revista presei pe energie 3 ianuarie

2011/01/03

Bursa: Producţie record de energie la Porţile de Fier

Hidrocentralele Porţile de Fier au avut, anul trecut, cea mai ridicată producţie de energie electrică din ultimii 40 de ani (în 1970 a fost pus în funcţiune prima turbină). Potrivit Agerpres, dispeceratul Sucursalei Porţile de Fier a societăţii Hidroelectrica a comunicat că, în sistemul energetic naţional, în perioada 1 ianuarie 2010 – 1 ianuarie 2011, a fost livrată o cantitate de 7,7 miliarde kWh.
Dispeceratul susţine că această situaţie se datorează activităţii şi colaborării hidroenergeticienilor cu lucrătorii de la mentenanţă, care au acţionat sincronizat pentru exploatarea întregului potenţial energetic al Dunării.
Cele două hidrocentrale ale Sucursalei – Porţile de Fier I şi Porţile de Fier II – situate la kilometrii fluviali 942+950 şi 863+358, sunt echipate cu 6 hidroagregate retehnologizate cu o putere nominală instalată de 194 MW şi, respectiv, cu 10 turbine cu o putere instalată cuprinsă între 28 şi 32 MW.

Bursa: Pierderi de 70 milioane lei la SNLO

Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO) a finalizat anul 2010 tot cu pierderi, estimate la 70.795.000 de lei. La sfârşitul anului trecut, compania avea de achitat dobânzi şi penalităţi de 80.720.000 lei pentru datoriile pe care le-a cumulat la stat. În 2009, pierderile SNLO au fost de 70.424.250 lei, din care dobânzile şi penalităţile au fost de 34.762.700 lei.
Pe primele 11 luni din 2010, datoriile companiei s-au ridicat la 370,5 milioane de lei, în creştere cu 15% faţă de perioada similară din 2009 (322,4 milioane de lei). În schimb, faţă de alte companii de stat care nu-şi plătesc dările către buget, creanţele SNLO îi acoperă aceste datorii. Astfel, pe primele 11 luni din 2010, creanţele totale se ridicau la 372,3 milioane lei faţă de 382,6 milioane lei – nivelul din perioada similară a anului 2009.
Pierderile şi datoriile companiei se menţin la nivel ridicat, deşi Guvernul a aprobat plata datoriilor termocentralelor către SNLO, iar Ministerul Economiei a permis un export masiv de energie produsă pe bază de cărbune pentru ca societatea să închidă anul 2010 fără pierderi operaţionale.
Daniel Burlan, directorul general al SNLO, ne-a explicat de ce societatea continuă să aibă pierderi şi să cumuleze datorii la stat: “Din cauza blocajului financiar al unităţilor pentru care SNLO a livrat cărbune energetic, încasările contravalorii acestuia se fac cu mari întârzieri. Astfel, SNLO nu îşi poate achita la termenele legale obligaţiile de plată la Bugetul consolidat al statului. Din cauza acestei situaţii, Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală – Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili calculează lunar dobânzi şi penalităţi de întârziere. Majorările şi penalităţile calculate pentru întârzierea la plată a obligaţiilor bugetare la data de 30 noiembrie 2010 se ridică la suma de 77.220.230 lei”.
Cifra de afaceri a companiei pe primele 11 luni din 2010 a fost de 837,2 milioane de lei, în scădere cu 1,4% faţă de perioada similară din 2009.
Suma totală cheltuită pentru inves-tiţii pe primele 11 luni ale anului 2010 a fost de 55.669.000 de lei.

Adevarul: Cum ne-au folosit ruşii în proiectul South Stream

Gazprom a lăsat să se înțeleagă de cinci ori, anul trecut, că România va înlocui Bulgaria în proiectul South Stream, deşi până la urmă conducta va trece tot pe la vecinii de la sudul Dunării. Rusia a promis României că va figura pe harta South Stream, determinând astfel autorităţile de la Sofia să renunţe la pretenţii.

Sub semnul estimărilor potrivit cărora consumul de gaze naturale în Europa va cunoaşte o creştere uriaşă în următoarele decenii, guvernele şi companiile au fost impulsionate să aloce miliarde de euro pentru proiecte-gigant de transport al gazelor dinspre ţările bogate în resurse (precum Rusia şi cele din Orientul Mijlociu) spre statele energofage, dezvoltate şi în curs de dezvoltare, din Uniunea Europeană.

Oprindu-ne doar la prognozele Eurogas, organizaţie europeană de profil, cererea totală de gaze în cele 27 de state comunitare va creşte cu 32% la orizontul anilor 2030, la 637 de miliarde de metri cubi pe an, de la 483 de miliarde în 2009.

