revista presei pe energie 28 aprilie

2011/04/28

Hotnews: Gazprom prognozeaza majorari masive de preturi pentru gazele naturale: 500 dolari/mia de metri cubi

Piata europeana a gazului bate toate recordurile, a declarat presedintele Gazprom, Aleksei Miller, la inceputul acestei saptamani. “Credem ca in decembrie, pretul din contractele pe termen lung va ajunge la nivelul a 500 dolari/1000 mc. Si este posibil sa nu fie ultimul record stabilit de noi in cursul acestui an”, a declarat Miller pentru Vedomosti.

Intre timp, cel mai mare importator de gaze din Cehia, RWE Transgas, a anuntat ca va mari preturile la gazul furnizat pentru consum intern din cauza majorarilor operate deja de Gazprom.

Ultima oara cand Gazprom a practicat astfel de preturi a fost la sfarsitul anului 2008, dupa saltul cotatiilor la petrol: in contractele pe termen lung ale concernului, preturile evolueaza, de regula, in functie de piata produselor petroliere cu o intarziere de 6-9 luni.

In vara anului 2008, cand petrolul a marcat recordul sau absolut, Miller a prognozat un pret de 500 de dolari spre sfarsitul anului. Previziune care s-a adeverit, spre deosebire de alte cateva lansate cam in acelasi interval de timp.

Cotatiile la petrol nu au atins inca nivelul din 2008: luni barilul Brent a valorat 125,5 dolari, in timp ce maximul istoric este de 147. In schimb, de la inceputul anului, pretul mediu este mai ridicat decat acum trei ani: 110$ fata de 97$, scrie Vedomosti. Problema este ca – noteaza ziarul – spre deosebire de anul 2008, clientii europeni depun eforturi pentru revizuirea contractelor: reducerea preturilor sau calcularea lor in functie de piata spot.

UPDATE Nu este pentru prima oara cand se atinge acest nivel de 500 de dolari/1.000 de metri cubi. “S-a intamplat si in 2008 si Romania a trecut cu bine peste aceasta situatie”, a declarat pentru HotNews.ro, Corneliu Condrea, director in cadrul Ministerului Economiei. In 2008, Romania a fost nevoita sa importe gaze din Rusia si cu 500 de dolari. Insa pe masura ce preturile la titei au scazut, s-au ieftinit si gazele rusesti, ajungand in 2009 la nivelul de 290 dolari/1.000 metri cubi. Insa, cresterea masiva din 2008 s-a resimtit destul de puternic si asupra preturilor la consumator, crescand cu circa 20%.

Acum situatia este putin diferita de 2008 avand in vedere perioada de criza si de aceea majorari puternice ale preturilor ar putea fi mult mai greu sportate de consumatori. “In perioada de criza, Guvernul poate sa inghete preturile la producatorii interni”, a precizat oficialul din Ministerul Economiei. In prezent, Romgaz si Petrom vand gazele produse cu 165 dolari/1.000 mc, pret care a ramas la acelasi nivel inca din 2009.

Potrivit reprezentantului Ministerului Economiei, dupa aceasta crestere masiva a preturilor la gazele furnizate de Gazprom, este posibil sa urmeze o scadere. Totul depinde de evolutia pretului la titei.

money.ro: Gazprom: Preţul gazului în Europa va atinge noi recorduri

Piata europeana a gazului bate toate recordurile, a declarat presedintele Gazprom, Aleksei Miller, la inceputul acestei saptamani. “Credem ca in decembrie, pretul din contractele pe termen lung va ajunge la nivelul a 500 dolari/1000 mc. Si este posibil sa nu fie ultimul record stabilit de noi in cursul acestui an”, a declarat Miller.

Între timp, cel mai mare importator de gaze din Cehia, RWE Transgas, a anunţat că va mari preturile la gazul furnizat pentru consum intern din cauza majorarilor operate deja de Gazprom.

Ultima oara cand Gazprom a practicat astfel de preturi a fost la sfarsitul anului 2008, dupa saltul cotatiilor la petrol: in contractele pe termen lung ale concernului, preturile evolueaza, de regula, in functie de piata produselor petroliere cu o intarziere de 6-9 luni.

In vara anului 2008, cand petrolul a marcat recordul sau absolut, Miller a prognozat un pret de 500 de dolari spre sfarsitul anului. Previziune care s-a adeverit, spre deosebire de alte cateva lansate cam in acelasi interval de timp.

Hotnews: Rusia va intrerupe exporturile de produse petroliere in mai

Grupurile petroliere rusesti nu vor mai exporta produse petroliere in mai si vor aproviziona doar piata interna, in conditiile in care Rusia se confrunta cu o penurie de combustibil in numeroase regiuni, a anuntat joi ministrul adjunct al Energiei, Serghei Kudriacov, citat de AFP.

