revista presei pe energie 22 noiembrie

2010/11/22

ziare.com: Avem energie gratis. Putem s-o folosim?

Carbunele trebuie sa-l scoatem din pamant, petrolul sa-l extragem, lemnele sa le taiem si sa le aprindem, curentul elecric sa-l producem. Numai caldura de la soare ne vine gratis, de mii, zeci de mii si de milioane de ani.

Nu degeaba se inchinau la Soare cei din vechime

S-a calculat ca energia solara, care ajunge pe Pamant in 40 de minute, ar fi suficienta pentru a acoperi intreaga nevoia de energie a lumii civilizate pe timp de un an. Nu trebuie decat s-o captam si s-o folosim. Si, bineinteles, sa vrem.

Petrolul si carbunele se vor termina odata – si nu mai e mult pana atunci – problema lemnelor de foc nici nu se mai pune, dupa ce civilizatia a ras o buna parte din paduri – iar energia atomica, cea in care isi pusesera nadejdile parintii nostri, devine o primejdie de moarte pentru urmasii nostri, prin riscurile ei si prin deseurile de neinlaturat.

In mod ciudat, sursa de energie cea mai accesibila, cea a soarelui, este neglijata astazi. In vechime, nu. Vechii greci aprindeau focul, folosind energia soarelui inca din anul 400 i.e.n, cu ajutorul unor globuri de sticla, umplute cu apa. In anul 200 i.e.n. chinezii faceau cam acelasi lucru, folosind oglinzi concave.

Patru motive sa batem pasul pe loc

In epoca noastra, fermierii occidentali pot folosi cuptorul solar de uz gospodaresc, o inventie modesta, cu o oglinda concava care focalizeaza razele soarelui spre vasul cu mancare. Este mult prea putin, fata de cat am fi indreptatiti sa pretindem de la energia solara.

Mai de amploare, a aparut furnalul solar, realizat la Mont Luis (Franta). Acolo, functioneaza un sistem de oglinzi, astfel incat totalitatea lor sa formeze o uriasa oglinda concava, cu posibilitatea de a focaliza razele soarelui intr-o anumita zona. Se pot obtine, in focar, pana la 3.000 grade C, mai mult decat este necesar pentru elaborarea sticlei sau a majoritatii metalelor.

Este o performanta satisfacatoare, aflata, insa in stare de experiment. In mod firesc, s-ar intreba oricine: daca este atat de simplu, de ce ne zbatem sa extragem hidrocarburi, de ce ne certam cu arabii, ne risipim mijloacele financiare, nervii si forta de munca?

Din patru motive: primul – pentru ca avem deja o industrie construita sa utilizeze hidrocarburile; al doilea – pentru ca energia solara, atat de generos oferita, depinde de anotimp, de latitudine, de nori, de capriciile naturii; al treilea – pentru ca inca mai avem hidrocarburi si, deci, nu ne strange nimeni cu usa; al patrulea – pentru ca, vrem sa recunoastem sau nu, magnatii petrolului si gazelor s-ar ruina daca, in locul lor, ar apare, din senin, magnatii soarelui.

Asteptam, cu rabdare, anul 2040

Pe de alta parte, este usor de observat ca orice casa este incalzita de soare intr-o anumita parte a anului. Daca vrem sa fie incalzita si in rest, n-avem decat sa-i adaptam captatoare de energie, instalatii de transformare a acesteia in apa calda, ferestre mari care sa primeasca ziua energia soarelui (energie activa) si obloane izolatoare care s-o pastreze noaptea (energie pasiva)

In ultimii ani, atentia lumii civilizate este tot mai mult atrasa de panorile solare. Ele ofera o siguranta mare si, odata montate, aproape nu necesita revizie in continuare. Ani intregi pot functiona fara nici o supraveghere. In Marea Britanie panourile solare furnizeaza energia electrica pentru numeroase faruri izolate, neprevazute cu personal de intretinere.

Fotocelulele demonstreaza ca se poate obtine energie electrica din lumina, nu din caldura solara. Pe aceasta baza, functioneaza de aproape o jumatate de veac, farul de 360 kw al unei piste de aterizare in mijlocul unei pustietati inghetate din Alaska.

Cel mai interesant proiect al viitorului apartine, in prezent, inginerului american dr. Peter Glaser, care a conceput un sistem de centrale cosmice, capabile sa ofere o buna parte din energia necesara omenirii.