Dintre marile proiecte care speră să profite de setea consumatorilor europeni în următorii ani amintim Nabucco, South Stream, Nord Stream sau White Stream. Ideea unui gazoduct care să lege Rusia de Europa pe sub Marea Neagră a fost conturată în anul 2002, dar a căpătat un potenţial deosebit mai ales după iarna 2005-2006.

Atunci, în urma unui conflict comercial dintre Moscova şi Kiev, a devenit acută necesitatea unei rute care să ocolească Ucraina, în drumul spre consumatorii europeni. Aceasta în condiţiile în care 25% din gazele europenilor sunt ruseşti, iar 80% din acestea trec prin Ucraina.

Astfel că Gazprom, gigantul rusesc de stat, şi italienii de la Eni au pus bazele unei companii de proiect pentru realizarea ­South Stream, urmând apoi un val de memorandumuri de înţelegere cu Bulgaria, Grecia, Serbia, Slovenia, Croaţia, Austria şi Ungaria. Iniţial, conducta a fost gândită pentru o capacitate maximă de 31 de miliarde de metri cubi de gaze, similară cu cea a Nabucco, însă, pe parcurs, ruşii s-au gândit să lărgească gazoductul până la o capacitate uriaşă, de 63 de miliarde de metri cubi pe an.

Locul României pe harta rusească

Unde este România în această schemă? Posibilitatea ca partea terestră a conductei să înceapă din România a intrat în calcul în 2008, când Bulgaria, ţara pe unde trebuia să treacă gazoductul, potrivit primei creionări a traseului, a început să facă nazuri.

Mai exact, bulgarii nu au vrut ca ruşii să fie proprietarii conductei de pe teritoriul ţării lor. În schimb, în toamna 2008, după vizita unei delegaţii a Gazprom, autorităţile de la Bucureşti au arătat că legislaţia românească permite acest lucru. A fost primul semnal că România este deschisă alăturării de acest proiect.

Prima parte a anului 2009 a aparţinut totuşi Bulgariei, care s-a avântat şi în alte proiecte energetice cu ruşii, precum centrala nucleară de la Belene şi oleoductul Burgas-Alexandropolis.

Dar noua guvernare de la Sofia, în frunte cu premierul Boiko Borisov, venit la putere în vară, a dat din nou peste cap planurile ruşilor, spunând că reconsideră toate proiectele în colaborare cu Moscova. Şi pentru că micul şantaj din toamna 2008 împotriva bulgarilor funcţionase, aşa a ajuns Gazprom să întoarcă din nou faţa spre România.

În 2010, presa internaţională şi chiar oficialii ­Gazprom au dat ca sigură intrarea României în acest proiect de nu mai puţin de cinci ori, la intervale de câteva luni. Însă de fiecare dată Gazprom a pendulat între cele două state de la nord şi sud de Dunăre.

România – sigur, Bulgaria – probabil

Prima intrare a României în South Stream. În ianuarie 2010, vicepreşedintele Gazprom, Alexander Med­vedev, spunea că acum este momentul ca România să decidă dacă vrea sau nu să participe la construcţia gazoductului, pentru că negocierile cu Bulgaria nu merg bine.

El a enumerat ţările prin care va trece conducta, incluzând şi România, iar numele Bulgariei a fost precedat de un „probabil”. Era pentru prima dată când un oficial al Gazprom spunea explicit că ţara noastră va face parte din proiectul care va aduce noi gaze ruseşti în Europa.

Jocul de scenă al președintelui Gazprom

Alexei Miller, preşedintele Gazprom, a vizitat România și Bulgaria la mijlocul lunii octombrie 2010  Foto: Reuters

A doua intrare a României în South Stream. Sfârşitul geros al lunii februarie 2010 i-a găsit pe ziarişti în faţa Ministerului Economiei de pe Calea Victoriei, sperând să scrie istorie în acea zi: Medvedev se întâlnea cu ministrul de atunci, Adriean Videanu, pentru a discuta implicarea României în South Stream.

Însă abia două zile mai târziu, Videanu a anunţat: „Vicepreşedintele Gazprom mi-a înmânat invitaţia adresată Transgaz de a participa la proiectul South Stream”. Victorie pentru România!, a urlat la unison presa din întreaga regiune. „În efortul de a-şi asigura o cantitate cât mai mare de gaze, Sofia a pus prea multe condiţii, cea mai recentă fiind legată de creşterea tarifelor de tranzit a gazelor ruseşti”, scria „Voice of Russia” în acele zile, într-un articol intitulat fără echivoc „România va înlocui Bulgaria în South Stream”.

