România „a luat ţeapă” cu Nabucco

2012/11/23

Vocea Rusiei

Clasa politică din România, la fel ca şi analiştii care-şi dau cu părerea prin emisiunile TV, are două fetişuri geopolitice: scutul de la Deveselu şi proiectul Nabucco. În interviul acordat pentru Vocea Rusiei, preşedintele Traian Băsescu a declarat că pentru România proiectul prioritar este Nabucco, motivând această poziţie prin apartenenţa României la UE şi prin faptul că „UE susţine acest proiect”.

Deşi preşedintele a încercat să demonstreze lipsa de împotrivire a României faţă de proiectul South Stream, realitatea „din teren” este complet diferită, iar faptul că ruta finală a gazoductului ocoleşte România certifică lipsa de interes a autorităţilor de la Bucureşti pentru acest proiect.În toate discuţiile despre rivalitatea dintre South Stream şi Nabucco, analiştii rusofobi preferă să omită din ecuaţie câteva aspecte foarte incomode. În primul rând, pentru toate ţările care participă la proiectul South Stream, această participare este o posibilitate de a face bani din taxele de tranzit care vor fi plătite de Gazprom, deci lipsa de interes faţă de acest proiect este echivalentul unui refuz de a face bani pentru bugetul statului. Al doilea aspect important constă în faptul că South Stream nu este un proiect în care să fie implicat doar Gazprom. South Stream este susţinut de compania energetică Électricité de France (companie controlată de statul francez) şi compania italiană ENI (controlată parţial de statul italian), ambele aceste companii deţinând cote părţi în cadrul societăţii pe acţiuni care va gestiona construcţia şi exploatarea gazoductului. Se impune întrebarea: guvernul francez şi guvernul italian nu ştiu că „UE susţine Nabucco”? Poate susţinerea acordată proiectul South Stream de Franţa şi Italia este un sabotaj conştient al politicii anti-ruse practicate de Bruxelles? De fapt, suportul formal şi informal oferit de EDF şi ENI arată că acea „susţinere europeană” a proiectului Nabucco nu este altceva decât un mit menit să explice publicului de ce România renunţă la veniturile care se puteau obţine din participarea la South Stream.

România a rămas unica ţară fidelă unui proiect mort. Ungaria şi Bulgaria participa la South Stream şi urmează să obţină toate beneficiile de pe urma proiectului: locuri de muncă, taxe de tranzit şi o creştere a rolului geopolitic. Turcia este preocupată de propriile proiecte, pe care le va implementa împreună cu Azerbaijanul. Dintre toţi susţinătorii Nabucco, numai România a rămas „cu ochii în soare”, iar restul s-au reorientat la timpul potrivit. Bulgaria, Serbia, Slovenia, Ungaria şi Italia vor face bani din tranzitul gazului rusesc, începând din 2018, iar România va aştepta în continuare lansarea unui proiect care oricum nu are gaz şi din care pleacă companiile care cândva îl susţineau. Deşi un grup restrâns de birocraţi rusofobi au reuşit să creeze piedici pentru inserţia South Stream direct în „hub-ul” din Austria, partenerii italieni ai Gazprom au oferit imediat o soluţie elegantă care a şuntat toate piedicile rusofobilor de la Bruxelles. South Stream va fi conectat la conducta italiană TAG al cărei punct final se află în „hub-ul” Baumgarten din Austria care este un fel de intersecţie pentru rutele de gaz din Est spre Vest şi este deţinut în proporţie 50/50 de Gazprom şi OMV. Construcţia South Stream va începe pe 7 decembrie şi va fi finalizată în 2018, cu un an înainte de termenul stabilit iniţial. Nabucco, în toate formele, inclusiv varianta „scurtă” şi varianta „West” nu are nici gaz (zero contracte ferme) şi nici surse credibile de finanţare. Proiectul este în faza de a fi părăsit de compania ungară MOL, compania germană RWE ia în calcul ieşirea din proiect, compania turcească BOTAS are angajamente ferme de investiţii faţă de propriile proiecte de gazoducte incompatibile cu Nabucco, iar compania bulgară Bulgargaz nu va mai avea bani de investit în Nabucco după ce va cheltui sume importante pentru construcţia tronsonului bulgar al Southstream. Ideea că OMV (care oricum este un beneficiar al South Stream prin participaţia în „hub-ul” de la Baumgarten) şi Transgaz pot implementa proiectul Nabucco este absurdă atât din punct de vedere economic cât şi din punct de vedere (geo)politic.

Cine va răspunde pentru veniturile pierdute de statul român din cauza fidelităţii excesive faţă de un proiectul mort al gazoductului Nabucco?

PS: Judecând după reacţiile apărute la articolul de ieri (http://romanian.ruvr.ru/2012_11_14/94565211/ ), jurnaliştii români sunt preocupaţi de următoarele întrebări: cine a făcut calculele? De unde au fost luate datele? Cum au fost făcute calculele?

Răspunsuri:

1. Calculele au fost făcute de persoane avizate.

2. Datele au fost luate din următoarele surse: rapoartele proprii ale Petrom (fără componente contabile, deoarece ele pot fi „desenate” în funcţie de necesităţi), rapoartele agenţiilor informaţionale Argus şi Platts şi ghidul global de taxare a proiectelor petroliere editat de Ernst and Young. Toate datele utilizate sunt publice. Dacă va exista interes, „de la sertar” pot fi scoase date mai puţin publice, inclusiv cele referitoare la modul în care Credit Suisse şi ING au calculat valoarea Petrom.

3. Calculele au fost făcute în baza legilor aritmeticii elementare şi a unor estimări foarte conservative, majoritatea fiind explicate în text. Orice jurnalist sau analist este invitat să ofere un calcul alternativ şi să conteste rezultatele obţinute. Dacă va fi nevoie, vor fi prezentate toate detaliile adiţionale, necesare pentru reproducerea calculelor din articolul care a fost conceput ca un text publicistic şi nu ca o dizertaţie economică. În mod cert, un calcul onest va arăta că „gaura” rezultantă din privatizarea Petrom este chiar mai mare decât cea menţionată în articol.

Tags:

Comments are closed.

November 2017
M T W T F S S
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Site Metter