revista presei pe energie 6 iulie

2010/07/06

Hotnews: Efectele “generozitatii” statului fata de ENEL dupa privatizarea Electrica Muntenia Sud: Consumatorii au platit investitiile nerealizate, iar Electrica SA a pierdut peste 200 de milioane de lei

Compania ENEL SpA nu a realizat investitiile asumate prin contractul de privatizare a societatii de distributie Electrica Muntenia Sud, dar autoritatile statului au fost complice. Aceasta este una dintre concluziile raportului final al Comisiei Senatoriale pentru Privatizare, raport facut public de curand. Astfel s-a ajuns in situatia in care consumatorii suporta un tarif care a fost calculat in functie de sumele pe care ENEL Distributie Muntentia s-a obligat sa le investeasca. Investitiile nu au fost realizate, dar nici tarifele nu au fost reduse pe masura. Acest mod de calcul a fost acceptat foarte usor de Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE). Un alt exemplu de indulgenta este usurinta cu care au acceptat reprezentantii Ministerului Economiei din Consiliul de Administratie sa nu se distribuie dividende. Daca s-ar fi distribuit dividendele, statul – prin Electrica – ar fi avut de castigat 167 de milioane de lei din profitul ENEL Distributie Muntenia si 48,8 milioane de lei de la ENEL Energie Muntenia.

Potrivit raportului, in calculul tarifului de distributie sunt introduse elemente ce tin cont de investitiile efectuate. Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) a acceptat din start calculul unui tarif pentru o perioada de reglementare de cinci ani (2008-2012). “Tariful a fost calculat raportat la sumele pe care ENEL Distributie Muntenia s-a obligat sa le investeasca prin angajamentul de investitii anual. Tariful de distributie la consumator a crescut, in conditiile in care ENEL Distributie Muntenia nu a respectat planul de investitii anual prezentat initial ANRE. Precizam ca investitiile realizate de catre ENEL Distributie Muntenia, prin comparatie cu investitiile asumate initial, au fost de 53% in 2008 si de 52% in 2009“, se arata in raport. Astfel, chiar daca ENEL nu a efectuat investitiile asumate, ANRE nu a facut nimic pentru a reduce tarifele.

documente: Raportul comisiei senatoriale

Adevarul: Enel a realizat doar jumătate din investiţiile asumate, dar a scumpit energia

Compania italiană Enel, care a preluat în 2007 filiala de distribuţie şi furnizare a energiei Electrica Muntenia Sud, şi-a îndeplinit în 2008 doar 53% din investiţiile asumate prin contractul de privatizare, iar în 2009 doar 52% din acestea, arată raportul comisiei parlamentare care a anchetat modul în care Enel şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale.

Totuşi, Autoritatea Naţională de Reglementare a stabilit pentru perioada 2008-2012 un tarif de distribuţie care lua în calcul investiţiile la care se angaja compania, nu pe cele efectiv realizate.

mai mult

Bursa: Producătorii de energie trebuie privatizaţi

Strategia energetică a Româ niei este “un document mort”, iar statul trebuie să privatizeze producătorii de energie pentru că nu are bani pentru investiţii, consideră Adrian Goicea, prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Patronale Surse Noi de Energie (SunE). Domnul Goicea a declarat, citat de Mediafax: “Strategia energetică a fost una formală, la comanda Uniunii Europene, dar este neviabilă, este un document mort. Privatizarea producătorilor de energie trebuie făcută, dar nu ştiu dacă mai găsim clienţi. Dacă se privatizează, putem exporta energie, iar state ca Turcia sau Grecia pot fi clienţi. Aş vrea să văd cine ar cumpăra de exemplu complexul energetic Turceni, în condiţiile în care se află şi la preţurile actuale ale energiei”.
Executivul a decis, în 2009, să comaseze cele mai importante companii de producţie a energiei şi de extracţie a cărbunelui în două societăţi naţionale şi să listeze la bursă pachete de acţiuni de la companiile energetice. Goicea, care deţine şi funcţia de director pentru România al “Iberdrola Renewables”, din grupul energetic spaniol “Iberdrola”, a adăugat că statul se “cramponează” de proiectele energetice şi de infrastructură, deşi nu are fondurile necesare derulării investiţiilor. mai mult

Adevarul: Videanu: Nu există nicio legătură între datoriile Rompetrol şi uraniul pe care vrem să-l aducem din Kazahstan

Colaborarea cu autorităţile kazahe pentru importul de uraniu din Kazahstan în România nu are nicio legătură cu datoriile Rompetrol către statul român, a declarat astăzi ministrul Economiei, Adriean Videanu.

“Suntem în legătură cu autorităţile kazahe în ideea de a colabora şi a dezvolta activitatea de uraniu, dar asta nu are nicio legătură cu datoriile istorice ale KazMunaiGaz, problemă pe care o gestionează Ministerul Finanţelor”, a spus Videanu, într-o conferinţă de presă.

Ministrul a făcut această afirmaţie întrebat dacă România ar putea importa uraniu din Kazahstan în contul datoriilor pe care le are Rompetrol la statul român.

mai mult

RIA Novosti: Nord Stream gas pipeline reaches European mainland

The first pipe string of the Nord Stream Pipeline hit dry land in Germany’s coastal resort city of Lubmin, the Nord Stream AG project operator said on Monday.