Dialog sincer şi fructuos

A treia intrare a României în South Stream. Luna iunie 2010 îl găseşte pe Videanu la Moscova, pentru o întâlnire cu Alexei Miller, preşedintele Gazprom. După discuţii, Miller a declarat: „A fost un dialog sincer şi fructuos. Pe baza rezultatelor acestor negocieri, putem spune că s-a ridicat posibilitatea ca România să participe la proiectul South Stream”. Presa internaţională a reacţionat imediat. „South Stream virează spre România”, a scris prestigiosul cotidian rus „Kommersant”, ca să luăm doar un exemplu.

A patra intrare a României în South Stream. În sfârşit, a venit momentul ca Alexei Miller să vină la Bucureşti, la 13 octombrie 2010. „Alexei Miller şi Florin Cosma, CEO al Transgaz, au semnat un memorandum de intenţie pentru pregătirea studiului de fezabilitate pentru traseul românesc al South Stream. Dacă rezultatele studiului sunt pozitive, Gazprom şi Transgaz vor propune semnarea unui acord interguvernamental între România şi Rusia, care va servi drept cadru legal pentru implementarea proiectului în România”, sună comunicatul Gazprom.

Evident, prezenţa lui Miller la Bucureşti şi faptul că în sfârşit Gazprom semna ceva cu România legat de South Stream au determinat aceleaşi reacţii în presa străină: South Stream va trece prin România. De la Bucureşti, Miller a zburat direct la Sofia. Ce a făcut acolo? A promis South Stream bulgarilor, cu condiţia să renunţe la pretenţii.

Spectacolul continuă

„România nu mai poate înlocui Bulgaria în South Stream”, a susţinut acelaşi Alexei Miller, la Sofia, la mijlocul lunii noiembrie. Declaraţia a fost făcută după semnarea, cu autorităţile bulgare, a unei înţelegeri privind înfiinţarea companiei care va construi South Stream în Bulgaria, unde Gazprom va primi 50% din acţiuni, aşa cum îşi dorea. De asemenea, merg mai departe proiectul nuclear de la Belene şi oleoductul transbalcanic Burgas-Alexandropolis. Rusia a obţinut ce a vrut de la Bulgaria, cu ajutorul României.

Ultima intrare a României în South Stream. Chiar şi după această declaraţie tranşantă, Gazprom tot a mai împins o dată, la nivel declarativ, România în South Stream. Printr-un comunicat de presă, la finele lunii noiembrie, gigantul rus a anunţat că o delegaţie a Gazprom a venit în România, întrucât studiul de fezabilitate pentru secţiunea românească a South Stream a fost finalizat.

„Părţile au ajuns la concluzia că este benefic ca realizarea proiectului în România să continue”, spune Gazprom. O parte din presa internaţională chiar a continuat să reacţioneze, însă ziariştii români au ocolit, plictisiţi, subiectul.

“România nu mai poate înlocui Bulgaria în South Stream.”
Alexei Miller
preşedintele Gazprom

2011 – anul când totul va ieşi la iveală

Analistul economic Aurelian Dochia este convins că Gazprom a ales jocul şantajului pentru a crea o competiţie între România şi Bulgaria şi pentru a ţine deschise alternativele. „Este şi aceasta o soluţie de negociere, însă nu cred că a fost un joc gratuit. Nu cred că nu a existat niciun moment intenţia de a trasa conducta prin România, însă se pare că ruşii au obţinut condiţiile pe care le doreau din partea bulgarilor”, a declarat el, pentru „Adevărul”.

În opinia sa, participarea României la South Stream ar fi fost benefică prin prisma veniturilor suplimentare pe care le-ar fi adus la buget, însă dezinteresul manifestat de România la începutul proiectului a fost decisiv. „Nu am reuşit să eliminăm acest handicap, deşi pentru Gazprom ar fi fost ideală participarea României la proiect, pentru că ruta prin ţara noastră este mai scurtă”, a mai spus Dochia.

El a adăugat că, dacă se concretizează intenţia Gazprom de a prelua controlul conductelor de gaze din Ucraina, Rusia nu mai are motive să grăbească implementarea South Stream. „Chiar şi aşa, o astfel de conductă are sens, pentru că este nevoie de diversificarea rutelor şi de creşterea capacităţii de transport al gazelor spre Europa”, a completat analistul.

Studiul final de fezabilitate pentru realizarea conductei se va termina totuşi în primele luni ale acestui an şi România s-ar putea alege cu o ramificaţie. Aceasta în virtutea faptului că România dispune de capacităţi de înmagazinare a gazelor şi poate construi altele în colaborare cu Gazprom.

