revista presei pe energie 3 octombrie 2011

2011/10/03

Hotnews: De ce a plecat ministrul Ion Ariton in Rusia

​Ministrul Economiei, Ion Ariton, se va afla intre 3 si 5 octombrie la Moscova unde va participa la reuniunea unei Comisii interguvernamentale romano-ruse de colaborare economica si tehnico-stiintifica. Potrivit Ministerului Economiei, Ariton se va intalni cu Alexei Miller, presedinte Gazprom, precum si cu conducerea companiilor rusesti Mechel si Lukoil. Intalnirea cu Miller este cruciala in conditiile in care trebuie puse la punct cateva proiecte comune. Posibile teme de discutie: Renegocierea Conventiei semnata la Moscova in 1996 cu Federatia Rusa, importurile de gaze, dezvoltarea a 10 depozite de gaze in Romania si proiectul South Stream. 

  • Un subiect foarte important ar putea fi renegocierea Conventiei semnata la Moscova in 1996 cu Federatia Rusa. Potrivit unor informatii transmise de in luna iulie de Ministerul Economiei la solicitarea HotNews.ro, procesul de renegociere este in desfasurare.


Aceasta conventie este foarte importanta in conditiile in care face referire la atat la cantitatile de gaze rusesti livrate in Romania, cat si la tranzitul in tari terte. O modificare esentiala a conventiei va fi introducerea dreptului de a revinde in alte state gazele livrate de Rusia pentru consumatorii romani. In plus vor fi negociate si cantitatile de gaze pe care Gazprom le va exporta in Romania, putand ajunge la 10 miliarde de metri cubi pana in 2020. Fata de cat importa acum Romania, este o diferenta mare. Potrivit datelor Gazprom, anul trecut, au ajuns in Romania 2,6 miliarde metri cubi de gaze rusesti. Renegocierea conventiei reprezinta unul dintre cei trei pasi necesari pentru elaborarea unei strategii nationale in domeniul gazelor naturale. 

In forma actuala a conventiei, “gazele naturale ce se vor livra din Federatia Rusa in Romania, pentru nevoile consumatorilor de pe teritoriul acesteia, nu pot fi exportate in terte tari fara acordul Gazprom”.

Astfel, prin eliminarea acestei prevederi, Romania va avea dreptul sa revanda fara probleme gazele venite din Rusia. Pentru acest lucru mai trebuie rezolvata problema tehnica, si anume pregatirea conductei Arad-Szeged pe sensul de export, finalizarea conductei Giurgiu-Ruse si realizarea interconectarii cu Serbia.

Conventia semnata 1996 intre Guvernul Romaniei si Guvernul Federatiei Ruse prevedea mai multe obiective care nu au fost indeplinite pana acum. Inclusiv cele referitoare la cantitatile de gaze. In plus, conform conventiei trebuia infiintata o companie mixta Romgaz-Gazprom. Nu a fost infiintata, desi au existat discutii in acest sens. Partea romana trebuia sa acorde societatii mixte posibilitatea de a utiliza, pe baza contractuala, depozitele subterane de pe teritoriul Romaniei pentru depozitarea gazelor naturale destinate consumatorilor interni si pentru asigurarea tranzitului gazelor rusesti in terte tari.

Potrivit conventiei, partea rusa era dispusa sa livreze Romaniei in perioada 2005-2010 pana la 14 mld metri cubi/anual, dar aceasta numai in cazul construirii unor noi capacitati de transport gaze.

Un proiect in acest sens este interconectarea cu Moldova prin Ungheni-Iasi. Desi se vorbeste de mai multi ani de acest proiect, abia acum a inceput sa se concretizeze.

Romania si Republica Moldova vor finaliza in acest an studiul de fezabilitate pentru proiectul privind constructia gazoductului Ungheni-Iasi, o conducta prin care vor putea fi realizate atat importuri, cat si exporturi de gaze, a declarat la Bucuresti vicepremierul Republicii MOldova, Valeriu Lazar. Potrivit acestuia, este un proiect sustinut atat de Uniunea Europeana, cat si de Federatia Rusa. “Federatia Rusa are interesul de a consolida capacitatea de tranzitare. Prin Republica Moldova se tranziteaza 16-18% din gazele rusesti catre Europa. Noi facem bani din asta. Si Comisia Europeana are interesul sa aiba cat mai multe linii de interconexiune”, a spus Lazar.?

Legislatia europeana obliga statele membre sa asigure transportul de gaze prin conductele de interconectare in ambele directii, si in sensul de import, dar si de export, motivul fiind sporirea securitatii aprovizionarii. In aceste conditii, din 2013, toate conductele de interconectare din Romania vor trebui sa asigure si “fluxul invers”, ceea ce inseamna permiterea exporturilor de gaze. Trebuie facilitate fluxurile de gaze naturale pe ambele sensuri, atat prin conducta Arad-Szeged, cat si viitoarea conducta Giurgiu-Ruse. Dar nu numai. Ci si prin conductele de interconectare cu Moldova si cu Serbia.

