revista presei pe energie 28 octombrie

2010/10/28

Bursa; Sistemul energetic poate prelua, fără probleme, circa 3000 MW eolieni

Sistemul nostru energetic poate prelua în prezent, fără probleme de reglaj, circa 3000 MW eolieni, a declarat astăzi într-un seminar pe probleme energetice, Marian Cernat, directorul Dispeceratului Energetic Naţional. Domnia sa a explicat că centralele eoliene au o funcţionare extrem de variată şi impredictibilă şi că este nevoie de alte capacităţi de producţie care să le echilibreze şi care să poată fi pornite foarte rapid.
Domnul Cernat a spus că în prezent sunt instalaţi circa 300 MW eolieni şi că există contracte de racordare la reţeaua de transport şi distribuţie pentru un număr total de 3700 MW. Avizele de racordare pentru centralele eoliene totalizează, în momentul de faţă, o putere instalată de 4600MW. Directorul Dispeceratului Energetic Naţional afirmă că Transelectrica a făcut toate demersurile şi investiţiile necesare pentru a se facilita preluarea în sistem a acestei energii eoliene extrem de fluctuante. Domnia a subliniat că dacă vor fi realizaţi peste 3000 MW în centrale eoliene vor fi necesare investiţii suplimentare în reţelele de transport şi distribuţie dar şi în capacităţi de producere de energie flexibile care să realizeze echilibrarea.

Adevarul: Eolienele cresc factura la energie

Populaţia trebuie informată că energia regenerabilă este extrem de costisitoare, spune Asociaţia Furnizorilor de Energie din România. Facturile la energia electrică ar putea creşte cu 6% anul viitor, întrucât mai multe parcuri eoliene vor fi puse în funcţiune.

Energia produsă din surse regenerabile este foarte scumpă, pentru că implică investiţii mari, iar consumatorii finali sunt cei care vor plăti şi acest lucru trebuie spus foarte clar, susţine Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER).

Potrivit acestuia, până acum, influenţa în preţul final a fost nesemnificativă. Însă, anul viitor, când vor fi puse în funcţiune mai multe parcuri eoliene care vor produce circa 1,5 TWh de energie, influenţa va fi de 7 lei pe MWh, adică de 2-3%, dacă se va păstra actuala legislaţie, sau de 14 lei, respectiv între 4 şi 6%, dacă se va aplica noua schemă de sprijin care oferă producătorilor mai multe stimulente. „Acest lucru nu înseamnă neapărat că va creşte factura cu acelaşi procent, pentru că aceste influenţe ar putea fi compensate cu alte scăderi”, a explicat Lungu. La rândul său, Maria Mânicuţă, director în cadrul ANRE, a admis că „aplicarea acestei legi va avea un impact puternic asupra preţului la consumatorul final”.

„Chiar dacă pe termen scurt vor fi creşteri de preţuri, pe termen lung este neapărată nevoie de aceste investiţii în energia regenerabilă, care vor aduce beneficii mult mai mari în ceea ce priveşte reducerea emisiilor şi diversificarea surselor. Este vorba şi de dezvoltarea zonelor rurale izolate”, a mai spus Lungu. Interesul pentru instalarea turbinelor eoliene este extrem de mare. Transelectrica a primit cereri de racord pentru parcuri eoliene de 31.000 de MW, în condiţiile în care potenţialul eolian al ţării este de 14.000 de MW.

Impactul asupra populaţiei, ignorat

În urmă cu o lună, „Adevărul” a relatat faptul că legea privind promovarea energiei regenerabile, votată în Parlament în această vară, nu a inclus o analiză privind impactul stimulentelor în preţul plătit de populaţie. Analiza furnizorilor confirmă calculele realizate de „Adevărul”, potrivit cărora, dacă în 2011 vor funcţiona eoliene de 400 de MW, stimulentele pentru investitori vor fi de 71,5 milioane de euro, ceea ce va însemna o creştere a facturii cu 4-5%.

money.ro: Fost secretar de stat: Videanu a scos Hidroelectrica de pe bursa de energie VIDEO

Compania de stat a fost exceptată de la a tranzacţiona energie pe bursa OPCOM prin ordinul ministrului economiei din 2009, Adriean Videanu, a declarat VIOREL PALAŞCĂ fost secretar de stat în cadrul ministerului Economiei.