„Niciunul dintre proiectele actuale de transport al gazelor nu este mai politizat decât South Stream. Sub pretextul acestui proiect, ruşii îşi pun pe picioare o întreagă strategie politică şi economică în regiune”, ne-au spus oficiali români din domeniu, sub protecţia anonimatului.

România, între South Stream şi Nabucco

Şi semnalele oficiale de la Bucureşti către Moscova au fost contradictorii la adresa South Stream. În iulie 2009, preşedintele Traian Băsescu spunea că, dacă South Stream se va face, România nu va fi în afara acestui proiect. Exact un an mai târziu, Băsescu susţinea că România nu va balansa între Nabucco şi South Stream, ci va susţine fără echivoc proiectul Nabucco.

La rândul lor, oficialii Ministerului Economiei au declarat că în noua strategie energetică a României pentru perioada 2010-2035, care va fi gata în prima parte a acestui an, va fi inclus şi proiectul South Stream printre priorităţi. România este singura ţară care participă la realizarea Nabucco şi care nu este inclusă în South Stream sau nu colaborează cu rușii pentru alte conducte.

Bulgaria, Ungaria şi Austria au semnat acorduri cu Gazprom pentru a se alătura South Stream, iar Germania şi Turcia, de asemenea participante în Nabucco, au deja colaborări cu ruşii pentru conductele Nord Stream, respectiv Blue Stream. Gazprom a anunţat, totodată, că South Stream va fi ultimul proiect de transport al gazelor rusești spre Europa.

Cel mai scump gazoduct

Costurile totale ale South Stream se vor ridica la 15,5 miliarde de euro, au spus oficialii Gazprom la finele lunii noiembrie. Suma vehiculată până atunci era de peste 20 de miliarde de euro. Chiar şi aşa, South Stream este considerat cel mai scump gazoduct din istorie.

money.ro: Israelul a descoperit rezerve uriaşe de gaze naturale în Marea Mediterană

Israelul va deveni în curând un stat complet independent din punct de vedere energetic. Guvernul evreu a confirmat existenţa unor rezerve uriaşe de gaze naturale, de 450 de miliarde de metri cubi, în apele sale teritoriale din Marea Mediterană.

Rezerva se află în depozitul Leviathan, la vest de oraşul Haifa. Descoperirea garantează ţării nu numai independenţa faţă de importul de gaze, ci şi că va deveni un mare exportator de energie.

Asta în contextul în care consumul de gaze naturale în Israel depăşeşte cu puţin 1 miliard de metri cubi anual. Specialiştii estimează că exploatarea depozitului va aduce peste 300 de miliarde de dolari Israelului, adică dublu faţă de PIB-ul actual al ţării. Şi asta nu e tot. Se crede că în respectiva regiune a Mării Mediterane s-ar afla şi mai multe rezerve importante de gaze.

inforusia.ro: Oleoductul ruso-chinez a fost dat in exploatare

A fost dat oficial in exploatare, dupa doua luni de teste, primul oleoduct Rusia-China, intre cel mai mare producator si cel mai mare consumator de petrol din lume. Oleodcutul intre punctele Taishet (Siberia) si Daqing (NE Chinei) va permite o crestere razanta a exporturilor de petrol rusesc catre China, care in prezent se efectueaza exclusiv pe calea feroviara.

Un contract semnat in 2009 intre companiile Gazprom si China National Petroleum Company (CNPC), a carui intrare in vigoare a fost amanata peste un an din cauza neintelegerilor asupra pretului, prevede ca Rusia sa livreze prin noua conducta 15 milioane tone de titiei pe an pana in 2020, ceea ce inseamna aproximativ 300.000 barili pe zi. Costurile proiectului, evaluate la 25 miliarde dolari, au fost acoperite partial din credite de stat chineze.

Managaerul general al proiectului din partea Petro China, Yao Wei, a apreciat darea in exploatare a oleoductului, in prima zi a anului 2011, ca „inceputul unei noi etape in cooperarea ruso-chineza in domeniul energetic”, in timp ce primul-ministru rus Vladimir Putin a spus ca guvernul sau doreste sa isi diversifice exporturile. Pana acum, exporturile de gaze si titei din Rusia asiatica erau concentrate spre Europa occidentala, in timp ce China isi asigura necesarul de energie in proportie de 70 la suta din centralele pe carbune. Urmatoarea etapa a constructiei, pana la 4700 kilometri lungime, urmeaza sa se finalizeze in 2014. Cea mai mare parte a oleoductului strabate teritoriul Rusiei (2694 kilometri), tronsonul chinez fiind in lungime de 930 kilometri.

Tags: , , ,

Comments are closed.

October 2017
M T W T F S S
« Sep    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Site Metter