revista presei pe energie 19 octombrie 2011

2011/10/19

The Epoch Times Romania: UE, intr-un razboi antimonopol impotriva Gazprom

Valul de verificari si de retineri de documente de la sediile filialelor Gazprom si partenerilor europeni ai companiei ruse, care s-a abatut recent peste Uniunea Europeana (UE), nu a fost, desigur, o intamplare. Acest lucru a fost declarat deschis chiar de catre comisarul european pentru energetica, Guenther Oettinger. Motivul: Comisia Europeana suspecta ca unele dintre aceste companii ar incalca regulile antimonopol din UE. In mod concret, Comisia Europeana acuza Gazprom-Germania de abuz de influenta asupra pietei gazului si de ‘complot al preturilor’, lucruri care ar dauna unei concurente sanatoase, noteaza cotidianul rus Nezavisimaia Gazeta.

La seria de ‘raiduri’ desfasurate la sediile mai multor companii europene care au legatura cu Gazprom ar fi putut duce plangerile Europei de Est cu privire la majorarea pretului la gazul rusesc si la concurenta dintre gazoductul South Stream patronat de Gazprom si proiectul european Nabucco. Initial, Gazprom a considerat aceste actiuni drept verificari de rutina. Cu toate acestea, secretarul de presa al Comisiei Europene pentru probleme de concurenta, Amelia Torres, a declarat intr-un interviu oferit BBC ca verificarile nu sunt unele de rutina, ci au un motiv bine intemeiat: ‘Noi desfasuram o ancheta antimonopol doar in cazul in care avem toate motivele pentru aceasta’.

Insa, daca reprezentantii Comisiei Europene vor desfasura o ancheta antimonopol de anvergura, lucrurile l-ar putea solda pentru Gazprom cu amenzi de miliarde de euro, la fel cum s-a intamplat cu Intel. Potrivit legislatiei antimonopol a UE, actiunile discriminatorii si abuzul legat de pozitia dominanta a unei companii pe piata sunt lucruri interzise. In opinia Comisiei Europene, concurenta ar avea de suferit ‘de pe urma impartirii pietei intre cei mai mari participanti ai acesteia, a stabilirii de piedici in ceeea ce priveste accesul la reteaua de transport al gazului si de bariere in fata diversificarii livrarilor, precum si din cauza majorarii preturilor’.

Deocamdata, Rusia ocupa 31% din piata europeana a gazului si, dupa cum a declarat recent premierul polonez Donald Tusk, ‘UE nu poate fi orientat doar spre Gazprom’.

Potrivit Nezavisimaia Gazeta, se intrezareste o legatura directa intre aceste verificari si semnarea la Soci, la mijlocul lui septembrie, de catre actionarii South Stream (companiile rusa Gazprom, italiana Eni, franceza EDF si germana Wintershall), a unui acord juridic pe marginea proiectului, in care sunt stipulate toate drepturile si obligatiile partilor, repartizate cotele si parametrii unei posibile retrageri din proiect. Si aceasta pentru ca realizarea respectivului proiect nu doar va majora cota rusa pe piata europeana a gazului, ci ar si putea lasa Europa fara asemenea furnizori de perspectiva precum Azerbaidjanul, Turkmenistanul si Kazahstanul. In mod logic, dupa aceasta au urmat atacuri la adresa Gazprom pe mai multe fronturi, subliniaza cotidianul rus.

Insa, problema consta nu doar in livrarile de gaz, ci si in faptul ca tocmai Gazprom ar urma sa transforme din nou Rusia intr-o superputere. In acest sens, cotidianul rus aminteste de una dintre depesele publicate pe site-ul WikiLeaks si care contine fragmente din discutiile avute de vicepresedintele american Joe Biden in timpul vizitei sale in Cehia, in 2009.

