Turkish Stream, trofeul ambiţiilor Turciei şi Rusiei

2016/08/10

ZF.ro

Astăzi preşedintele Turciei Recep Tayyip Erdogan se va întâlni cu omologul rus Vladimir Putin în prima vizită în străinătate a şefului statului turc de după lovitura de stat eşuată din 15 iulie. Întâlnirea este plină de semnificaţii.

Este vorba de un efort de a repara relaţiile dintre cele două puteri militare de la Marea Neagră ce poate fi inter­pre­tat ca un mesaj trimis Bruxelles-ului, Berlinului, Parisului şi Washingtonului că Turcia şi Rusia pot fi prietene şi că pot face bloc comun contra Occi­dentului.

Însă schimbul de opinii şi declaraţii de prietenie nu are loc pe un teren neutru, cum ar fi o reuniune a G20. Erdogan, care şi-a cerut scuze în iunie pentru doborârea unui avion de război rusesc de către armata turcă la graniţa cu Siria, îl va întâlni pe Putin în oraşul unde acesta s-a născut, după cum a observat jurnalistul de la Deutsche Welle Andrey Gurkov. Aceasta întăreşte impresia că Rusia lui Putin este cea care a ieşit victorioasă din conflictul dintre cele două state, atât politic cât şi economic. Putin a vrut gazoductul Turkish Stream, prin care Gazprom îşi va putea transporta gazele naturale în Turcia şi de acolo în Europa ocolind Ucraina şi legislaţia anti­mo­no­pol europeană, şi îl va obţine.

Însă în ce formă? Şi cu ce preţ? Aici Erdogan s-ar putea dovedi victorios. Dacă preşedinţii decid să construiască o singură conductă de-a lungul rutei şi nu două, va fi în avantaj Ankara. Vor fi dez­avantajate Mos­co­va şi în special Gaz­prom.

Mulţi ani Kremlinul şi-a făcut o prioritate din scoaterea Ucrainei din ecuaţia exportului gazelor naturale ruseşti în ţările Uniunii Europene. În prezent, cea mai mare parte a livrărilor ruseşti tranzitează Ucraina. Însă această reţea mai are o ramură, spre sud, care trece prin Moldova, România şi Bul­-garia şi ajunge să aprovizioneze cu ener­gie rusească Turcia.

Iniţial, planul Rusiei era să înlocuiască rutele ucrainene cu South Stream, patru conducte cu o capacitate totată de 63 de miliarde de metri cubi pe an. Aceastea ar fi plecat din portul rusesc Anapa, ar fi trecut prin Marea Neagră şi ar fi ieşit la suprafaţă prin Bulgaria. De acolo ar fi trebuit să ajungă în Austria. Proiectul a fost blocat pentru că încălca legislaţia UE.

Şi astfel, după o întâlnire cu Erdogan în Ankara în decembrie 2014, Putin a anunţat că gazoductul care ar fi trecut pe sub Marea Neagră va fi înlocuit cu altul, care va ajunge în Turcia, de unde trei sau patru conducte ar fi continuat până la graniţa cu Grecia – graniţa cu cel mai mare consumator de gaze naturale ruseşti, UE. Astfel s-a născut Turkish Stream. Însă curând după aceea şi acest proiect s-a blocat. Dintr-o dată Turcia nu mai era interesată să fie ţară de tranzit pentru cantităţi mari de gaze ruseşti, oficialii dorind doar o conductă care să poată acoperi consumul intern. Apoi a fost doborât avionul şi timp de jumătate de an proiectul a părut mort şi îngropat.

Acum nimeni nu mai vorbeşte de patru conducte. Însă o singură linie cu o capacitate de 15,75 de miliarde de metri cubi ar fi cea mai scumpă opţiune pentru Gazprom şi prin urmare cea mai puţin avantajoasă. Compania rusească, deţinută de stat, ar trebui să cheltuiască miliarde de dolari strânse prin împrumuturi pentru a construi o conductă mică pe fundul Mării Negre şi infrastructura aferentă în Turcia. Iar singurul scop al conductei ar fi înlocuirea unei linii terestre care funcţionează foarte bine.

O a doua conductă nu ar face Turkish Stream mai eficient din punctul de vedere al costurilor, dar ar majora veniturile. Gazprom ar putea aproviziona aşa Grecia şi Italia prin conducta Poseidon, aflată în stadiul de proiect. Totuşi, în timpul vizitei recente la Moscova, vicepremierul turc Mehmet Simsek a vorbit de o singură conductă. Ankara nu pare să fie dispusă să facă vreun compromis. Putin ar accepta această variantă, o povară mare pentru Gazprom – în vremuri în care Rusia are vizibile probleme financiare -, doar pentru a-şi atinge ţelul geopolitic de a exlude Ucraina din ecuaţia transportului de gaze spre Europa.

Pe socoteala Rusiei, Erdogan ar obţine o conductă nou-nouţă lipsită de riscuri şi gaze ruseşti ieftine pe termen lung. Mai mult, Erdogan îşi va asigura recunoştinţa Azerbaidjanului, o ţară vecină şi aliată, care construieşte deja gazoductul TANAP spre Grecia prin Turcia. Un proiect rusesc concurent pentru alimentarea pieţei UE nu ar fi deloc în beneficiul azerilor.

Tags:

Comments are closed.

December 2017
M T W T F S S
« Nov    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Site Metter