Sunt sau nu sigure explorarea şi exploatarea gazelor de şist? Opinii pro şi contra, la Prim Plan

2013/06/13

Cea mai recentă prezenţă a subiectului gazelor de şist pe agenda publică a fost de Ziua Mediului, când un grup de bulgari a trecut graniţa ca să protesteze la Vama Veche faţă de exploatarea gazelor de şist româneşti. Profesorul de geologie Corneliu Dinu şi geologul Georgeta Ionescu au susţinut opinii pro şi contra privind exploatarea gazelor de şist, luni seara, în direct la emisiunea Prim Plan.

Odată cu descoperirea zăcămintelor de gaze de şist în ţara noastră, tot mai multă lume vorbeşte de independenţa energetică. Pe de altă parte, ecologiştii atrag atenţia asupra pericolelor, deoarece exploatarea acestora nu se poate face decât prin metoda fracturării hidraulice, care –  spun ei – este nocivă pentru pânza freatică.

Gazele de şist sunt gaze naturale, la fel cum sunt şi cele cunoscute, convenţionale, diferenţa fiind că ele se găsesc în condiţii mai deosebite, în roci fine şi nu pot fi extrase deschizând rocile, ca în cazul gazelor convenţionale, a explicat profesorul Corneliu Dinu luni seara, la Prim Plan.

Aceste şisturi sunt roci-mamă în care s-au format iniţial gaze, iar o parte dintre ele au migrat şi s-au format astfel gazele convenţionale.

 

Extragerea acestor gaze din roci se face printr-o metodă care se numeşte fracturare hidraulică, despre care profesorul Dinu susţine că nu este o metodă periculoasă pentru mediu. „Este o metodă care poate fi făcută în siguranţă”, potrivit profesorului  Dinu.

În toate ţările din Europa în care este în discuţie subiectul se face doar explorare, nu exploatare, iar entuziasmul pentru explorare vine după succesul din Statele Unite, spune Dinu.

În replică, geologul Georgeta Ionescu vorbeşte despre pericolele acestei metode şi spune că este una controversată. În procesul fracturării se introduc cantităţi enorme de fluid de fracturare, unde, pe lângă apă, mai există nisip şi substanţe toxice, cancerigene, potrivit rapoartelor experţilor europeni.

În Marea Britanie, explorarea gazelor de şist s-a întrerupt pentru că s-au produs seisme despre care s-a constatat că au fost în directă legătură cu explorarea.

Profesorul Dinu spune însă că fisurile care se formează sunt de ordinul micronilor sau de orinul câtorva milimetri, ceea ce generază seisme de 10 la minus 5,  10 la minus 6, 10 la minus 3, 10 la minus 2 pe  Richter, deci seisme foarte mici.

Care este adevăratul preţ al gazelor de şist?” se întreabă Georgeta Ionescu.  “Nimeni nu vorbeşte despre costurile pentru comunităţi, nimeni nu discută despre ce se întâmplă de exemplu cu infrastructura în aceste zone, care este distrusă,  se defrişează, de distruge solul, impactul este mult mai mare, gândiţi-vă câte locuri de muncă se pierd, agricultura, turismul  sunt periclitate, spune geologul.

Atât profesorul Dinu, cât şi geologul Georgeta Ionescu susţin că gazele de şist nu sunt mai ieftine. Doar dacă exploatezi foarte mult, ajungi să ai gaze mai ieftine, iar pentru asta trebuie să ai capacităţi uriaşe, spune profesorul Corneliu Dinu.

– See more at: http://stiri.tvr.ro/sunt-sau-nu-sigure-explorarea-si-exploatarea-gazelor-de-sist–opinii-pro-si-contra–la-prim-plan_31514_video.html#view

Tags:

Comments are closed.

September 2017
M T W T F S S
« Aug    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Site Metter