La acea data, reprezentanti ai conducerii cehe i-au impartasit oficialului ceh temerile lor legate de intentiile Rusiei de a avea propriile zone de influenta in lume. La aceasta, Biden a recomandat actiuni care sa impiedice Rusia sa ocupe o pozitie de monopol pe piata livrarilor energetice din Europa. Biden s-a declarat uimit ca tarile Europei nu reactioneaza in suficienta masura la pericolul ca ‘o tara sa le poata inchide usor robinetul’. Biden a subliniat ca atitudinea Moscovei s-ar schimba radical daca Europa ar putea gasi o alternativa la combustibilii rusesti.

Prin urmare, nu Gazprom constituie problema, ci Rusia, conchide Nezavisimaia Gazeta.

BusinessLive.ro: Gazprom ar vrea ca România să-şi sporească importul de gaze ruseşti

Directorul gigantului rus Gazprom şi-a exprimat marţi, la o întâlnire cu ministrul român al economiei Ion Ariton, speranţa că România va înregistra o dezvoltare economică şi îşi va spori achiziţiile de gaz rusesc, relateaza Agerpres.

“România joacă un rol important pe piaţa gazelor din Europa. În afară de faptul că este un consumator important, este şi o ţară de tranzit pentru pentru statele din sud-estul Europei”, a menţionat Aleksei Miller, afirmând că îşi doreşte o cooperare reuşită în continuare.

Ministrul român al economiei Ion Ariton i-a transmis şefului Gazprom “mesajul de deplină deschidere la cel mai înalt nivel al României pentru a aprofunda cooperarea în domeniul gazelor şi în alte sectoare energetice”.

În context, el i-a spus lui Miller că România înregistrează al doilea trimestru de creştere economică, fapt ce confirmă, în opinia sa, că reformele întreprinse de guvernul de la Bucureşti au fost eficiente, chiar dacă executivul a pierdut din popularitate.

România a importat în 2008 aproximativ 4,4 miliarde de metri cubi de gaze ruseşti, după care în 2009 volumul achiziţionat s-a redus brusc la 2,5 de miliarde de metri cubi. În 2010, importul a fost de 2,6 miliarde de metri cubi, iar în primele şase luni ale anului în curs acesta a crescut cu 91% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Ministerului Economiei furnizate Agerpres.

citynews.ro: Gazprom interesata sa depoziteze gaze naturale in Romania

Intalnirile purtate saptamana aceasta, intre Ministrul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri, Ion Ariton, si presedintele Gazprom, Aleksei Miller, ar putea influenta piata de energie din Romania.

Astfel, in urma solicitarii partii romane, conducerea companiei Gazprom s-a aratat dispusa sa vanda gaze naturale pe piata romanesca si si-a aratat interrsul pentru a investi in in depozite de gaze naturale pe teritoriul Romaniei.

“In acest sens, presedintele Aleksei Miller a anuntat disponibilitatea companiei pe care o conduce de a raspunde pozitiv solicitarilor partii romane pentru stabilirea unor relatii contractuale directe pentru furnizarea de gaz catre Romania, precizand ca domeniu prioritar asigurarea consumului de gaze pentru productia de energie electrica. Cu acelasi prilej, Aleksei Miller a exprimat interesul Gazprom pentru investitii in centrale electrice din Romania. Cele doua parti au trecut in revista si alte oportunitati investitionale in Romania. In acest sens, conducerea Gazprom si-a exprimat interesul pentru realizarea de investitii in sectorul depozitarii subterane de gaze in tara noastra”, anunta MECA.

In timpul intalnirii la sediul OAO Gazprom din Moscova , “s-au evaluat perspectivele continuarii acordurilor cu privire la tranzitul de gaze prin Romania catre piata din sud-estul Europei. A fost reafirmat interesul reciproc pentru deschiderea unei colaborari productive intre Gazprom si companiile romanesti Romgaz si Transgaz pe terte piete in domeniul explorarii, exploatarii si transportului de gaze”.

Potrivit oficialilor romani, presedintele Gazprom a facut si o scurta informare cu privire la evolutiile in proiectul South Stream.

Agerpres: Şeful Gazprom ar vrea ca România să-şi sporească importul de gaze ruseşti

Directorul gigantului rus Gazprom şi-a exprimat marţi, la o întâlnire cu ministrul român al economiei Ion Ariton, speranţa că România va înregistra o dezvoltare economică şi îşi va spori achiziţiile de gaz rusesc.