“In mai, companiile nu vor mai exporta, toate volumele vor fi livrate pe piata interna”, a declarat Kudriacov.

Aceasta decizie a fost luata in conditiile in care numeroase regiuni din Rusia se confrunta, din acest week-end, cu o penurie de combustibil.

Pretul petrolului si al produselor din petrol a inregistat cresteri importante pe pietele externe in ultima perioada, pe fondul evenimentelor din Orientul Mijlociu, insa autoritatile de la Moscova au mentinut preturile la un nivel redus, exporturile devenind astfel mai atractive pentru companiile petroliere, a explicat Sergei Vakhrameiev, analist la firma de brokeraj Metropol. El a mai aratat ca producatorii au inceput sa exporte mai multe produse petroliere, ceea ce a dus intr-un final la un deficit de combustibili pe piata locala.

Situatia a fost agravata de faptul ca sezonul de insamantare se apropie, ceea ce a determinat o cerere puternica de motorina pentru utilajele agricole.

Cotidianul Kommersant arata, in editia de marti, ca benzinariile independente din regiunea Altai din sudul Siberiei au fost inchise la sfarsitul saptamanii trecute, iar statiile care insa mai au carburanti au majorat preturile cu 20%. Totodata, benzinariile Rosneft vand doar 20 de litri de benzina fiecarui sofer.

In luna februarie, premierul Vladimir Putin a lansat un avertisment cu privire la pretul combustibililor si a promis o supraveghere sporita a acestui sector.

e-nergia.ro: Legea energiei regenerabile se schimbă

Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei a lansat în dezbatere publică un proiect de modificare a legii 220/2008, referitoare la sistemul de promovare a producerii energiei din surse regenerabile.

Obligaţia trimiterii datelor pentru alocarea certificatelor verzi nu va mai reveni distribuitorilor care preiau energia verde, ci doar producătorilor. “Producătorii de energie electrică din surse regenerabile transmit lunar operatorului de transport şi sistem informaţiile necesare stabilirii cantităţii de energie electrică produsă din surse regenerabile care beneficiază de certificate verzi în luna precedentă, însoţite de: a) procesele  verbale care confirmă valorile măsurate ale energiei electrice livrate /consumate, semnate împreună cu operatorii de reţea,  în cazul producătorilor care livrează energie electrică în reţele electrice; b) date privind cantităţile de energie electrică produse din surse regenerabile şi livrate consumatorilor, în cazul producătorilor care livrează energie electrică direct la consumatori, inclusiv pentru consum final propriu, altul decât consum propriu tehnologic” scrie în proiectul de modificare al ANRE.

De asemenea, obligaţia de achiziţie de certificate verzi trebuie să revină pentru tot consumul final de energie electrică, nu numai pentru cel asigurat de furnizori. Pentru a mai clarifica unele aspecte din vechea lege, ANRE mai stabileşte că valorile de tranzacţionare ale certificatelor verzi se indexează anual de ANRE conform indicelui mediu anual de inflaţie pentru  anul precedent, calculat la nivelul zonei euro din UE, comunicat oficial de către EUROSTAT”. Anterior, se lua în calcul inflaţia la nivelul întregii UE 27, ceea ce putea asigura o ajustare semnificativ mai mare.

În plus, pentru a asigura o mai mare transparenţă a facturilor consumatorilor, “Furnizorii si  producatorii  care  comercializeaza  energie  electrica  consumatorilor  finali  sunt  obligati sa  evidentieze  in  mod  distinct   in  facturi costul  achizitiei  de  certificate  verzi  pentru  fiecare 1 MWh energie electrica vanduta consumatorilor finali”.

Vezi mai jos lista cu toate modificările propuse de ANRE, capitol cu capitol, şi comparaţia cu textul actualei legi.

TABEL propuneri modificari

Hotnews: Sterling Resources invoca forta majora cu privire la perimetrele concesionate in Marea Neagra

Compania canadiana Sterling Resources a declarat Forta Majora cu privire la perimetrele sale Midia si Pelican din Marea Neagra dupa ce nu a putut sa execute operatiuni petroliere din motive independente de vointa sa, a anuntat compania printr-un comunicat de presa. Sterling sustine ca autoritatile guvernamentale nu doresc sa elibereze autorizatii de construire pentru activitati petroliere in zonele offshore. De aceea, Sterling a transmis Agentiei Nationale pentru Resurse Minerale (ANRM) o notificare, considerand ca “lipsa totala de claritate cu privire la procedura aplicabila si competenta in materie de eliberare a autorizatiilor de construire reprezinta un eveniment de Forta Majora conform Acordului de Concesiune”.