Update 18:44Precizări din partea lui Adriean Videanu, fost ministru al Economiei

Ordinul emis de mine în luna martie 2009, nr.445/10.03.2009, impune absolut tuturor producătorilor de energie electrică aflaţi în portofoliul ministerului pe care îl conducea la acea vreme vânzarea obligatorie a întregii cantitati de energie, în mod transparent şi nediscriminatoriu pe pieţele centralizate administrate de OPCOM, pieţe organizate conform regulilor ANRE. Este evident, însă, că regulile comerciale nu pot fi schimbate unilateral în timpul jocului. Şi atunci, cantităţile de energie aferente contractelor producătorilor de energie cu diverşi parteneri, aflate în derulare la momentul emiterii ordinului au fost exceptate de la prevederile acestuia. Vreau să atrag atenţia asupra unui lucru: rezilierea unilaterală a unor contracte comerciale cu clauze bine stabilite, de către o companie, chiar si de stat, ar fi fost considerată abuzivă şi ar fi atras după sine litigii şi sancţiuni financiare. Spre deosebire de vechiul ordin cu acelaşi subiect, nr. 408/12.06.2006 emis de ministrul Ioan Codruţ Sereş, ordinul emis de mine a extins obligaţia de vânzare pe pieţele centralizate de la 5 companii la toate companiile producătoare de energie electrică din portofoliul ministerului, iar ambiguitatea „cantitatea de energie electrică disponibilă” a fost eliminată. Art. 2 al Ordinului 445/2009 impune un anumit control al structurilor de conducere ale producătorilor de energie electrică din portofoliul ministerului, AGA si CA, asupra ofertelor pe pieţele de energie şi asupra derulării contractelor. Dacă era aplicat în totalitate acest ordin, contractele n-ar fi putut fi prelungite decât cu ştiinţa acestor structuri. În ceea ce priveşte prelungirea contractului cu ALRO, din 2010, vreau să reţineti un fapt: ALRO este un mare consumator constant de energie, care în acelaşi timp, prin funcţionarea sa, asigură activitatea şi dezvoltarea pe orizontală a unui număr însemnat de alţi agenţi economici şi implicit păstrarea unui număr mare de locuri de muncă. Totodată el consumă mari cantităţi de energie electrică, caz în care preţuri mai mici şi discount-uri se aplică nu numai în piaţa de energie. Mai mult, consumul său este constant şi predictibil. Astfel beneficiază de energia mai ieftina din timpul nopţii precum şi de lipsa plaţii dezechilibrelor.

ziare.com: Videanu explica de ce are ALRO tarif preferential la energie electrica

Fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, explica, intr-un drept la replica, de ce a fost exceptata Hidroelectrica de la a tranzactionaenergie pe bursa OPCOM prin ordinde ministru in 2009, dar si de ce ALRO Slatina beneficiaza de tarife preferentiale la energie electica.

“In legatura cu declaratiile deputatului PNLViorel Palasca, referitoare la exceptarea companiei Hidroelectrica de la obligativitatea de a vinde energie pe bursa OPCOM, fac urmatoarele precizari:

Ordinul emis de mine in luna martie 2009, nr.445/10.03.2009, impune absolut tuturor producatorilor de energie electrica aflati in portofoliul ministerului pe care il conduceam la acea vreme vanzarea obligatorie a intregii cantitati de energie, in mod transparent si nediscriminatoriu pe pietele centralizate administrate de OPCOM, piete organizate conform regulilor ANRE.

Este evident, insa, ca regulile comerciale nu pot fi schimbate unilateral in timpul jocului. Si atunci, cantitatile de energie aferente contractelor producatorilor de energie cu diversi parteneri, aflate in derulare la momentul emiterii ordinului au fost exceptate de la prevederile acestuia.

Vreau sa atrag atentia asupra unui lucru: rezilierea unilaterala a unor contracte comerciale cu clauze bine stabilite, de catre o companie, chiar si de stat, ar fi fost considerata abuziva si ar fi atras dupa sine litigii si sanctiuni financiare.

Spre deosebire de vechiul ordin cu acelasi subiect, nr. 408/12.06.2006 emis de ministrul Ioan Codrut Seres, ordinul emis de mine a extins obligatia de vanzare pe pietele centralizate de la 5 companii la toate companiile producatoare de energie electrica din portofoliul ministerului, iar ambiguitatea “cantitatea de energie electrica disponibila” a fost eliminata.

Art. 2 al Ordinului 445/2009 impune un anumit control al structurilor de conducere ale producatorilor de energie electrica din portofoliul ministerului, AGA si CA, asupra ofertelor pe pietele de energie si asupra derularii contractelor. Daca era aplicat in totalitate acest ordin, contractele n-ar fi putut fi prelungite decat cu stiinta acestor structuri”, se arata intr-un drept la replica dat de Adriean Videanu.

Cat despre scandalul cu contractele ALRO Slatina, dosar din care mai multe stenograme au aparut saptamana aceasta in presa, Videanu spune ca totul este justificat.

“In ceea ce priveste prelungirea contractului cu ALRO, din 2010, vreau sa retineti un fapt: ALRO este un mare consumator constant de energie, care in acelasi timp, prin functionarea sa, asigura activitatea si dezvoltarea pe orizontala a unui numar insemnat de alti agenti economici si implicit pastrarea unui numar mare de locuri de munca. Totodata el consuma mari cantitati de energie electrica, caz in care preturi mai mici si discount-uri se aplica nu numai in piata de energie. Mai mult, consumul sau este constant si predictibil. Astfel beneficiaza de energia mai ieftina din timpul noptii precum si de lipsa platii dezechilibrelor”, mai arata Videanu.

Bursa: AFEER: Exportul de energie în Serbia este necesar, dar netransparent

Exportul de energie către Serbia, aprobat în august de fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, nu a fost transparent, dar ţara noastră are nevoie să livreze energie pe pieţe externe, a declarat, ieri, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică din România, Ion Lungu. Videanu a precizat, în august, că exportul va fi realizat prin derogare de la un ordin de ministru care datează din 2006, prin care toţi producătorii de energie de stat sunt obligaţi să comercializeze energia disponibilă doar prin intermediul bursei de pofil OPCOM. În luna septembrie a fost contractată la export o capacitate de 300 MW, suplimentată în octombrie cu 200 MW, totalizând astfel 500 MW, o capacitate de circa cinci ori mai mare faţă de exporturile din perioada similară a anului trecut. Exporturile sunt realizate de distribuitorul şi furnizorul de energie Electrica. Electrica achiziţionează electricitatea de la producătorii de stat Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Complexurile Energetice Turceni şi Rovinari, pe care apoi o revinde unei fime din Serbia.

Tags: ,

Comments are closed.

September 2017
M T W T F S S
« Aug    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Site Metter