“România joacă un rol important pe piaţa gazelor din Europa. În afară de faptul că este un consumator important, este şi o ţară de tranzit pentru pentru statele din sud-estul Europei”, a menţionat Aleksei Miller, afirmând că îşi doreşte o cooperare reuşită în continuare.

Ministrul român al economiei Ion Ariton i-a transmis şefului Gazprom “mesajul de deplină deschidere la cel mai înalt nivel al României pentru a aprofunda cooperarea în domeniul gazelor şi în alte sectoare energetice”.

În context, el i-a spus lui Miller că România înregistrează al doilea trimestru de creştere economică, fapt ce confirmă, în opinia sa, că reformele întreprinse de guvernul de la Bucureşti au fost eficiente, chiar dacă executivul a pierdut din popularitate.

România a importat în 2008 aproximativ 4,4 miliarde de metri cubi de gaze ruseşti, după care în 2009 volumul achiziţionat s-a redus brusc la 2,5 de miliarde de metri cubi. În 2010, importul a fost de 2,6 miliarde de metri cubi, iar în primele şase luni ale anului în curs acesta a crescut cu 91% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Ministerului Economiei furnizate Agerpres.AGERPRES

Fin.ro: Gazprom declara din nou ca ne va vinde gaze fara intermediari

Presedintele gigantului energetic rus Aleksei Miller a anuntat disponibilitatea companiei pe care o conduce de a raspunde pozitiv solicitarilor autoritatilor romane pentru stabilirea unor relatii contractuale directe pentru furnizarea de gaz catre Romania.

Ca domeniu prioritar, acesta indica asigurarea consumului de gaze pentru productia de energie electrica, se arata intr-un comunicat de presa emis de Ministerul Economiei dupa intalnirea pe care Ion Ariton, ministrul de resort, a avut-o la Moscova cu conducerea societatii ruse.

Declaratiile privind disponibilitatea Moscovei de a renunta la intermediari pe axa producator (Gazprom)-consumator (companiile din Romania) au aparut ori de cate ori o delegatie a gigantului rus s-a intalnit cu un oficial roman in ultimul timp.

De asemenea, s-a repetat si informatia potrivit careia Gazprom vrea sa investeasca in centrale electrice pe gaze in tara noastra.

Gazul rusesc ajunge in Romania in cea mai mare parte prin intermediul a doua case de comert agreate de Gazprom: WIEE si Imex Oil. In spatele WIEE sta insusi Gazprom, prin participatia la actionariatulWintershall, iar la Imex Oil este un offshore din Cipru detinut de omul de afaceri rus Vitali Matsitski, proprietarul combinatului Alro Slatina. Obiectivul autoritatilor romane este sa ii elimine pe acesti intermediari in speranta ieftinirii importurilor, insa rezultatele sunt egale cu zero.

Presedintele Traian Basescu a declarat recent ca Bucurestiul e pe cale sa reuseasca. ,,Pana la urma, obiectivul de a se contracta gaz direct cu Gazpromul se va realiza, pentru ca este o promisiune pe care mi-a facut-o premierul Putin (Vladimir Putin, primul ministru al Rusiei, n.r.)”. Romania importa 15%-20% din gazul consumat si plateste cel mai mare pret pe mia de metri cubi dintre toate tarile care cumpara de la Moscova.

Capital:  Turcia s-a ţinut de cuvânt: Nu a reînnoit contractul cu Gazprom

Avertismentele Turciei către Moscova, potrivit cărora nu va reînnoi contractul de livrare a gazelor naturale dacă Gazprom nu va reduce preţurile, s-au adeverit. Astfel, Ankara a decis terminarea contractului vechi de 25 ani, potrivit ministrului turc al Enerigiei, Taner Yildiz, citat de CNN şi preluat de Ria Novosti.

Oficialul turc şi-a exprimat speranţa că vor exista firme private care să vină cu oferte mai bune şi că acordurile cu Rusia vor fi mai avantajoase.

