Rolul potenţial al NATO în securitatea energetică

2009/10/02

Turnând gaz pe foc: În cadrul industriei petrolului a început o dezbatere privind modul în care aceasta va răspunde atacurilor teroriste (© NATO)

Jamie Shea explică de ce securitatea energetică reprezintă o temă de interes pentru Alianţă.

Toate economiile moderne dezvoltate sunt dependente de asigurarea unei aprovizionări abundente cu energie – atât din punct de vedere al cantităţilor garantate, cât şi al unor preţuri stabile. Am văzut deja în anii 70 ai secolului trecut, când preţul ţiţeiului s-a mărit de patru ori, că întreruperile bruşte ale furnizării pot avea consecinţe majore nu numai economice, ci şi politice pentru statele membre NATO. Astăzi, strâmtorarea la nivelul pieţei petrolului şi recentele creşteri de preţuri, fără a mai aminti de ameninţarea producerii de atacuri teroriste împotriva elementelor de infrastructură de importanţă majoră, au făcut ca securitatea energetică să devină, din nou, un aspect cu o importanţă strategică. Câteva evoluţii recente au determinat ţările NATO să devină mai conştiente de vulnerabilităţile lor potenţiale în acest domeniu.

Una dintre vulnerabilităţile de acest gen priveşte liniile de comunicaţii şi transport. Patruzeci la sută din petrolul furnizat la nivel global tranzitează acum prin Strâmtoarea Hormuz din Golful Persic şi experţii au calculat că ponderea acestuia va atinge 60% în următorii 20 de ani. Anumite ţări joacă un rol disproporţionat de mare în furnizarea petrolului şi a gazului pe piaţa mondială, ceea ce face ca politicile şi evoluţiile interne ale acestora să aibă o importanţă deosebită pentru economia lumii. De exemplu, 60% din resursele de gaze se găsesc în doar două ţări – Rusia şi Iran.

În acelaşi timp, este din ce în ce mai evident că devine dificil să se sporească volumul cantităţilor furnizate sau să se găsească noi surse de energie pentru a răspunde cererilor crescânde, venite în special din partea Chinei şi a Indiei. În fiecare an, pierdem echivalentul producţiei Mării Nordului la nivelul producţiei totale. Rusia şi Iranul se confruntă de asemenea cu dificultăţi în privinţa creşterii producţiei datorită investiţiilor insuficiente şi îmbătrânirii infrastructurii. Recenta instabilitate din Delta Nigeriei a redus cu un sfert cantităţile furnizate de această ţară. Spre deosebire de multe domenii ale economiei, o mare parte a producţiei mondiale de petrol este supusă controlului de stat. Astăzi, doar 4% din rezervele de petrol cunoscute sunt controlate de marile companii multinaţionale de petrol cum ar Exxon, Shell sau BP. Rusia a re-naţionalizat o treime din producţia sa după 2000, ceea ce este un lucru semnificativ atunci când ne gândim că aportul Rusiei s-a ridicat la 40% în cadrul sporirii cantităţilor furnizate în ultimii ani. Optzeci la sută din totalul activelor de petrol sunt acum în posesia statului, iar acele state care beneficiază de actualele preţuri ridicate au un interes scăzut să crească nivelul producţiei. De acea, preţurile ridicate şi strâmtorarea de pe piaţa petrolului având o capacitate de rezervă limitată sau chiar inexistentă la care se poate apela vor face ca până şi cele mai mici scăderi la nivelul cantităţilor furnizate să aibă un efect semnificativ pentru America de Nord şi Europa.

Totodată, America de Nord şi Europa devin din ce în ce mai dependente de energia importată. De exemplu, UE importă în prezent 44% din gazul natural necesar, iar jumătate din acesta provine exclusiv din Rusia. Schimbarea ponderii principale în cadrul consumului de la petrol la gaze naturale va spori din câteva puncte de vedere dependenţa de anumite ţări. De exemplu, Rusia deţine numai 6% din rezervele mondiale de petrol, dar posedă 30% din rezervele de gaze naturale. Fără să surprindă pe nimeni, actuala strâmtorare a pieţei a reaprins dezbaterile privind sursele alternative de energie, cum ar fi bio-combustibilii sau energia solară, ca să nu mai amintim de renaşterea interesului pentru energia nucleară. Totuşi, bio-combustibilii reprezintă doar 1% din combustibilul folosit pentru transporturi, iar experţii cred că această valoare nu va depăşi 5% în următorii 20 de ani. Chiar şi astăzi, cărbunele acoperă două treimi din consumul de energie din China şi India, iar combustibilii fosili asigură 90% din cererile de energie din întreaga lume. Petrolul reprezintă în continuare 40% din mix-ul global de energie datorită dominaţiei sale în sectorul transporturilor. Statistica indică modul în care cererea ar putea creşte într-adevăr exponenţial în anii viitori. În SUA, 868 de oameni dintr-o mie posedă un automobil personal, iar în UE 680 dintr-o mie. Dar în China doar 13 oameni la mie au un automobil propriu. Imaginaţi-vă impactul asupra furnizărilor de energie dacă cifrele privind China s-ar apropia de cele din UE sau SUA în următorii 20 de ani.