Dr. Georg Nowack, Nord Stream AG project manager for Germany, said the onshore connection was made on July 3 and was right on schedule.

“This construction phase was important and exciting for us, not just from a technological point of view. It also has a symbolic significance, as the Nord Stream Pipeline has now reached the European mainland for the first time and, moreover here in Lubmin, the point where WINGAS is planning and already building the natural gas transfer station and the OPAL and NEL onshore pipelines,” he said.

He said the pipeline was growing at up to 24 meters per hour and the second string was scheduled to reach land in mid-July.

“From fall 2011, natural gas from the Nord Stream Pipeline will flow into the transfer station which is currently being built,” the company said in a press release.

Construction of the high-pressure systems in the station, which in the future will guarantee transport of up to 55 billion cubic meters of natural gas from the Nord Stream Pipeline, is to begin in November.

It said of the 470-kilometer OPAL pipeline (Baltic Sea Pipeline Link running via Mecklenburg-Western Pomerania, Brandenburg and Saxony to the Czech border near Olbernhau in the Erzgebirge mountains), 260 kilometers have already been welded.

Nord Stream plans to pump gas to Western Europe, bypassing traditional transit countries such as Ukraine and Belarus blamed for previous disruptions in gas supplies to the region in the past.

Two pipelines, each with a capacity of 27.5 billion cubic meters a year, will run from the Russian city of Vyborg near the Finnish border to the German port of Greifswald.

Nord Stream AG has changed the originally proposed route of the pipeline to ease environmental concerns from the Baltic nations. The final route goes through the territorial waters and exclusive economic zones of Finland, Sweden, Denmark and Germany, avoiding Poland and the Baltic States of Estonia, Latvia and Lithuania.

rt.com: Belarus raises refined products transit costs by 12.7%

Belarusian state gas transportation company, Beltransgaz, and Russia’s Gazprom have signed an additional agreement on gas transit across Belarus, according to Beltransgaz CEO, Vladimir Mayorov.

Last week Russia slashed gas supplies to Belarus over an unpaid debt, with Minsk, in turn, insisting on getting $260 million in transit fees from Gazprom threatening to cut off Russian energy supplies to Europe. Gazprom did pay what it considered its debt to Belarus, but calculated at the rate of $1.45, while Minsk asked for a $1.88 rate, meaning Russia was still $23 million in debt.

Though both sides are still arguing over how much money they owe, Aleksandre Nazarov, senior oil and gas analyst at Metropol, says there’s really little alternative to the route through Belarus for Gazprom to ship its production to Europe.

“In winter months, in January and February, the transportation system should be used in full capacity, so, as a result, Belarus could be excluded from this route only temporarily. The transit through Belarus is shorter than through Ukraine and, as a result, it’s cheaper. So, obviously Gazprom would like to carry less expenses transporting gas through Belarus than through Ukraine.”

apa.az: Iran discovers two new gas fields

Iran, OPEC’s second largest oil exporter, has discovered two new natural gas fields, Oil Minister Masoud Mirkazemi announced on Monday, AFP reported.

The combined gas reserves of the two fields amount to around 800 billion cubic metres (28 trillion cubic feet), he told reporters.

“Forouz gas field is located in the Persian Gulf near Kish island and has 700 billion cubic metres of gas reserves,” Mirkazemi said, adding that when brought on stream the field could produce around 70 million cubic metres of gas daily.

He said the second field was found in the northeastern province of Khorasan Razavi and has 62.5 billion cubic metres of gas reserves.

It could produce four million cubic metres of gas daily, the minister added.

Iran has the world’s second-largest reserves of natural gas after Russia. The South Pars field in the Gulf has around 14 trillion cubic metres of gas, which represents about eight percent of world reserves.

Novinite: Putin Sends Deputy to Bulgaria for Energy Talks

Russia’s Deputy Prime Minister Viktor Zubkov is expected to visit Bulgaria on Tuesday, July 6, for talks on the large-scale joint energy projects.

Bulgaria’s PM Borisov and his Russian counterpart Putin have agreed about this visit as they talked over the phone Friday discussing the situation of the three joint energy projects – the Burgas-Alexandroupolis oil pipeline, the South Stream gas transitpipeline, and the Belene Nuclear Power Plant as well as other matters of the bilateral relations.

A delegation of Bulgarian experts is going to visit Moscow Thrusday, July 8, for energy talks with Gazprom. Thus, Russian Deputy PM Zubkov’s visit will precede the arrival of the Bulgarian delegation to Moscow.

Recent statements by Bulgarian PM Boyko Borisov that his country would be pulling out from two high-profile energy projects, involving Russia – the Belene NPP and theBurgas-Alexandroupolis oil pipeline – have caused confusion and dismay in Russia.

The Bulgarian Prime Minister has also vowed an investigation of the renegotiated contracts with the Russian energy giant Gazprom for Russiagas supplies, signed in 2006.

He has made it clear that Bulgaria was going to try to renegotiate the terms under which it receives natural gas from Russia, a statement that came the very same day that natural gas prices in the country went up by a staggering 25%.

Tags: , ,

Comments are closed.

October 2017
M T W T F S S
« Sep    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Site Metter