentru cetăţenii europeni. Ca urmare, în dorinţa de a uniformiza şi a solidifica acel „acquis communautaire”, UE s-a transformat involuntar într-o maşinărie tehnocrată, a detaliilor şi procedurilor. Pentru a dirija toate aceste teme mărunte, transformate în politici, UE s-a dotat cu instituţii şi cu profesionişti, cei mai mulţi fiind jurişti sau economişti. În acest proces, crezând că este de-ajuns să decidă că bărcile de pescuit trebuie să aibă aceeaşi dimensiune în toate statele membre, UE a uitat să comunice, s-a instalat confortabil în birouri, a închis uşa şi a crezut că cetăţenii o vor înţelege şi susţine de dragul păcii de pe continent.

A avut loc, însă, un efect invers: cetăţenii s-au îndepărtat, fie pentru că nu au înţeles cu se ocupă UE sau pentru că s-au simţit excluşi din procesul decizional. Şi astfel, Uniunea s-a trezit cu un deficit democratic, cu cetăţeni care nu mai găsesc rostul ei, care o sancţionează prin absenţa la vot şi non-implicare.   În mod natural, UE s-a decis să comunice despre instituţiile europene crezând că cetăţenii europeni nu înţeleg activitatea lor. Iar comunicarea a rămas focalizată pe aceste instituţii şi mai puţin pe rezultatul muncii lor şi acţiunile care sunt cu adevărat relevante pentru viaţa de zi cu zi a milioanelor de cetăţeni europeni. Şi pentru că această comunicare nu funcţiona, instituţiile europene au simţit tot mai mult nevoia de a-şi justifica existenţa, aşa că au comunicat din ce în ce mai mult, creând instrumente şi instituţii care să se ocupe doar de acest capitol: comunicarea. Fără o strategie anume, rolul acestora era doar să comunice. Doar că instrumentele de comunicare nu au fost întotdeauna cele mai potrivite

În scurt timp, acest decalaj între ceea ce UE a ales să comunice şi ce aşteptau de fapt cetăţenii de la ea, accentuat de criză economică, s-a transformat într-o criză a neîncrederii. Şomajul, închiderea unor companii în Europa, scumpirea preţurilor, au făcut ca cetăţenii europeni să se preocupe din ce în ce mai mult de grijile zilnice. În tot acest timp, UE a continuat să comunice în acelaşi fel, iar cetăţenii s-au îndepărtat, considerând că Europa este prea ruptă de cotidian, de ceea ce le lipseşte lor în realitate. Ca urmare, la alegerile europene din 2009 mai puţin de 50% dintre cetăţenii europeni s-au prezentat la vot.

Politizarea energiei

Pentru a demonstra importanţa comunicării pentru o politică atât de „invizibilă” şi „plictisitoare” precum Polituca Energetică, putem pleca de la citatarea spuselor Preşedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy, la unul dintre Consiliile Europene pe Energie care au loc la Bruxelles: „Sectorul energetic este unul foarte politic, atingând direct probleme sensibile şi strategice de cel mai înalt nivel naţional – de exemplu mixul energetic. Acesta are un impact direct asupra intereselor marilor companii şi, în acelaşi timp, are un impact direct asupra vieţii de zi cu zi a noastră, a cetăţenilor. Luaţi de exemplu Bulgaria, cu alegeri anticipate declanşate de preocuparea cetăţenilor faţă de preţurile la energie. Astfel, poate fi tentant pentru politicieni să caute soluţii rapide pentru probleme care la prima vedere pot părea pur naţionale, dar care, în practică, au aproape întotdeauna un impact transfrontalier.˝

Din păcate, în ciuda faptului că ar putea reprezenta o oportunitate pentru politicieni, Politica Energetică a UE întâmpină încă dificultăţi în realizarea obiectivelor sale majore: asigurarea accesului la energie la preţuri rezonabile, garantarea siguranţei aprovizionării, scăderea emisiilor de dioxid de carbon, creşterea eficienţei energetice şi energiei produse din surse regenerabile, întărirea pieţei interne a energiei etc.   De cele mai multe ori, Politica Energetică este privită ca o chestiune deosebit de sensibilă, de interes naţional, prin care unele state membre îşi propun sa devină mai puternice şi mai influente decât altele. Chiar dacă interdependenţa statelor în sectorul energetic este o caracteristică esenţială, ţările membre continuă să ia decizii unilaterale care de cele mai multe ori duc la creşterea fluctuaţiei preţurilor la energie. În prezent, niciun stat membru nu poate asigura pe cont propriu aprovizionarea cu energie a cetăţenilor, mai ales la preţuri acceptabile.

