revista presei pe energie 18 octombrie

2010/10/18

Bursa: Producătorii de energie în cogenerare vor primi ajutoare de stat de peste 20 miliarde lei

Producătorii de energie electrică şi termică în centrale de cogenerare de înaltă eficienţă, care realizează economii de combustibil de cel puţin 10%, vor primi, în perioada 2011-2023, ajutoare de stat în valoare totală de 20,28 miliarde de lei (4,75 miliarde de euro).
“Durata schemei de sprijin este necesară în vederea înlocuirii treptate a tuturor instalaţiilor de cogenerare existente, atragerii de investiţii în sectorul de producere în cogenerare, dar şi eşalonării în timp a efortului investiţional iniţial. (…) Schema de sprijin se aplică în perioada 2011-2023”, se arată într-un document elaborat de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) privind schema de ajutor de stat pentru promovarea cogenerării de înaltă eficienţă, preluat de Mediafax.
Schema de sprijin are ca scop acoperirea diferenţei dintre costul producerii energiei în cogenerare de înaltă eficienţă şi preţul de vânzare al acesteia, în condiţiile în care cos-tul de producţie este mai mare decât preţul de vânzare.
Centralele de cogenerare de înaltă eficienţă produc energie cu randamente mai mari decât cele convenţionale, ceea ce permite realizarea de economii de resurse primare şi implicit reducerea emisiilor de CO2.
Producătorii de energie electrică în cogenerare din România deţin 20,5% din piaţa de profil. Cea mai mare parte a energiei este produsă în hidrocentrale, termocentrale şi în singura unitate nuclearelectrică, cea de la Cernavodă.
“În aceste condiţii, menţinerea în piaţă a centralelor de cogenerare nu poate fi realizată fără acordarea unui sprijin. Este preconizată, însă, reducerea graduală a sprijinului, în condiţiile necesităţii introducerii treptate a costurilor de mediu implicate de utilizarea combustibililor fosili în producerea energiei electrice în centralele termoelectrice”, potrivit documentului citat.
Perioada maximă de acordare a ajutorului de stat pentru fiecare producător de energie electrică şi termică în cogenerare este de maxim 11 ani consecutivi, începând cu 2011.
Bonusurile vor fi acordate producătorilor lunar, pentru fiecare MWh produs şi livrat în reţele, şi sunt determinate pentru trei tipuri de combustibil, respectiv combustibil solid, combustibil gazos asigurat din re-ţeaua de transport şi combustibil gazos asigurat din reţeaua de distribuţie.
“Sprijinul financiar se acordă numai după aprobarea schemei de către Comisia Europeană, inclusiv în cazul ajutoarelor individuale acordate în baza schemei şi care fac obiectul unei evaluării detaliate. (…) Valoarea bonusului este aceeaşi pentru toţi producătorii de energie electrică şi termică ce utilizează acelaşi tip de combustibil”, potrivit sursei citate.
Fondurile necesare acordării bonusurilor sunt asigurate prin colectarea lunară a unei contribuţii, de la toţi consumatorii de energie electrică, precum şi de la furnizorii care exportă electricitate.
Schema de sprijin este adminis-trată de operatorul sistemului energetic naţional, Transelectrica (TEL), prin intermediul operatorului pieţei de energie, OPCOM, care va deţine un cont în care toţi furnizorii de energie vor fi obligaţi să vireze contribuţiile pentru cogenerare. Administratorul schemei are obligaţia plăţii bonusului către beneficiari. Valoarea contribuţiei este stabilită anual de către ANRE şi poate fi revizuită semestrial.

money.ro: Autorităţile române vor să renunţe la construcţia celei de-a doua centrale nucleare

Autorităţile române vor să renunţe la construcţia celei de-a doua centrale nucleare din ţară, din cauză că prioritare sunt realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, precum şi înfiinţarea celor doi giganţi energetici, Electra şi Hidroenergetica, au declarat Agenţiei NewsIn surse guvernamentale.

“De cea de-a doua centrală nucleară nu a mai vorbit nimeni de cel puţin şase luni. Întâi trebuie rezolvată problema reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, proiect cu care trebuie să mergem înainte neapărat, am parcurs deja un sfert din acest proiect. Apoi, Electra şi Hidroenergetica sunt proiecte mult mai aproape de realitate”, spun sursele citate.