El prevede, intr- prima etapa, o flota de 40 sateliti, fiecare constituind o centrala generatoare de energie din radiatia solara, ceea ce, conform proiectului, ar trebui sa acopere un sfert din necesarul de enegie al Uniunii Europene. Desi conceptul pare simplu, punerea lui in practica nu se prevede, totusi, mai devreme de anul 2040.

Frate, frate, dar branza-i pe bani

Pana atunci, vor mai apare cu siguranta si alte proiecte, cu acelasi scop, ca sa depindem tot mai putin de poluare, de hidrocarburi si de tarile care – recunoastem sau nu – ne pun sula-n coaste, ca cea mai mica neintelegere.

Orice om cu presimtiri isi da seama ca va fi un mare castig pentru omenire sa nu mai depinda de un asemenea monopol.

Dar tot presimtirea ne sopteste ca, atunci cand nu vom mai depinde de hidrocarburi, ne vor pune sula-n coaste cei care azi se straduiesc sa pregateasca ispititoarele surse de energie nepoluanta, pe care noi o asteptam ca pe un dar ceresc, iar ei ca pe o afacere.

EVZ: Eolienele au prins avânt: un miliard de euro “se învârte” în Dobrogea

2010 este anul în care România a intrat pe harta europeană a producătorilor de energie “din vânt”, cu aproape 600 MW.
Sau, altfel spus, investiţiile străine atrase în proiectele eoliene implementate anul acesta valorează aproape cât toate fondurile structurale absorbite din 2007 până la finele lunii octombrie a acestui an.

CEZ, cel mai mare investitor

Actorul principal al anului este grupul ceh CEZ, care a racordat deja la reţeaua naţională de transport a energiei electrice circa 300 MW, cel mai mare parc eolian construit până acum în comuna Fântânele (jud. Constanţa), parte a unui proiect total de aproape 600 MW. Potrivit datelor primite de la Asociaţia Română pentru Energie Eoliană (AREE), pe locul doi se află Energias de Portugal, care în această lună a început perioada de teste la un parc de 90 MW în comuna Peştera (jud. Tulcea).

De asemenea, portughezii au finalizat construcţia altor 138 MW la Cernavodă (Constanţa), la care în decembrie- ianuarie ar putea începe testările. Tot până la finele anului, grupul italian Enel va testa o fermă eoliană de 34 MW la Valea Nucarilor (jud. Tulcea). Dacă adăugăm alţi 29 MW care funcţionează în diverse proiecte mai mici, în total vorbim de aproape 600 MW cu care Dobrogea se poate lăuda în prezent. Asta înseamnă aproape cât puterea unui reactor de la Cernavodă.

“E o industrie care face treabă, aduce mari beneficii statului român şi merge pe tehnologii de vârf, pentru că toate turbinele sunt de ultimă generaţie. Dacă la începutul anului ne întreceau toate statele ex-socialiste, acum doar Polonia e înaintea noastră. Astfel, avem circa 600 MW instalaţi, în condiţiile unei legislaţii care funcţionează întrun picior”, ne-a spus Ionel David, reprezentant al AREE.

Comisia UE ţine blocate proiectele

Proiectele menţionate mai sus sunt doar “vârful de lance” în sectorul producţiei de energie eoliană. Potrivit reprezentanţilor Transelectrica, cererea depăşeşte de zece ori capacitatea pe care o poate suporta sistemul energetic naţional, ridicându-se la circa 31.000 MW. Din această capacitate, peste 5.300 MW au avize tehnice de racordare la reţea şi alţi 4.336 MW sunt într-o etapă şi mai avansată, având contracte de racordare.

Proiectele au luat avânt după ce autorităţile române au hotărât, în 2008, să sprijine energia eoliană acordând, pentru o perioadă, două certificate verzi pentru fiecare megawattoră (MWh) produs şi livrat în reţea, fiecare certificat putând fi tranzacţionat cu preţuri între 27 şi 55 de euro. Cât din aceste proiecte se va şi realiza însă, rămâne de văzut, dat fiind că nici acum Legea 220/2008 de sprijinire a energiilor regenerabile nu este aplicabilă.

Deocamdată, toţi investitorii aşteaptă ca legea să obţină avizul de la Bruxelles. Oficialii europeni nu s-au clarificat încă asupra acestei scheme de sprijin. Ei vor să afle dacă nu cumva aceste investiţii sunt supracompensate, iar companiile implicate vor avea un profit nerezonabil, ori dacă nu este vorba de ajutor de stat, deşi nu sunt implicate fonduri de la buget. Din 2009 şi până acum, nu mai puţin de 130 de întrebări au fost trimise autorităţilor române pe marginea acestei legi, ultimul set, la care se lucrează acum pentru răspunsuri, având 45 de întrebări.