Orientul Mijlociu va continua să aibă o importanţă crucială pentru sectorul energetic, având în vedere că 61% din rezervele de petrol se află în prezent în această regiune. Agenţia Internaţională pentru Energie (IEA) a calculat că în ultimii 30 de ani au existat 17 întreruperi în aprovizionarea cu petrol, care au implicat pierderi de mai mult de o jumătate de milion de barili pe zi la nivelul producţiei. Paisprezece dintre acestea au avut loc în Orientul Mijlociu. În acelaşi timp, Orientul Mijlociu este în continuare regiunea în care se găsesc cele mai multe câmpuri petroliere nedezvoltate din lume. De aceea, în secolul XXI, stabilitatea politică în regiune va reprezenta cheia securităţii energetice în aceeaşi măsură ca rezolvarea altor tensiuni.

Această scurtă analiză a tendinţelor globale în domeniul energiei subliniază că energia reprezintă cu adevărat un element al securităţii. Pe o piaţă atât de ermetică şi cu atâta dependenţă de petrol şi gaze, ameninţările la adresa furnizării de energie ar putea fi generate de câteva surse precum atacurile teroriste, dezastrele naturale, intimidarea politică şi şantajul sau întreruperile ca urmare a conflictelor sau tensiunilor regionale, pentru a aminti doar câteva dintre acestea. Acest lucru sugerează nevoia de o strategie de prevenire a întreruperilor şi de aranjamente care să minimalizeze efectele asupra nivelului cantităţilor furnizate în cazul producerii unei crize mondiale majore. De asemenea, sugerează că securitatea energetică deţine potenţialul de a crea o criză majoră sau, cel puţin, că încercarea de a asigura furnizarea garantată a cantităţilor necesare ar putea să modeleze din ce în ce mai mult politica externă şi priorităţile statelor membre NATO şi din întreaga lume.

O altă caracteristică a actualei preocupări privind securitatea energetică este aceea că din ce în ce mai multe ţări depind de cantităţile de energie care sunt furnizate de la distanţe foarte mari, prin conducte ce traversează întregi continente sau petroliere ce transportă gaze naturale lichefiate peste oceane. În următorul deceniu, aceste super-tancuri urmează să-şi sporească nu numai numărul, ci şi dimensiunile. Elemente de infrastructură din ce în ce mai sofisticate şi vulnerabile, cum ar fi proiectele de noi conducte sau de construire a terminalelor de gaze, sunt create pentru a răspunde creşterii cererii. Acesta reprezintă un aspect al globalizării, întrucât el subliniază inter-dependenţa dintre consumatori şi furnizori într-un lanţ complex, care necesită asigurarea securităţii terestre şi maritime pe întreaga lungime a acestuia.

În ceea ce priveşte terorismul, al Qaida a ameninţat în ultimele luni în mod explicit că va desfăşura un „jihad economic” prin atacarea capacităţilor energetice. S-au produs deja atacuri împotriva unui petrolier francez în Golful Persic şi împotriva celei mai mari rafinării din Arabia Saudită. Chiar dacă nu au reuşit, acestea pot totuşi destabiliza piaţa şi creşte primele de asigurare. Ele au stimulat de asemenea o dezbatere în rândul companiilor petroliere privind gradul de securitate pe care şi-l pot asigura prin mijloace proprii sau dacă este necesar să solicite sprijinul guvernelor şi al organizaţiilor internaţionale prin planificarea pentru situaţii neprevăzute şi în cazul producerii unui incident sau al unei crize.

Un posibil rol al NATO?

Având în vedere legătura nemijlocită dintre furnizarea de energie şi securitatea aliaţilor, precum şi natura directă a unora dintre ameninţări, faptul că securitatea energetică a devenit de asemenea o temă de discuţie în cadrul NATO nu trebuie să surprindă pe nimeni. Consiliul Nord Atlantic a organizat deja o sesiune cu experţii naţionali. NATO are responsabilitatea de a discuta orice subiect care îi preocupă pe aliaţi şi, întrucât unii dintre ei sunt în mai mare măsură dependenţi decât ceilalţi, este firesc ca aceştia să dorească abordarea acestui aspect la nivelul structurilor NATO.