  • Un alt subiect l-ar putea constitui dezvoltarea depozitelor  de inmagazinare.

“Romania poate deveni un rezervor de gaze naturale pentru intreaga UE”, declara, recent, pentru HotNews expertul in energie, Ionut Purica. O informatie esentiala este ca Romania a incheiat cu Gazprom discutiile si analizele preliminare privind dezvoltarea a 10 depozite de gaze  in Romania. “In perioada urmatoare, daca una din parti identifica un interes legitim, se va trece la analize si discutii concrete”, sustine Ministerul Economiei. Tot acesta mai spune ca Romania dispune de un potential important de stocare a gazelor in cavitatile saline, mai ales in depozitul de la Ocna  Mures

  • In ceea ce priveste relatia cu rusii de la Gazprom, Romania si-a manifestat, cu fiecare ocazie, deschiderea pentru intarirea cooperarii in sectorul gazelor  naturale, dar si in alte sectoare din domeniul energetic, precum si disponibilitatea pentru aprofundarea discutiilor, in vederea materializarii proiectelor  de interes comun, informeaza Ministerul Economiei. “Romania doreste colaborari atat in domeniul depozitelor de inmagazinare subterana a gazelor naturale, cat  si in proiecte de explorare-dezvoltare-exploatare a zacamintelor de gaze naturale in afara granitelor tarii, inclusiv pe terte piete. Romania analizeaza cu  interes orice initiativa care poate contribui la securitatea energetica a tarii noastre si care poate avea un impact pozitiv la nivel regional“, se arata  intr-un raspuns al ministerului catre HotNews.

Discutiile cu Gazprom pe tema depozitelor de gaze au demarat cu mai multi ani in urma, iar in iunie 2009 a fost semnat un memorandum de colaborare.

  • Si South Stream s-ar putea afla pe agenda discutiilor.

In cateva luni, Gazprom va face publice rezultatele studiului de fezabilitate a proiectului, fiind luate in calcul doua posibile rute de tranzit: Prin Bulgaria sau prin Romania. Pana acum, Bulgaria a fost vazuta ca fiind preferata de Rusia, mai ales ca in noiembrie, anul trecut, un acord de infiintare a unei companii comune care va proiecta, construi si coordona segmentul bulgar al conductei South Stream. Atunci, seful Gazprom, Alexei Miller, a tinut sa inlature si temerile potrivit carora, din cauza ca Executivul lui Boiko Borisov a cerut participarea Rusiei la cateva proiecte energetice comune, Moscova ar putea sa aleaga Romania ca locul din care conducta South Stream va ajunge atat in sudul, cat si in centrul Europei.

South Stream ar trebui sa fie gata pana in 2015. Conducta va transporta 63 miliarde metri cubi de gaze naturale anual, aproximativ 35% din totalul exporturilor anuale realizate de Rusia catre Europa.

Hotnews: Turcia, al doilea importator de gaze rusesti: Nu prelungim unul dintre acordurile cu Rusia daca Gazprom refuza sa reduca pretul gazelor naturale

Turcia a decis sa nu mai prelungeasca un acord privind importul de gaze rusesti, incheiat in urma cu 25 de ani, in cazul in care gigantul Gazprom refuza sa reduca pretul gazelor naturale. Anuntul a fost facut de ministrul Energiei de la Ankara, Taner Yildiz, intr-o declaratie pentru CNN, scrie RIA Novosti.

Oficialul si-a exprimat insa speranta ca, indiferent de aceasta decizie, companiile private din Turcia vor putea licita in continuare pentru gazul rusesc.

Turcia este al doilea mare importator de gaze rusesti, iar acordul care urmeaza sa se incheie in luna decembrie fusese incheiat in anul 1986. Potrivit acestui acord, Rusia livra Turciei 6 milioane de meri cubi de gaze naturale pe an, pe traseul Ucraina – Romania – Bulgaria.

De asemenea, Rusia mai livreaza Turciei gaze naturale si direct prin conducta Blue Stream, din Marea Neagra, acord care ramane in picioare. In anul 2010, in Turcia au ajuns 18 miliarde de metri cubi de gaze naturale rusesti – aproximativ 60% din consumul anual al Turciei.