“Situaţia e frustrantă, pentru că România e ultimul vagon, preluăm modelele existente în alte state. Acum, cea mai mare piedică în calea legii este UE.”,
IONEL DAVID, reprezentant

AREE BARIERĂ

Goana după “aurul” verde, oprită de la Bruxelles

Investitorii speră acum ca până la finele anului, începutul lui 2011, Comisia Europeană să dea undă verde la schema de sprijin aprobată de autorităţile române. Ionel David spune că autorităţile au funcţionat ireproşabil, deoarece au avut dialog şi cu industria de profil şi cu opoziţia, iar legea a fost adoptată în unanimitate în parlament.

Investitorii români şi străini aşteaptă bonusurile promise

De obţinerea avizului de la Bruxelles va depinde dacă investitorii în domeniu rămân sau pleacă, susţine Marius Iliev, managing partner al Ima Partners, companie care se ocupă de managementul unor proiecte importante pe plan local.

Deocamdată, până la intrarea în vigoare a legii, parcurile eoliene care funcţionează primesc doar un certificat verde pe MWh, potrivit vechii legislaţii.

“Investiţiile de până acum au fost făcute de companii care au mizat greşit pe intrarea în vigoare a Legii 220. În principiu, proiecte eoliene susţinute cu un certificat verde nu sunt fezabile în România”, a declarat Iliev. Potrivit acestuia, aproape toate marile proiecte au fost puse în aşteptare, aşteptând aplicarea noii legi, prin care, până în 2017, se acordă două certificate. Între timp, firmele mari trag de timp, punând în funcţiune doar capacităţi mici, pentru a nu-şi asuma riscuri prea mari.

În plus, companiile care au investit deja sunt cele care au atras finanţări înainte de apariţia crizei, când condiţiile de piaţă şi aşteptările privind preţul energiei erau altele. În general, investitorii actuali sunt marile companii de utilităţi, pentru că, din cauza incertitudinilor de pe plan local, fondurile de investiţii nu sunt prezente pe piaţă, afirmă Iliev. “Azi sunt şi proiecte care se bazează pe 2 certificate verzi şi care vor fi excluse de pe piaţă, pentru că investiţiile sunt prea riscante”, a adăugat acesta.

DEZVOLTARE PE ORIZONTALĂ

Turbinele pot antrena şi alte industrii la noi în ţară

Dacă legea se va aplica rapid, cu toată legislaţia secundară necesară, se va declanşa o avalanşă de proiecte ce vor fi puse în practică, pentru că investitorii se vor grăbi să ocupe la timp cote de piaţă cât mai mari. În plus, câ ştigătorii în acest sector vor fi cei care vor investi primii pe piaţă, pentru că după 4-5 ani, în urma creşterii ofertei, valoarea unui certificat verde va descreşte rapid. “Piaţa se reglează singură, acesta este şi scopul pentru care România a optat pentru schema cu certificate verzi”, a explicat Marius Iliev, managing partner al Ima Partners. 

Piese “made in Romania”

Potrivit acestuia, viteza de implementare a proiectelor este esenţială: cu cât va fi mai mare, cu atât România va câştiga mai mult, inclusiv în industria pe orizontală – servicii adiacente, producţia de echipamente etc.

“Gândiţi-vă că aproximativ 300.000 de euro costă numai să transporţi o turbină până în România, cea mai mare parte fiind costul turnului de suport”, a spus Marius Iliev. Potrivit acestuia, montajul costă, de asemenea, câteva sute de mii de euro pe turbină. Pe de altă parte, sunt piese care cu uşurinţă pot fi fabricate în România – de pildă cea mai mare parte a turnului, cutiile de viteze.

“S-ar putea dezvolta local astfel de competenţe sau ar putea fi produse componente, cu condiţia să ai suficient business”, afirmă Iliev. Mai mult, în România s-ar putea dezvolta centre regio nale pentru astfel de servicii sau echipamente. “Cu cât ne trezim mai târziu, cu atât vor fi mai puţin fezabile astfel de investiţii”, a conchis acesta.