Trebuie spus clar încă de la bun început că astfel de discuţii şi consultări nu implică realizarea automată a unui acord asupra faptului că NATO va acţiona şi că NATO nu va pretinde asumarea unui rol conducător în domeniul securităţii energetice. Este evident că protecţia elementelor de infrastructură de importanţă crucială sau opţiunile de răspuns în cazul producerii crizelor care presupun folosirea forţelor militare reprezintă doar o parte a întregului pachet de iniţiative necesar în vederea garantării securităţii aprovizionării cu energie. De exemplu, există deja un număr de iniţiative ale ţărilor G8, UE, Agenţiei Internaţionale pentru Energie şi ale altor grupuri, care vizează sporirea securităţii energetice. Acestea se axează pe asigurarea unei acceptări universale mai largi a Cartei Energiei, deschiderea pieţelor pentru investiţiile străine şi reducerea dependenţei noastre faţă de combustibilii fosili, aşa cum vorbea recent preşedintele Bush despre scăderea „dependenţei de petrol” a Americii.

Avem nevoie în special să dezvoltăm un sistem de transport care să nu fie într-o măsură prea mare dependent de petrol, prin dezvoltarea pe bază comercială a surselor alternative. Trebuie de asemenea să ne diversificăm reţeaua de conducte şi terminale LPG. Totodată, pentru a minimaliza efectele unei potenţiale întreruperi în aprovizionare şi a spori securitatea energetică trebuie create legături strânse cu alte ţări producătoare. Aceste relaţii bune vor reduce actuala dependenţă a numeroase ţări consumatoare faţă de numai unul sau doi producători de petrol sau gaze. În ceea ce priveşte rolul crucial al Orientului Mijlociu, acţiunile pentru realizarea unei păci viabile şi durabile în această regiune a devenit nu numai o prioritate politică, ci şi una a securităţii energetice.

Având în vedere toate acestea, NATO deţine totuşi potenţialul de a aduce valoare adăugată la eforturile internaţionale vizând îmbunătăţirea securităţii energetice în câteva domenii de nişă şi de a aborda câteva situaţii specifice. Consider că există patru domenii posibile pentru implicarea NATO.

Monitorizarea şi evaluarea situaţiei securităţii energetice

NATO ar putea înfiinţa un mecanism de monitorizare şi evaluare continuă care să urmărească evoluţiile legate de securitatea energetică. Acesta ar putea presupune consultări politice regionale cu aliaţii şi partenerii, bazate pe analizele şi rapoartele informative ale Statului Major Militar Internaţional. Desfăşurarea de informări şi prezentări şi a colaborării cu membrii comunităţii de specialişti, precum cei de la IEA şi cei de la principalele companii din domeniul energiei, ar putea de asemenea să joace un rol important. Un înalt comitet NATO ar putea fi însărcinat să urmărească problema îndeaproape. Acest grup ar putea apoi să pregătească prezentarea problemei în faţa Consiliului Nord Atlantic, cel mai înalt organ de luare a deciziilor al NATO. Totodată, un alt grup axat în principal pe aspectele economice ar putea fi solicitat să sprijine această iniţiativă datorită legăturii directe dintre securitatea energetică, economie şi tendinţele pieţei.

Mai mult chiar, Consiliul Nord Atlantic ar putea înfiinţa o Celulă pentru Analiza Informaţiilor şi a Securităţii Energetice. O unitate similară de informaţii creată pentru abordarea problemei terorismului s-a dovedit a fi un succes. Ca alternativă, am putea extinde mandatul unităţii de informaţii privind terorismul pentru a acorda o atenţie specială informaţiilor legate de securitatea energetică. Informaţiile ar putea fi culese de la aliaţi şi parteneri, precum şi din surse guvernamentale şi industriale. Comitetul Special ar putea de asemenea să joace un rol în facilitarea schimbului de informaţii între diferite structuri din domeniul securităţii energetice.

Pe lângă schimbul de informaţii naţionale între aliaţi, operaţiile navale ale NATO ar putea monitoriza liniile maritime insuficient acoperite de mijloacele naţionale. Acoperirea unor astfel de zone ar putea fi folosită pentru a genera o imagine maritimă care să fie pusă la dispoziţia tuturor ţărilor NATO şi posibil la dispoziţia partenerilor. Aceasta ar contribui la sporirea siguranţei liniilor maritime şi la identificarea riscurilor şi a ameninţărilor la adresa diferitelor vase. Această iniţiativă privind informaţiile maritime ar putea fi cuplată la reţeaua de informaţii a comenzii NATO, cel mai probabil prin intermediul Centrului de Fuzionare a Informaţiilor.

