Rusia își direcționează expansiunea energetică spre nordul Europei, în timp ce estul continentului vrea să-și reducă dependența de Gazprom

2013/04/18

energyreport.ro

Strategia Rusiei, de extindere a influenței sale energetice asupra Europei, pe fondul crizei economice, a luat în vizor și statele din nordul continentului. În următoarele șase luni, gigantul rus Gazprom, compania olandeză de stat de transport al gazelor naturale Gasunie și British Petroleum (BP) vor explora posibilități de colaborare în proiecte de interes comun în regiune. Gazprom și Gasunie au semnat pe 8 aprilie un acord privind extinderea gazoductului Nord Stream în Olanda. Un acord similar a fost încheiat de ruși cu BP în octombrie anul trecut și vizează posibilitatea construirii unei ramificații a Nord Stream și în Marea Britanie.

Dacă aceste proiecte de extindere a Nord Stream vor demara, asta înseamnă că Gazprom va putea să-și majoreze dramatic volumul de gaze naturale exportate în Europa Occidentală, într-un moment în care unii dintre principalii clienți ai rușilor din Europa Centrală și de Est au trecut deja la măsuri de diversificare a surselor de aprovizionare cu gaze, pentru a-și reduce dependența față de Rusia, se arată într-o analiză Stratfor, preluată de Natural Gas Europe.

Gazoductul Nord Stream, care unește Rusia de Germania trecând prin Marea Baltică, a fost proiectat inițial pentru a permite Rusiei să livreze direct gaze Germaniei, cea mai mare piață a Gazprom, ocolind o serie de state pe care altfel ar fi fost nevoită să le tranziteze. Odată ajunsă pe pământ german, conducta se ramifică în două sisteme. Unul se continuă cu sistemul de conducte OPAL, care aprovizionează estul Germaniei și are interconexiuni cu Slovacia și Cehia. Celălalt ajunge până în nordul Germaniei.

În prezent, cele două ramificații terestre ale Nord Stream au o capacitate totală de transport de 55 de miliarde de metri cubi, deși cantitatea efectiv transportată în 2012 a fost doar de 12 miliarde de metri cubi, dat fiind că cea de-a doua ramificație nu este încă finalizată. De asemenea, exporturile rusești de gaze către Germania au fost destinate în cea mai mare măsură consumului intern german.

Două ținte apetisante de cucerit

Cu toate că scopul principal al Nord Stream a fost legătura cu Germania, rușii au luat în calcul din capul locului posibilitatea construirii altor două ramificații, una din ele urmând să ajungă până în Olanda. Deși Olanda este cel de-al doilea mare producător și exportator de gaze naturale din Europa (exportând inclusiv gaze norvegiene și britanice prin sistemul său de transport extrem de bine pus la punct), se estimează că, până în 2020, producția Norvegiei va scădea cu 11%, cea a Olandei – cu 17%, iar cea a Marii Britanii – cu 32%.

Astfel, Rusia plănuiește în avans să umple golul lăsat de reducerea producției de gaze naturale extrase din Marea Nordului și să se folosească în acest scop de rețeaua de transport a Olandei. Compania olandeză de stat Gasunie deține una dintre cele mai mari sisteme de conducte din Europa, în lungime de 15.000 de kilometri și cu o capacitate de 125 de miliarde de metri cubi, care trece prin aproape toate statele din Europa Centrală și de Nord.

Dintre toate conductele deținute de Gasunie, Gazprom este cel mai interesată de cea britanică. Aici ar urma să intervină proiectul Nord Stream 4, care ar livra gaze rusești prin rețeaua olandeză până în Marea Britanie. În prezent, Olanda exportă gaze naturale în Regatul Unit prin interconectorul submarin Balgzand-Bacton, cu o capacitate de 16 miliarde de metri cubi, precum și prin Belgia, printr-un conector submarin britanico-belgian, cu o capacitate de 25,5 miliarde de metri cubi.