Hotnews: Reinhard Mitschek, Nabucco: Oferim consortiului Shah Deniz cea mai buna ruta pentru exportul gazelor naturale din Azerbaijan

Nabucco Gas Pipeline International GmbH a inaintat azi (n.red.1 octombrie) consortiului Shah Deniz II o oferta completa pentru transportul gazelor naturale. “Suntem increzatori ca Nabucco ofera cea mai buna ruta pentru exportul gazelor naturale din Azerbaijan si alte surse. Nabucco este proiectul european emblematic in coridorul de gaze naturale din Europa de Sud – Est”, a declarat Reinhard Mitschek, Managing Director, NABUCCO Gas Pipeline International GmbH.

Acesta a mai spus ca proiectul este viabil din punct de vedere comercial si competitiv. “Sprijinul politic si stabilitatea au fost acordate prin intermediul unui tratat valabil 50 de ani, semnat de catre toate cele cinci tari de tranzit, precum si prin acordurile bilaterale de sprijin ale proiectului. Nabucco ofera beneficii atat pentru furnizori, cat si pentru transportatori”, a mai spus Mitschek.

1 octombrie 2011 este data-limita la care Guvernul azer trebuie sa primeasca propunerile tehnice si financiare din partea consortiilor care vor sa comercializeze gazul natural din zacamintul Shah Deniz.

In acest moment exista trei proiecte care concureaza pentru obtinerea gazului azer: proiectul Nabucco, sustinut de Comisia Europeana, gazoductul ITGI si gazoductul trans-adriatic TAP. Toate cele trei proiecte isi propun ocolirea Rusiei.

Recent a fost adus in discutie un nou proiect-surpriza. Grupul britanic BP si partenerii sai in exploatarea imensului zacamint de gaze naturale de la Shah Deniz, in Azerbaidjan, are in vedere o noua optiune pentru a transporta gazele spre Europa, in afara de cele trei proiecte de gazoducte aflate in discutii avansate.

Hotnews: Compania germana Bayerngas intentioneaza sa intre in consortiul Nabucco

Compania germana Bayerngas doreste sa devina unul dintre actionarii Nabucco. Consortiul Nabucco Gas Pipeline International GmbH saluta aceasta intentia. De altfel, negocierile cu cei sase actionari actuali vor incepe imediat pentru a stabili cum vor fi distribuite actiunile in cadrul consortiului pe viitor. Intentia Bayerngas va fi discutata chiar astazi (30 septembrie), la Viena, in cadrul unei intalniri dintre Dr. Reinhold Mitterlehner, Ministrul austriac al Economiei, si Martin Zeil, Ministrul de Stat bavarez al Economiei.

  • “Este un important pas inainte pentru Nabucco. Pentru gazoduct, o puternica piata downstream reprezinta un avantaj important pe care un actionar nou precum Bayerngas il va putea consolida. Consortiul Nabucco este dispus sa accepte noi actionari, odata cu intrarea proiectului intr-o noua etapa avansata. Demararea negocierilor cu Bayerngas transmite un mesaj puternic catre piete”, a declarat Reinhard Mitschek, Director General al NABUCCO Gas Pipeline International GmbH.
  • Compania Bayerngas este specializata in exploatarea gazelor si titeiului, desfasurand activitati in Germania, Norvegia, Danemarca si Marea Britanie. Mai multe informatii despre companie le gasiti aici.

Nabucco este proiectul european reprezentativ al Coridorului Sud-Est European pentru gaze si ofera cea mai buna ruta de export al gazului din regiunea Caspica si a Orientului Mijlociu.

Nabucco reprezinta o noua cale de transport a gazelor naturale din Asia spre Europa. Nabucco va conecta direct cele mai bogate regiuni ale lumii in resurse de gaze naturale- Regiunea Caspica si Orientul Mijlociu – cu pietele din Europa. Conducta va face legatura intre granita de est a Turciei si
Baumgarten, Austria- unul dintre cele ma importante terminale de gaze naturale din Europa Centrala- via Bulgaria, Romania si Ungaria.

Nabucco Gas Pipeline International GmbH (NIC) a fost infiintata in 24 iunie 2004 pentru a dezvolta, a construi si a opera conducta Nabucco. NIC este detinuta de actionarii Nabucco si este responsabila de dezvoltarea, constructia, operarea, negocierea si alocarea capacitatii conductei Nabucco.

Actionarii Nabucco sunt: OMV (Austria), MOL (Ungaria), Transgaz (Romania), Bulgarian Energy Holding (Bulgaria), Botas (Turcia) si RWE (Germania). Fiecare actionar detine o participatie egala de 16.67% din Nabucco Gas Pipeline International GmbH. Actionarii sunt cei responsabili de negocierea contractelor de aprovozionare cu gaze naturale.

Money.ro: Românii pot munci la un mare proiect european: Nabucco face angajări. VEZI LISTA

Nabucco Gas Pipeline International GmbH (NIC), compania care va gestiona cel mai mare proiect de infrastructuă european, gazoductul Nabucco, face recrutări în România, în această perioadă. Nabucco caută specialişti în industria gazului, de la ingineri cu 5-10 ani experienţă în industria de profil, la experţi în probleme de mediu. Vezi lista joburilor disponibile în România.

