revista presei pe energie 31 mai

2010/05/31

money.ro: Românii ard cel mai ieftin gaz din Europa. Vezi preţurile din ţările UE

În România se înregistrează cel mai mic preţ al gazelor naturale livrate populaţiei, din tot blocul comunitare, potrivit ultimelor date publicate de Eurostat.

Preţul mediu al unui gigajoul de gaz natural consumat în gospodăriile din România a fost, în cel de-al doilea semestru al anului trecut, de 7,45 euro, potrivit ultimelor date prezentate de biroul european de statisticăEurostat. Cu această valoare, România apare ca fiind ţara cu cel mai mic preţ la gaz din Uniunea Europeană, cu un preţ de aproape două ori mai mic decât media blocului comunitar, de 14,67 euro.

Preţuri apropiate de cele din România se mai găsesc în Bulgaria (9,67 euro), înEstonia (10,07 euro) şi Letonia (10,52 euro). Cele mai mari preţuri sunt în Suedia(26,86 euro), Danemarca (26,77 euro) şi Olanda (18,70 euro).

Calculat în termeni de paritate a puterii de cumpărare însă, preţul la gaz este, în România, mai mare decât media blocului comunitar. Cele mai mici preţuri se găsesc în Luxemburg, Belgia şi Marea Britanie.

România este una dintre puţinele ţări din Europa care-şi asigură, într-o proporţie semnificativă, consumul de gaze din producţia internă. Anul trecut, consumul naţional a fost de 13 miliarde de metri cubi, 11 miliarde din producţia internă şi doar două miliarde din import din Rusia.

Preţul la gazul din producţia internă pentru populaţie este în continuare reglementat de stat. Petrom, unul dintre cei doi mari producători din ţară, cere liberalizarea lui, în sensul creşterii până la nivelul preţurilor la gazul de import, de aproape două ori mai mari.

Preţul pentru un gigajoule, semestrul 2 2009, taxe incluse

În monedă naţională               În euro
EU27    –    14.67
Euro area                  15.99                    15.99
Belgium                    14.33                     14.33
Bulgaria                    18.91                       9.67
Czech Republic     337.81                     13.11
Denmark                199.27                     26.77
Germany                  16.35                      16.35
Estonia                   157.60                     10.07
Ireland                      15.29                      15.29
Spain                         14.88                     14.88
France                       16.20                     16.20
Italy                             14.84                     14.84
Latvia                           7.42                      10.52
Lithuania                   38.97                     11.29
Luxembourg             12.82                     12.82
Hungary                 3587.33                    13.23
Netherlands              18.70                    18.70
Austria                        17.23                    17.23
Poland                        53.50                    12.78
Portugal                      16.52                   16.52
Romania                    31.66                      7.45
Slovenia                     14.96                     14.96
Slovakia                      13.21                    13.21
Sweden                   279.00                     26.86
United Kingdom       10.52                     11.84

Grecia, Cipru, Malta şi Finlanda nu raportează preţurile la gaze pentru că nu au un consum semnificativ de gaz, la nivelul gospodăriilor

1.000 metri cubi=38,5 Gigajouli.

ziare.com: Pretul gazelor ar putea creste, din iulie

Pretul gazelor livrate populatiei, care in general se decide la inceputul fiecarui trimestru, nu a fost stabilit inca, dar este posibil sa fie indexat cu inflatia de la 1 iulie, a declarat pentru NewsIn presedintele Autoritatii Nationale pentru Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) Petru Lificiu.

“In acest moment, reevaluam datele transmise de operatori. Cererile lor sunt justificate partial. Solicitarile acestora sunt insa foarte mari”, a declarat Petru Lificiu.

GDF SUEZ Energy Romania, unul din cei mai importanti furnizori de gaze din Romania, a solicitat ANRE majorarea pretului gazelor livrate populatiei cu 20%, de la 1 iulie, dupa cum a declarat joi pentru NewsIn directorul general al companiei, David Yvonnick.

Pe parcursul anului trecut, ANRE a decis ieftinirea gazelor pentru consumatori de doua ori: la 1 mai 2009, ANRE a redus pretul cu 3% la factura finala de gaze, iar de la 1 iulie, cu 5%.

ANRE se afla in subordinea directa a Guvernului si are rolul de a crea si aplica sistemul de reglementari necesar functionarii sectorului energiei si pietelor de energie electrica, energie termica si gaze naturale in conditii de eficienta, concurenta, transparenta si protectie a consumatorilor.

ziare.com: Romanii au consumat mai mult curent decat anul trecut

Consumul de electricitate din Romania a crescut cu 4% in primele cinci luni, fata de perioada similara din 2009, datorita temperaturilor mai scazute, iar la nivelul intregului an s-ar putea majora cu 1%, potrivit Transelectrica.

“In ianuarie 2009 a fost o temperatura medie de minus 1,2 grade Celsius, pe cand in ianuarie 2010 temperatura medie a fost mai scazuta, de minus 3,2 grade Celsius. In februarie anul trecut temperatura medie a fost de 0,9 grade, iar in februarie acest an de 0,24 grade Celsius.

De asemenea, in martie 2009, temperatura medie a fost de 4,4 grade, iar in martie acest an de 3,5 grade Celsius. Si in aprilie a scazut temperatura medie fata de aprilie anul trecut, de la 11,8, la 10,5 grade Celsius”, a declarat directorul general adjunct al Transelectrica, Octavian Lohan.

Totodata, consumul final de energie electrica a fost in 2009 de 48672,5 milioane KWh, cu 8,2% mai mic fata de anul 2008, conform datelor furnizate de Transelectrica.

Adevarul: Ungaria vrea să răscumpere acţiunile MOL deţinute de Surgutneftegaz

MOL deţine în România o reţea de 126 de benzinării

MOL deţine în România o reţea de 126 de benzinării

Noul guvern din Ungaria a iniţiat demersurile pentru răscumpărarea participaţiei de 21% deţinută de ruşii de la Surgutneftegaz la compania petrolieră ungară MOL, potrivit cotidianului Nepszabadsag, preluat de Reuters.

Preţul ar putea fi 1,45 miliarde de euro, similar cu cel încasat de OMV anul trecut pentru aceste acţiuni.

Surgutneftegaz  a cumpărat anul trecut participaţia deţinută de grupul austriac OMV la MOL, tranzacţie criticată dur atât de conducerea companiei ungare, cât şi de vechiul guvern de la Budapesta.

Noul premier, Viktor Orban, care a câştigat sâmbătă avizul parlamentului şi a depus jurământul de învestitură, a promis să rezolve situaţia, pe care a calificat-o “nefericită”.

MOL are activităţi şi în România, unde deţine un lanţ de 126 de benzinării.

Tags: ,

Comments are closed.

September 2017
M T W T F S S
« Aug    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Site Metter