Slovacia a găsit arma anti-Gazprom: o conductă care să unească Ucraina cu România şi Bulgaria şi care va alimenta Europa de Sud-Est, evitând South Stream

2014/11/30

Adevarul

Eustream, operatorul sistemului de gazoducte din Slovacia, propune construirea unei conducte pentru transportul gazelor naturale din vestul Europei către Balcani, ca alternativă la proiectul South Stream, aceasta urmând să traverseze România şi să reducă dependenţa de Rusia. Noul proiect este denumit „Eastring“ şi va avea o capacitate iniţială de transport de 12,5 miliarde de metri cubi de gaze, urmând a creşte ulterior la 20 de miliarde de metri cubi, a declarat Tomas Maracek, preşedintele Eustream, potrivit The Moscow Times.

Noua conductă va avea o lungime de 570 de kilometri, costurile fiind estimate la 750 milioane de euro. Proiectul presupune conectarea gazoductelor din Slovacia, care au o capacitate anuală de transport de 80 de miliarde de metri cubi, la conducta Soyuz din Ucraina, care este subutilizată, până la graniţa cu România. De aici va trebui construit un nou segment, care se va lega la conducta Isaccea-Negru Vodă, pe unde Rusia pompează gaze naturale către statele balcanice.

Flux reversibil

„Ar fi cea mai bună soluţie pentru sud-estul Europei, atât din punct de vedere economic, cât şi strategic. Proiectul ar costa doar o fracţiune din suma estimată pentru proiectul South Stream, ar putea asigura transportul gazelor în ambele direcţii, oferind regiunii o rută alternativă şi o nouă sursă de gaze naturale. În acelaşi timp, proiectul va folosi infrastructura existentă din regiune“, a spus Maracek. Şeful Eustream a adăugat că mai multe detalii în privinţa noii conducte vor fi făcute dezvăluite în următoarele săptămâni, după care proiectul va fi discutat cu autorităţile UE. „Vrem să fim bine pregătiţi pentru discuţiile cu autorităţile europene“, a spus Maracek.   Costurile totale vor depinde de ruta finală, a spus Maracek.

South Stream,braţul lung al Rusiei

Proiectul South Stream, cu un cost estimat de 40 de miliarde de dolari, va transporta gaze ruseşti către centrul Europei, pe o rută care va ocoli Ucraina, cu care Rusia este în relaţii tensionate. Uniunea Europeană se opune construirii South Stream, pe fondul îngrijorărilor că proiectul ar ajuta Rusia să îşi consolideze influenţa în estul Europei. De altfel, Comisia Europeană a apreciat că proiectul încalcă legislaţia UE în domeniul liberei concurenţe din cauză că Gazprom este şi producător şi furnizor de gaze, dar şi transportator, urmând să opereze gazoductul. UE este îngrijorată şi de creşterea influenţei Rusiei în statele care vor fi tranzitate de South Stream.    Gazoductul ar trebui să subtraverseze Marea Neagră, din Rusia până în Bulgaria. De aici o ramură nordică va traversa Serbia, Croaţia, Ungaria şi Austria. Partea sudică va trece prin Grecia, pe sub marea Adriatică şi apoi Italia. Gazprom are ca parteneri italienii de la Eni, nemţii de la Wintershall şi francezii de la EdF pentru partea din Marea Neagră, semnând acorduri şi cu companiile din fiecare stat traversat, inclusiv OMV din Austria.   Conducta propusă de către Slovacia va putea alimenta Sud-Estul Europei cu gaze din surse alternative, respectiv Iran, Irak, Egipt, Israel sau Cipru, a mai spus Maracek.

Tags: ,

Comments are closed.

October 2017
M T W T F S S
« Sep    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Site Metter