Construcţia gazoductului Nabucco este planificată să fie demarată în 2013, 2 ani mai târziu decât se anunţase iniţial, iar primele livrări de gaze se vor face în 2017. Conducta va avea 3.900 de kilometri, va porni din Turcia şi va trece prin Bulgaria, România şi Ungaria pentru a ajunge în Austria, în apropierea terminalului de gaze naturale de la Baumgarten. Construcţia Nabucco va crea în mod direct 7.000 de noi locuri de muncă, spun oficialii companiei.

Lista poziţiilor disponibile acum în România la Nabucco Gas Pipeline International GmbH

Compania recrutează un senior pipeline engineer la Câmpina. Te califici pentru acest job dacă ai minimum 3 ani experienţă într-o poziţie similară, ai cunoştinţe bune de limba engleză şi ştii să operezi un PC. Detalii, aici.

NIC mai caută în această perioadă şi un pipeline lead engineer, care să lucreze tot la Câmpina. Candidatul ideal are minimum 10 ani experienţă în industria de profil, este un excelent vorbitor de limba engleză şi ştie să opereze un PC. Mai multe informaţii, aici.

 

Nabucco Gas Pipeline International GmbH mai recrutează în această perioadă şi un gas logistic commercial expert, care să performeze la Câmpina. Dacă ai absolvit o facultate tehnică sau din zona de business, ai cel puţin 3 ani experienţă în domeniu, ai cunoştinţe excelente de limba engleză, ai experienţă în zona de Operating Balancing Agreements, experienţă de lucru cu proceduri şi sistem de gestionare a datelor, atunci eşti eligibil pentru poziţia antemenţionată.

NIC recrutează acum şi pentru poziţia de senior project cost control expert. Jobul va fi tot la Câmpina. Te califici pentru această poziţie dacă ai absolvit o facultate din cadrul Politehnicii, o specializare în Business sau Management de Proiect, ai minimum 5 ani experienţă relevantă în domeniu, cunoştinţe foarte avansate de limba engleză, experienţă în project control în industria de profil şi cunoştinţe avansate de Primavera P6. Mai multe informaţii găseşti aici.

În Câmpina NIC mai angajează şi un AGI lead engineer cu cel puţin 10 ani experienţă într-o poziţie similară şi care vorbeşte fluent limba engleză. Detalii,aici.

Compania caută şi un ESIA/EIA expert la Mediaş. Dacă ai cel puţin 5 ani experienţă în gestionarea impactului industriei de profil asupra mediului, stăpâneşti legislaţia EIA de la nivel naţional şi de la nivel european (Directiva Europeană de Evaluare a Impactului asupra Mediului), vorbeşti fluent limba engleză şi ştii să operezi în Office, atunci eşti eligibil pentru această poziţie. Intră aici pentru mai multe informaţii.

La ce poziţii disponibile în străinătate mai poţi aplica în această perioadă?

Legal advisor la Viena

Dacă ai absolvit facultatea de Drept, ai minimum 3 ani experienţă într-un mediu multinaţional, ai experienţă în EIA şi cunoştinţe excelente de limba engleză, atunci eşti eligibil pentru poziţia deschisă la Viena.

Senior pipeline engineer la Sofia

Eşti eligibil pentru acest job dacă ai absolvit o facultate din cadrul Politehnicii, ai cel puţin 5 ani experienţă într-o poziţie similară în industria gazului, mai ai cunoştinţe foarte bune de limba engleză şi cunoştinţe excelente de bulgară.

Document controller (nu se specifică locaţia acestui job).

Trebuie să fi ocupat o poziţie similară în industria de profil, să fi absolvit o facultate, să fii un vorbitor foarte avansat de limba engleză şi să ai cunoştinţe excelente de operare PC, ca să te califici pentru această poziţie. Până la publicarea articolului, oficialii NIC nu au răspuns solicitării MONEY.ro cu privire la precizarea locaţiei asociate poziţiei de document controller.

 

Nabucco Gas Pipeline International GmbH (NIC) a fost înfiinţată în 2004 pentru a dezvolta, construi şi opera conducta Nabucco. Compania are sediul la Viena şi este deţinută de acţionarii Nabucco, fiecare dintre ei având participaţii egale, de 16.67%. Acţionarii Nabucco sunt: Bulgarian Energy Holding (Bulgaria), Botaş (Turcia), MOL (Ungaria), OMV (Austria), RWE (Germania) şi Transgaz (România).

Tags: , , ,

Comments are closed.

September 2017
M T W T F S S
« Aug    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Site Metter