Gazprom a anunțat că, într-o primă etapă, ar vrea să își majoreze exporturile de gaze cu 40 de miliarde de metri cubi, pe care să le livreze în Marea Britanie, prin Nord Stream 3 și 4. Și cei de la BP au declarat că sunt interesați de această perspectivă.

Tehnic, cele două interconectoare ar putea asigura această capacitate, însă, dacă deal-ul se va face, nici un alt competitor nu ar mai avea loc să folosească conductele. Tocmai de aceea, Gazprom are opțiunea de a cumpăra o participație de 9% la interconectorul Balgzand-Bacton, care unește Marea Britanie cu Olanda, opțiune convenită cu Gasunie încă de la construirea gazoductului Nord Stream 1.

Proiectul de extindere a Nord Stream în Olanda pare fezabil din punct de vedere tehnic. Iar Moscova are numeroase motive să se implice total în proiect. Acum nu mai este vorba doar de aprovizionarea cu gaze naturale a Marii Britanii, ci și de cea a Olandei, în viitor, precum și a celor care cumpără gaze prin intermediul sistemului de transport al Olandei. Rusia este interesată și de conexiunile și avantajele politice pe care aceste schimburi comerciale le-ar facilita, într-un moment în care influența Rusiei în Europa Centrală și de Est stă sub semnul îndoielii.

Poziția olandeză

Olandezii au fost deschiși la ideea proiectelor Nord Stream 3 și 4 în special din rațiuni comerciale. Extinderea gazoductului le-ar întări poziția ca țară de tranzit în Europa de Nord. La asta se adaugă un motiv mai recent.

Dat fiind că producția proprie de gaze naturale, precum și cea a Norvegiei și Marii Britanii, se află pe o tendință accentuată de scădere, extrem de perfecționatul sistem de transport al țării riscă să rămână gol, dacă nu se găsește o sursă alternativă de aprovizionare.

Olandezii vor fi în continuare capabili să satisfacă cererea din Olanda prin producția internă, însă le trebuie mai multe resurse de gaze naturale pentru a putea continua să exporte și să re-exporte în nordul Europei, iar pentru asta nu le ajung importurile de gaze lichefiate, care le-ar crește capacitatea de export cu doar 16 miliarde de metri cubi.

Poziția britanică

Potrivit mai multor estimări, cea mai mare parte a producției britanice de gaze naturale din Marea Nordului va înceta până la sfârșitul acestui deceniu. Marea Britanie a început deja să își majoreze capacitatea de import de gaze naturale lichefiate, care a ajuns deja la o pondere de 50% din totalul importurilor, dublându-se în ultimii doi ani, la 50 de miliarde de metri cubi anual.

Însă importurile britanice de gaze naturale lichefiate sunt extrem de volatile. Prețurile acestora depind în mare măsură de evoluția cererii din Asia de Est și, în consecință, au crescut în 2012 la aproape 600 de dolari/mia de metri cubi, fiind astfel cu peste 30% mai scumpe decât prețul mediu al gazelor livrate prin conducte în UE.

Din cauza acestei scumpiri, Londrei îi surâde din punct de vedere strict comercial și economic ideea de a importa gaze naturale rusești. Dacă Nord Stream 3 și 4 vor fi finalizate, Rusia ar putea livra 40 de miliarde de metri cubi de gaze Marii Britanii.

S-ar putea dovedi însă dificil pentru Marea Britanie, din punct de vedere politic, să accepte dependența de o altă mare putere europeană, mai ales că, în mod tradițional, britanicii s-au manifestat ostil față de Moscova. Este principalul motiv pentru care elitele britanice sunt reticente față de un astfel de posibil aranjament.

Filiera oligarho-arctică

Există însă două aspecte care ar face mai ușor de înghițit pentru ambele părți o cooperare comercială energetică dintre Marea Britanie și Rusia.