NATO ar putea de asemenea să invite delegaţiile diferitelor state şi organizaţii internaţionale, cum ar fi ONU şi UE, să informeze în mod regulat Consiliul Nord Atlantic asupra activităţilor lor proprii în domeniul securităţii energetice. Securitatea energetică poate constitui o temă de discuţie pe timpul sesiunilor informale NAC-PSC (reuniuni întrunite la nivelul Consiliului Nord Atlantic al NATO şi Comitetul Politic de Securitate al UE). Securitatea energetică este de asemenea în prezent o temă fierbinte în cadrul UE, bucurându-se de atenţia specială a preşedinţiei finlandeze. Având în vedere rolul principal al Rusiei în domeniul securităţii energetice, am putea de asemenea să facem din aceasta o temă obişnuită a consultărilor din Consiliul NATO-Rusia, la fel cum ea a fost inclusă pe agenda întâlnirilor noastre la nivel de expert cu Ucraina.

Încercarea de a asigura o aprovizionare garantată ar putea modela din ce în ce mai mult politica externă şi priorităţile statelor membre NATO şi din întreaga lume

Multe din ţările membre ale Parteneriatului sunt fie furnizori importanţi de petrol sau gaze, fie ţări principale de tranzit, care sunt implicate profund în discuţiile actuale privind conductele existente şi noile proiecte de conducte. De aceea, securitatea energetică constituie în mod evident o temă pentru consultările întărite la nivelul Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic (consultări care îi implică pe toţi cei 26 de aliaţi şi cei 20 de membri ai Parteneriatului pentru Pace). Unii dintre partenerii noştri din „Dialogul Meditarnean” şi „Iniţiativa de Cooperare de la Istanbul” se numără de asemenea printre principalii furnizori mondiali de petrol şi gaze naturale. De aceea, ar avea în mod evident sens să ne consultăm cu aceştia în privinţa aspectelor securităţii energetice. Seminarii speciale, precum cele pe care le-am organizat la Colegiul de Apărare al NATO din Roma, ar putea de asemenea să fie dedicate realizării unei analize a tendinţelor şi provocărilor securităţii energetice, pentru a câştiga mai multă expertiză în privinţa acestei teme şi pentru a ne pregăti în perspectiva viitoarelor provocări.

Asistenţa de securitate pentru aliaţi

Un al doilea rol posibil al NATO este acela de a oferi asistenţă de securitate aliaţilor. Aceasta ar putea implica măsuri flexibile, începând de la asistenţa de securitate pentru un aliat sau un grup de aliaţi, până la desfăşurarea chiar a unei operaţii NATO în vederea securizării în caz de necesitate a elementelor de infrastructură vulnerabile legate de energie.

NATO ar putea să fie pregătit să disloce, posibil conform Articolului 4 al Tratatului NATO, „Pachete de Asistenţă de Securitate” alcătuite în mod special în sprijinul unuia sau mai multor aliaţi. Acestea ar putea cuprinde întărirea patrulelor maritime şi aeriene, întărirea reţelelor naţionale de comunicaţii şi informaţii sau chiar asistenţa pentru eforturile de răspuns la producerea dezastrelor prin folosirea mecanismelor Planului de Urgenţe Civile şi a celor ale Centrului Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului la Dezastre. Dacă va fi necesar, elementele domeniului energiei ar putea de asemenea să fie protejate în condiţii extreme prin activarea forţelor de reacţie rapidă care ar putea fi puse permanent într-o poziţie de aşteptare.

Aranjamentele de comandă şi control ar putea fi inspirate de cele folosite pe timpul Operaţiei Display Deterrence (februarie 2003), când NATO a oferit Turciei sprijin de urgenţă pentru apărare. Diferite misiuni de asistenţă de securitate, cum ar fi sprijinul NATO pentru Olimpiada de la Atena din 2004 şi măsurile de securitate pentru apropiatul Summit de la Riga din 2006, pot fi de asemenea privite ca posibile modele utile. Aceste misiuni de asistenţă de securitate ar putea acoperi în acelaşi timp situaţiile de gestionare a consecinţelor.