De aceea, Politica Energetică ar trebui să devină în cea mai mare parte o competenţă comună a UE, dar cu siguranţă nu sub sistemul instituţional şi decizional de astăzi. O uniune de tip „Statele Unite ale Europei” ar putea calma spiritele şi lua decizii în interesul consumatorilor, nu a statelor. Analiza Politicii Energetice a Uniunii Europene ne face să schiţam următoarele idei:

• Statele membre au devenit prea mici pentru a dirija Politica Energetică, Uniunea Europeană este mult mai potrivită să o facă.

• Sectorul energetic este un domeniu foarte politizat, care poate avea efecte clare şi imediate asupra cotidianului cetăţenilor; de aici tendinţa actorilor politici de a transforma comunicarea energetică în argumentele electorale.

• Politica Energetică nu este o politică internă, ea ţine de domeniul relaţiilor internaţionale.

• Politica Energetică nu influenţează doar mediul înconjurător, ci mult mai multe domenii, precum cel de securitate, transport, social, sănătate, politica externă etc.

• Actorii locali joacă un rol foarte important în implicarea şi responsabilizarea cetăţenilor.

• Obiectivele energetice sunt pe termen lung, pe când cele politice pe termen scurt.

• Liderii europeni plasează Politica Energetică la centrul UE, ceea ce ne duce cu gândul la un posibil viitor proiect politic.

• Eficienţa energetică, unul dintre obiectivele europene în materie de energie, este imposibil de îndeplinit din cauza lipsei de comunicare cu cetăţenii; aceştia nu înţeleg cum şi de ce ar trebui să reducă consumul de energie.

• Instituţiile europene au păreri şi comunicări diferite în ceea ce priveşte Politica Energetică.

• Actorii care comunică Politica Energetică nu sunt experţi în comunicare, ei comunică într-un limbaj tehnic.

• Deciziile privind Politica Energetică se iau la nivel naţional, iar comunicarea se face la nivel european. De aici decalajul dintre ce au nevoie cetăţenii şi comunicarea mecanică, generalistă, de legitimare a institutiilor europene în sectorul energetic.

Energizarea lobby-ului românesc

În prezent, în ceea ce priveşte reprezentarea României în Bruxelles mai avem încă multe sectoare de acoperit, şi nu doar ca o necesitate impusă de corelarea cu legislaţia europeană, ci mai ales pentru faptul că economia europeană nu stă pe loc, măsurile de dezvoltare trebuie iniţiate şi de la nivel naţional şi trebuie adaptate nevoilor noastre. Primăvară trecută a avut loc Ziua Energiei Româneşti la Bruxelles, ocazie cu care Centrul Român al Energiei (CRE), în cooperare cu Reprezentanţa Permanentă a României, a organizat un eveniment de amploare în capitala europeană, sub numele „România, un Pol Energetic în Europa”. „Odată cu extinderea noului proiect energetic comunitar către Europa de Est şi Balcani se deschid noi oportunităţi pentru România. Însă, pentru a atinge acest obiectiv, avem nevoie de o bună funcţionare a pieţei, de respectarea tuturor regulilor, de crearea unui cadru potrivit pentru investiţii”, spunea Günther Oettinger, Comisarul European pentru Energie, la finalul întâlnirii. Centrul Român pentru Energie este un pionier al României integrate european: investeşte pentru a intra în mecanismul operaţional de la Bruxelles. Concluzia e clară: există o mare diversitate de grupuri de interese în Bruxelles în ceea ce priveşte politica energetică, dificil de anticipat din România.

România are un profil energetic foarte bun – inclusiv pe energia regenerabilă, iar ca independenţă energetică suntem în Top 3 din Uniunea Europeană. De aceea, după alegerile europene din 2014, ar trebui să încerce să obţină următorul comisar european pe energie. Merită încercat!

Dan Luca este doctor în Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, fondator în 2003 al Clubului „România-UE” Bruxelles. Este autorul a trei volume despre afacerile europene şi comunicare. Este profesor la universităţi din Bruxelles, Gorizia (Italia), Bucureşti şi Cluj. Cu un background în jurnalism şi ştiinţe politice, Anda Ghiran este doctorandă, finalizând o cercetare despre strategiile de comunicare ale Politicii Energetice în UE. Este lobistă în cadrul unei companii multinaţionale în sectorul eficienţei energetice la Bruxelles.

Tags: ,

Comments are closed.

November 2017
M T W T F S S
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Site Metter