UE vrea să controleze contractele semnate de statele membre cu Gazprom

2016/02/04

capital.ro

La finele lunii trecute, vicepreşedintele Comisiei Europene pentru uniune energetică, Maros Sefcovic, a declarat că Uniunea Europeană vrea să aibă puterea de a revizui acordurile energetice convenite de statele membre UE cu alte ţări, cum este Rusia, înainte de a fi semnate. Sefcovic a precizat că noile puteri ce ar urma să fie conferite Bruxelles-ului fac parte dintr-un pachet de măsuri destinate întăririi securităţii energetice, pe care intenţionează să le propună în cursul lunii februarie.

Potrivit surselor citate de EFE, miercurea viitoare Comisarul European pentru Energie, Miguel Arias Canete, va prezenta patru astfel de propuneri: o decizie cu privire la contractele interguvernamentale cu ţările terţe, o revizuire a reglementărilor cu privire la aprovizionarea cu gaze naturale, o strategie pentru susţinerea utilizării gazelor naturale lichefiate şi o comunicare cu privire la eficienţa sistemelor de climatizare.

Comisia Europeană este conştientă că solicitarea privind accesul la contractele energetice interguvernamentale, care sunt acorduri destul de opace, nu este o chestiune pe placul multor ţări din UE.

Totuşi, CE consideră că ‘nu este momentul ca fiecare ţară din UE să meargă pe cont propriu şi susţine că există trei principii care ar trebui să guverneze sectorul energetic: solidaritate, diversificare şi eficienţă.

‘Ceea ce urmăresc aceste măsuri este crearea unei adevărate Uniuni Energetice, care necesită existenţa unei cooperări între statele membre şi Comisia Europeană’, au declarat sursele comunitare citate de EFE.

În luna aprilie a anului trecut Comisia Europeană a acuzat Gazprom că limitează concurenţa pe pieţele de gaze naturale din Europa Centrală şi de Est, unde grupul rus este de departe furnizorul dominant. Executivul comunitar a demarat o investigaţie asupra practicilor Gazprom încă din 2012 iar ţările UE implicate în această anchetă sunt. Lituania, Letonia, Estonia, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria şi Bulgaria,

Potrivit unui articol publicat miercuri în cotidianul german Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), care citează un document intern, Bruxelles-ul vrea să examineze contractele semnate de Gazprom cu companiile europene, pe fondul suspiciunilor că grupul rus a impus preţuri incorecte care încalcă prevederile comerciale comunitare.

Tags: ,

Comments are closed.

November 2017
M T W T F S S
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Site Metter