“Cooperarea noastră cu Rusia, indiferent dacă vorbim despre gaze naturale care vin prin Blue Stream sau alte rute, va merge înainte şi sperăm că va creşte”, a spus Yildiz.

Vechiul contract presupunea livrarea de către Rusia a şase milioane de metri cubi către Turcia, anual, prin Ucraina, Bulgaria şi România.

Rusia livrează Turciei gaze şi în mod direct, prin conducta Blue Stream, care traversează Marea Neagră. În 2010, ţara a livrat circa 18 miliarde metri cubi către Anakara, circa 60% din consumul domestic de gaze al Turciei.

Fin.roRWE vrea sa puna la dispozitia Gazprom centralele din Europa

Grupul energetic german RWE ar putea ceda pana la 10% din capacitatile sale de productie a energiei din Europa unei intreprinderi mixte fondata cu gigantul rus al gazelor naturale, Gazprom, au declarat astazi surse apropiate dosarului.

Cele doua companii au anuntat intr-un comunicat comun ca vor continua discutiile in mod intens, dupa seria de reuniuni constructive din ultimele saptamani.

Aceste negocieri privind o posibila colaborare vizeaza cu precadere centralele pe carbune si gaze naturale, mai vechi sau mai noi, din Germania, Marea Britanie si din tarile Benelux. Ele vor continua pana la sfarsitul acestui an. In schimbul celor 10% din capacitatile pe care le-ar putea ceda Gazpromului, RWE ar putea obtine o reducere a pretului la gazele furnizate intreprinderii germane.

Mediafax: Gazprom vrea să cumpere active de generare a energiei în Marea Britanie, Germania şi Benelux

Grupul rus Gazprom este interesat de achiziţia unor companii în domeniul generării energiei din Marea Britanie, Germania şi regiunea Benelux, a declarat Denis Fiodorov, directorul general al Gazprom EnergoHolding.

Fiodorov a arătat că Gazprom este pregătit să preia controlul integral asupra unor astfel de companii şi să plătească în numerar pentru acestea, transmite Novinite.

El a precizat că Gazprom negociază înfiinţarea unei companii mixte de generare a energiei cu grupul german RWE.

Negocierile exclusive între RWE şi Gazprom pentru crearea unei companii mixte care să construiască şi să opereze centrale pe gaze în Germania, Marea Britanie şi regiunea Benelux (Belgia, Olanda şi Luxemburg) au început în iulie şi urmau să se încheie pe 14 octombrie, dar data de finalizare a discuţiilor a fost amânată cu un an.

Fiodorov a mai spus că Gazprom este interesat să intre şi pe pieţele de electricitate din Japonia, Coreea de Sud şi China, mai ales prin construirea unor centrale alimentate cu gaze.

Oficialul a dezvăluit că grupul intenţiona să participe la prima etapă a liberalizării pieţei de profil din Turcia, din a decis ulterior să aştepte să vadă evoluţia procesului.

Pe piaţa din Rusia, Gazprom EnergoHolding şi Renova Group au făcut cerere la Serviciul Federal Antimonopol pentru fuzionarea activelor în domeniul electricităţii.

Gazprom va deţine până la 75% minus o acţiune, iar Renova 25% plus o acţiune.

Acordul ar putea crea o companie care să controleze un sfert din piaţa rusă a generării energiei.

inforusia.ro: Iranul renunta la un contract cu Gazprom pentru exploatarea unui zacamant petrolier

Iranul a renuntat la un contract cu Gazprom-ul pentru dezvoltarea zacamantului petrolier Azar din cauza unor „amanari repetate” a lucrarilor de catre concernul rus.

Compania Nationala a Petrolului din Iran a spus ca a avertizat Gazpromul în repetate randuri, dupa semnarea contractului în 2009.
Zacamantul Azar se extinde de ambele parti ale granitei dintre Iran si Irak, continand o cantitate de petrol estimata la 2 miliarde de barili.

Tags: , , , ,

Comments are closed.

September 2017
M T W T F S S
« Aug    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Site Metter