  • UPDATE Un astfel de caz poate ajunge la arbitraj international, iar daca se dovedeste ca a fost impiedicata sa-si desfasoare activitatea, compania Sterling poate obtine despagubiri, a declarat pentru HotNews.ro Mihai Gherman, fost director general adjunct in cadrul ANRM. “Au fost niste bani investiti si Sterling poate solicita despagubiri”. In opinia sa, faptul ca nu a obtinut avize de constructie nu reprezinta, totusi, un caz de forta de majora. Dar daca totusi se constata ca este o situatie de aceasta natura, Sterling ar putea avea castig de cauza intr-un arbitraj international. Sterling solicita pentru rezolvarea problemei prelungirea acordului petrolier cu perioada in care nu a putut sa-si desfasoare activitatea. Mihai Gherman spune ca ar fi vorba de doi ani.

Durata acordului petrolier pentru perimetrele XIII Pelican si XV Midia este de 30 de ani, calculati de la data intrarii in vigoare a Contractului de explorare si impartire a productiei, cu drept de prelungire pentru o perioada de pana la 15 ani, potrivit notei de fundamentare a HG aprobate in 2008.

Situatia prezentata de Sterling

La inceputul anului 2011, compania a obtinut de la autoritatile guvernamentale competente acordurile de mediu si de foraj necesare desfasurarii operatiunilor in Perimetrele Midia si Pelican.

Agentia Nationala pentru Resurse Minerale a aprobat programul de lucrari pe anul 2011 in baza caruia Sterling are obligatia de a executa anumite activitati offshore care cuprind forajul a 2 sonde offshore, achizitia a 1050 km profile seismice 2D si efectuarea de investigatii si studii in vederea trecerii la dezvoltarea Descoperirilor Ana si Doina.

Cu toate acestea, in luna iulie 2009 Parlamentul Romaniei a adoptat o lege care impune obtinerea de autorizatii de construire pentru anumite activitati desfasurate in zona offshore. Sterling a solicitat autoritatilor competente clarificari cu privire la aceasta cerinta, avand in vedere ca operatiunile de explorare necesita eliberarea unei autorizatii de construire. Insa, autoritatile guvernamentale nu sunt in masura sau nu doresc sa elibereze autorizatii de construire pentru activitatile petroliere care se desfasoara in zone offshore, sustine Sterling.

“Efectul acestei situatii, pe care Compania o priveste ca fiind de natura politica, este acela de a fi generat imposibilitatea pentru Companie de a efectua in momentul de fata operatiuni petroliere. In consecinta, Sterling a transmis ANRM o notificare, precizand ca lipsa totala de claritate cu privire la procedura aplicabila si competenta in materie de eliberare a autorizatiilor de construire reprezinta un eveniment de Forta Majora conform Acordului de Concesiune”, a precizat Sterling.

  • Potrivit prevederilor Acordului de Concesiune, ANRM trebuie ca, in termen de 15 zile de la notificarea respectiva, fie sa achieseze la invocarea Fortei Majore, efectul fiind prelungirea duratei acordului petrolier, fie sa respinga invocarea de catre Companie a Fortei Majore, fapt care ar plasa cele doua parti intr-o procedura de solutionare a disputei intervenite, care ar putea in cele din urma sa fie rezolvata pe calea arbitrajului international.
  • Evenimentul de forta majora este o imprejurare imprevizibila care impiedica fara nicio culpa executarea obligatiilor contractuale.

In pofida acestei situatii nefericite asteptam cu nerabdare sa conlucram cu ANRM si celelalte autoritati romane pentru a identifica o solutie care sa permita Companiei sa-si indeplineasca obligatiile, sa-si pastreze drepturile sale si sa desfasoare cu succes activitatea, atat in beneficiul Companiei cat si al Romaniei. In cazul unei solutii satisfacatoare speram sa putem progresa cu programele noastre privind continuarea explorarii pe aceste perimetre cu perspective deosebite si totodata sa incepem productia din structurile Ana si Doina in termen de 3 ani. Aceasta ar aduce Romaniei beneficii insemnate constand in satisfacerea intr-o masura mai mare, din surse proprii, a nevoilor energetice, in probabila atribuire catre firmele locale a contractelor de constructie instalatii si de furnizare servicii petroliere si in incurajarea unui numar mare de companii in a efectua activitati de explorare in zona offshore apartinand Romaniei”, a declarat Mike Azancot, Directorul General Executiv al firmei Sterling.

Sterling Resources Ltd. este o societate petroliera internationala, cotata la bursa in Canada, avand sediul social in Calgary, Alberta, detinand active petroliere in Marea Britanie, Romania si Franta. Actiunile sunt listate si tranzactionate la Bursa TSX Venture Exchange sub simbolul “SLG”.

Vezi principalele prevederi din contractul incheiat intre ANRM si Sterling si cum primeste Romania o cota procentuala de gaze si titei de 3,5%-13,5%, in functie de productia bruta extrasa.

Tags: , , ,

Comments are closed.

September 2017
M T W T F S S
« Aug    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Site Metter