În primul rând, în ultimii ani, Rusia a făcut mari concesii la preț clienților săi din Vest, pentru a-și menține și a-și extinde cota de piață în Europa Occidentală. Acest lucru sporește puterea de negociere a occidentalilor în raport cu rușii, comparativ cu situația din trecut, când Rusia era printre puținele opțiuni viabile de aprovizionare cu gaze naturale pentru Europa.

Acum, există variante de diversificare, fie prin Caucaz, fie prin nordul Africii, precum și surse de energie alternative, cum ar fi gazele de șist sau cele lichefiate. Așa că Marea Britanie s-ar putea simți mai confortabil știind că, dacă va dori neapărat să rupă legăturile energetice cu Rusia din motive politice, o va putea face. Suportând, evident, costurile financiare ale acestei rupturi. De asemenea, este posibil ca prețurile gazelor naturale lichefiate să scadă în viitor, ca urmare a majorării ofertei.

În al doilea rând, este de remarcat că Rusia și Marea Britanie și-au reînnodat relațiile în sectorul energetic în decursul anului trecut. Anterior, la începutul anilor 2000, BP a avut mari probleme în Rusia, fiind implicată într-un joint-venture cu o serie de oligarhi (TNK-BP) și pierzându-și, odată cu căderea acestora în dizgrația Kremlinului, toate licențele și oportunitățile de afaceri, precum majoritatea companiilor energetice occidentale, de altfel. La asta s-au adăugat tensiunile politice dintre Londra și Moscova, legate de relațiile cu Statele Unite, de scandaluri de spionaj și așa mai departe.

Cu toate acestea, în 2012, Rusia a reînceput să implice companii occidentale în proiectele sale energetice, în special din nevoia de a căpăta acces la tehnologia și know-how-ul acestora. Probleme BP legate de oligarhi au fost rezolvate, iar compania a primit acces la proiecte de explorare și exploatare de petrol și gaze din Arctica, a preluat o participație la gigantul de stat Rosneft și chiar și-a numit unii membri ai board-ului (cu poziții antirusești notorii în trecut, nota bene) în Consiliul de Administrație al Rosneft.

Ecuația intereselor rusești

Motivațiile rusești pentru reușita proiectelor Nord Stream 3 și 4 sunt mai complexe. În primul rând, Rusia se confruntă cu rezistența mai multor state din piața sa tradițională central și est europeană, care vor să-și reducă dependența de importurile de gaze de la Gazprom. Exporturile rusești de gaze naturale către Europa au scăzut cu 8% în 2012, comparativ cu anul anterior. Ceea ce a obligat Moscova să schimbe strategia și să încheie noi contracte pe termen lung, cu preț fix, dar mai redus, cu mai mulți dintre clienții săi tradiționali.

Pentru a-și menține exporturile la un nivel constant, Rusia caută noi piețe de desfacere, cum ar fi Asia de Est și, iată, Marea Britanie și Olanda.

Dezvoltarea legăturilor economice cu cele două stare este de natură să aducă și avantaje politice Moscovei. Olanda este un aliat apropiat al Germaniei, principalul partener comercial al Rusiei, iar Berlinul ascultă de vocea olandezilor, ca și francezii, o altă putere europeană de care rușii s-au apropiat în ultima vreme.

În plus, Olanda este, alături de Germania, cea mai influentă țară în ceea ce privește stabilirea politicilor europene de ieșire din actuala criză, politici care au avut un impact extrem de semnificativ asupra Rusiei. Rusia are deja relații strânse cu Germania și Italia, respectiv și a patra economie din UE. Dacă reușește același lucru și cu a treia și a șaptea (Marea Britanie și Olanda), greutatea sa politică în Europa va crește dramatic, într-un moment în care Uniunea este foarte vulnerabilă la influențe din exterior.Cu toate acestea, este limpede că adâncirea influenței rusești în Occident nu va fi privită cu ochi buni într-o regiune obișnuită să se uite la Rusia cu neîncredere.

Tags: ,

Comments are closed.

October 2017
M T W T F S S
« Sep    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Site Metter