300.000 de euro
sunt costurile de transport al unei turbine de la producător până în România 

“S-ar putea dezvolta local astfel de com petenţe sau ar putea fi produse componente, cu condiţia să ai suficient business.”,
MARIUS ILIEV, managing partner Ima Partners

COSTURI URIAŞE

Cât vom plăti pentru energia regenerabilă

Legea de aprobare a schemei de promovare pentru energiile regenerabile a fost aprobată iniţial în 2008. Ulterior, a fost modificată şi republicată în Monitorul Oficial în vara acestui an, astfel că şi discuţiile cu oficialii Comisiei Europene s-au prelungit.

De altfel, prima variantă cuprindea o serie de prevederi contradictorii, care făceau imposibilă aplicarea ei. În plus, odată cu modificarea legii, a fost majorat sprijinul pentru o serie de tehnologii. De pildă, energia fotovoltaică a primit şase certificate verzi, nu patru, ca în varianta iniţială, fiind cea mai scumpă formă de energie.

Astfel, dacă facem calculele la valoarea maximă permisă a unui certificat verde, de 55 euro, un producător de energie fotovoltaică ar încasa 330 de euro doar pe certificatele verzi. Dacă adunăm şi preţul din vânzarea energiei, care astăzi e pe Bursă de circa 40 de euro, atunci consumatorii vor plăti pentru un MWh fotovoltaic de nouă ori mai mult, adică 370 euro (1.590 lei/MWh).

Pentru energia eoliană, producătorii vor încasa până în 2017 două certificate verzi/MWh(110 euro), preţul acestei energii ajungând astfel la 150 euro (644 lei/MWh). Din 2018, vor primi un certificat. Întrebarea este când va scădea preţul acestor certificate verzi? Când ne vom atinge ţintele impuse pentru 2020, ar fi un răspuns.

Adevarul: Gazoductul Arad-Szeged încurcă planurile ruşilor

Gigantul rus Gazprom va fi nevoit să scadă preţul gazelor livrate României, întrucât conducta Arad-Szeged permite importuri mai ieftine din Vest, spune şeful diviziei de gaze a OMV. Grupul austriac OMV va exporta gaze româneşti când va fi posibil acest lucru, dacă preţul de pe piaţa autohtonă va continua să fie mai mic decât în restul Europei.

Punerea în funcţiune, în urmă cu două luni, a gazoductului Arad-Szeged, prima conductă care aduce în România gaze care nu vin din Rusia, înseamnă mai mult decât diversificarea surselor de import. Faptul că gazele aduse din Vest sunt mai ieftine decât cele ruseşti va obliga Gazprom să renegocieze preţurile din contractele pe termen lung, susţine Werner Auli, şeful diviziei de gaze şi energie din cadrul grupului austriac OMV, acţionarul majoritar al Petrom.

Preţurile se vor alinia

„În Europa Centrală, la Baumgarten (centru de distribuţie a gazelor în Austria – n.r.), activează sute de companii. Ruşilor nu le place acest lucru, pentru că nu este competitiv pentru ei, preţul este mai mic în Vest în acest moment. De-asta ruşii nu sunt fericiţi că această conductă a fost pusă în funcţiune, dar aceasta este piaţa, aceasta este competiţia”, a declarat Auli, într-un interviu acordat ziarului „Adevărul”.

money.ro: Turkmenistanul este dispus să furnizeze 40 miliarde metri cubi de gaz pe an pentru Nabucco

Turkmenistanul este dispus să furnizeze UE circa 40 de miliarde metri cubi de gaz, anual, pentru Nabucco, relatează Sofia News Agency.

Anunţul a fost făcut de prim-vicepremierul Baimurad Hojamuhamedov, la un forum cu 700 de delegaţi din 36 de state.

Oficialul a promis că va exista un acord pentru construirea unei conducte transcaspiene submarine pentru transportarea gazului turkmen spre Azerbaidjan, de unde ar alimenta conductele ce au legătură cu Nabucco.

Responsabilul a vorbit despre o ofertă de 40 miliarde metri cubi de gaz pe an.

Cantitatea este mai mare decât cea evaluată la 31 miliarde metri cubi pe an, pe care Nabucco i-ar transporta.

Turkmenistanul nu şi-a luat încă niciun angajament oficial pentru alimentarea Nabucco, deşi oficialii săi au menţionat gazoductul susţinut de UE ca parte a schemei ţării de a-şi diversifica pieţele.

Tags: , , ,

Comments are closed.

January 2018
M T W T F S S
« Dec    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Site Metter