România și țintele UE de reducere a emisiilor

2009/11/26

un raport al Centrului Roman pentru Politici Europene:

Pe 6 decembrie începe la Copenhaga summitul mondial privind schimbarea climatică. Acest raport al CRPE vine ca o pregătire a pozițiilor României la acest eveniment și în același timp ca o informare pentru opinia publică privind cele mai importante subiecte care vor face agenda pentru România în domeniul climatic. Până în prezent, România nu am avut politici și poziții coerente în UE, am participat ca spectatori pasivi în timp ce angajamentele noastre ca stat membru au devenit deja foarte costisitoare. Dar țintele asumate de UE ni se vor aplica și nouă, iar strategia 20-20-20 a UE (anumite ținte de reducere a emisiilor până în 2020 la care UE s-a angajat unilateral, indiferent de decizia de la Copenhaga, vezi descrierea completă în textul raportului) implică deja costuri pentru România. Banca Mondială estimează costul pe care îl va suporta România pentru a fi în conformitate cu angajamentele luate de UE la 12,5 miliarde euro până în 2020 (6,1 miliarde de euro până în 2015). Contribuția României la obiectivele generale ale UE ar consta în principal din creşterea cotei energiei regenerabile şi proiecte de eficienţă energetică în clădiri rezidenţiale, industrie, transport.

Raportul avertizează că o parte din unitățile de generare de energie electrică (de la Turceni, Rovinari, etc) vor trebui să fie închise treptat din cauza emisiilor de NOx şi SO2 dacă nu se fac investiţiile pentru ca acestea să funcţioneze “curat”, sau vor trebui să plătească pentru emisiile suplimentare de CO2. Principala cauză a întârzierilor în investiţiile de “curățare” a energiei produse de aceste unităţi este faptul că guvernul nu are bani pentru a efectua aceste investiţii costisitoare. De asemenea valoarea totală a fondurilor UE disponibile pentru energie este de circa 700 milioane euro, în timp ce investiţiile necesare în producţia de energie electrică ar fi de până la 35 de miliarde de euro în următorii 10 ani, doar pentru a aduce generarea de energie termică la standardele de eficienţă și emisie internaţionale.

raportul se descarca de  aici

Tags: ,

Comments are closed.

November 2017
M T W T F S S
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Site Metter