Supravegherea maritimă şi răspunsul pe baza ameninţărilor

Un al treilea rol posibil pentru NATO ar putea implica supravegherea maritimă. Datorită recentului succes al „Operaţiei Active Endeavour”, acesta pare să fie o posibilitate cu şanse din ce în ce mai mari de materializare. În general vorbind, ţările au în continuare responsabilitatea de a-şi proteja propriile ape teritoriale, dar NATO ar putea dezvolta o „nişă” de capabilitate prin abordarea aspectelor de securitate ale liniilor de comunicaţii maritime.

În acest sens, Operaţia Active Endeavour (o operaţie de contra-terorism concepută pentru a spori securitatea maritimă în Mediterană după 11 septembrie) ar putea fi folosită ca un model. O Grupare de Forţe maritimă multinaţională (formată inclusiv din parteneri atunci când este cazul) ar putea fi creată în vederea descurajării atacurilor împotriva elementelor din domeniul energiei, cum ar fi vasele transportatoare de petrol sau LPG. Totuşi, în realitate, este imposibil ca mari suprafeţe de ocean să fie protejate în permanenţă. Dar NATO poate proteja anumite puncte înguste de trecere esenţiale în cazul unor ameninţări ridicate sau în situaţii de conflict. Acest lucru va solicita o abordare activă care să asigure un răspuns pe baza informaţiilor sau a ameninţărilor. De asemenea, ar fi necesar un timp de reacţie scurt pentru redislocarea grupărilor NATO de forţe navele cu destinaţie specială. Rolul şi poziţionarea forţelor navale actuale ale NATO ar trebui să fie examinate şi modificate în mod corespunzător dacă Alianţa urmează să-şi asume acest rol.

Operaţiile de interdicţie

Un al patrulea rol posibil pentru NATO ar putea fi constituit de operaţiile de interdicţie. Acestea sunt operaţii militare concepute special pentru securizarea aprovizionării cu petrol sau gaze în cazul situaţiilor reale de criză sau conflict. Un exemplu (deşi nu a fost o operaţie NATO) îl reprezintă „Operaţia Earnest Will” (1987-1988), desfăşurată în scopul protejării petrolierelor kuweitiene pe timpul războiului dintre Iran şi Irak şi care a implicat comunitatea internaţională nu numai prin dislocarea de mijloace navale, ci şi prin înlocuirea pavilioanelor petrolierelor (schimbarea steagurilor petrolierelor kuweitiene pentru a descuraja atacurile împotriva acestora). O operaţie NATO de interdicţie ar putea implica operaţii maritime de escortare pe termen scurt, protejarea sondelor şi terminalelor de petrol, acordarea asistenţei autorităţilor naţionale în vederea protejării bazelor de încărcare/descărcare şi protecţia rafinăriilor şi a punctelor de depozitare.

Un rol jucat de NATO în operaţiile de interdicţie ar necesita elaborarea unei planificări operaţionale uzuale pentru anumite scenarii şi planificarea pentru forţele navale multinaţionale şi alte forţe relevante care ar putea fi implicate. Operaţiile de interdicţie ample vor avea nevoie de desfăşurarea unei campanii de arme întrunite cu mijloace aeriene, navale şi terestre.

Realizarea unui rol al NATO în securitatea energetică implică aspecte politice importante, cum ar fi dezvoltarea relaţiilor cu alte organizaţii şi ţările partenere. De asemenea, aceasta implică dezvoltarea unor opţiuni militare, cum ar fi o abordare „pe baza informaţiilor”, care ar suferi din cauza unei lipse de coerenţă dacă este tratată în mod separat. De aici rezultă nevoia de a inter-conecta aceste standarde diferite de lucru în cadrul unei concepţii politico-militare generale privind securitatea energetică. Cele patru roluri posibile ale Alianţei ar putea forma nucleul acestei concepţii.

Concluzie

Deşi securitatea energetică reprezintă o temă relativ nouă pe agenda internaţională, aceasta este una importantă şi va fi de actualitate pentru mulţi ani de acum încolo. Datorită cerinţei globale crescânde de energie şi a naturii din ce în ce mai globalizate a lumii, orice diminuare a nivelului de aprovizionare poate conduce la o criză internaţională. Deşi NATO are multe teme importante pe agenda sa în perioada dinaintea Summit-ului de la Riga din noiembrie, securitatea energetică va constitui o preocupare strategică din ce în ce mai mare pentru Alianţă. Totuşi, este prea devreme să ne pronunţăm ce roluri ar putea şi ar trebui să joace NATO. Va fi nevoie de desfăşurarea în continuare a discuţiilor între aliaţi mai înainte ca rolul şi contribuţia NATO să poată fi bine definite.

Tags:

Comments are closed.

September 2017
M T W T F S S
« Aug    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Site Metter