Această a doua centrală nucleară din România urma să fie funcţională abia în 2030 şi ar fi urmat să aibă o putere instalată de 1.000 MW. De asemenea, autorităţile spuneau că încă nu a fost ales un amplasament final pentru viitoarea centrală nucleară a ţării. Până în prezent, se vehicula că centrala nucleară ar putea fi construită în partea de nord-vest a ţării, pe râul Someş.

Fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, declarase totodată în luna iulie, într-un interviu în presa centrală, că a cerut companiei franceze Areva să găsească un amplasament optim pentru a doua centrală nucleară din România, întrucât “avem nevoie de expertiza specialiştilor francezi legat de studiul de amplasament”, pe lângă evaluarea şi studiile făcute deja de CITON (sucursala de Inginerie Tehnologică pentru Obiective Nucleare, care face parte din cadrul Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare- RAAN).

Altfel, reprezentanţii Ministerului Economiei declarau în luna martie pentru NewsIn că SUA, Franţa, Coreea şi Canada s-au arătat interesate să furnizeze tehnologie pentru cea de-a doua centrală nucleară ce urma să fie construită în România, pentru care în prezent se alege amplasamentul.

Specialiştii din domeniu spun că, pentru a stabili cele mai bune locaţii pentru centrala nucleară s-a ţinut cont de existenţa unui râu în apropiere, de seismicitate, roca pentru fundaţie, climatologie, circulaţia curenţilor de aer fiind foarte importantă, şi de umiditate. Potrivit acestora, investiţiile în domeniul nuclear sunt rentabile, întrucât se amortizează în 12-15 ani, la jumătatea timpului faţă de investiţiile în surse alternative de producere a energiei electrice.

În prezent, singura centrală nucleară a ţării se află la Cernavodă şi este compusă din două reactoare cu o putere instalată de circa 700 MW fiecare. În momentul de faţă se are în vedere construirea altor două noi reactoare nucleare, investiţie care s-ar putea ridica la circa patru miliarde de euro, care vor fi puse în funcţiune după 2017.

Energia electrică produsă anual de Unităţile 1 şi 2 ale Centralei Nuclearo-Electrice de la Cernavodă reprezintă circa 18% din producţia de electricitate totală a României.

money.ro: Dmitri Medvedev va merge săptămâna aceasta în Turkmenistan, ţară-cheie pentru Nabucco

Preşedintele rus Dmitri Medvedev se va duce în Turkmenistan, în vizită de lucru, în 21-22 octombrie, a anunţat serviciul de presă al Kremlinului, informează RIA Novosti.

Vizita şefului statului rus va avea loc la invitaţia omologului său turkmen, Gurbangulî Berdîmuhamedov, precizează comunicatul preşedinţiei ruse, care nu oferă alte detalii.

La sfârşitul lunii septembrie, preşedintele turkmen a spus că ţara sa va continua politica de cooperare strategică cu Rusia în domeniul petrolului şi gazelor, în ciuda impactului negativ al crizei economice asupra proiectelor comune.

Rusia şi Uniunea Europeană, fiecare promotoare a câte unui proiect de gazoduct – South Stream şi respectiv Nabucco – sunt în competiţie pentru gazul turkmen. Turkmenistanul, care produce anual 75 de miliarde de metri cubi de gaz, este a patra ţară din lume ca rezerve de gaz. Turkmenistanul este un furnizor-cheie pentru ca proiectele Nabucco şi South Stream să poată fi realizate. Atât Bruxelles-ul, cât şi Moscova curtează intens acest stat pentru a achiziţiona gaz.

Rusia, alături de China şi Iran, este unul dintre consumatorii majori ai gazului turkmen. Sâmbătă, compania rusă Itera a pus în funcţiune în Turkmenistan un gazoduct care a costat 176 milioane de dolari. Este o conductă de 198 de kilometri care leagă depozitele de gaz din deşertul Karakum de sistemul de gazoducte al Asiei Centrale, ce porneşte din Turkmenistan via Uzbekistan şi Kazahstan până în Rusia şi care este controlat de Gazprom. Noua conductă va ajuta la creşterea volumelor de gaz turkmen furnizate Rusiei la 3 miliarde de metri cubi, iar ulterior la 5 miliarde.

Pe de altă parte, preşedintele turkmen a anunţat joi că a iniţiat “o nouă strategie de diversificare a rutelor de export către pieţele internaţionale”.

Vizita lui Medvedev confirmă încercarea Rusiei de a-şi păstra influenţa asupra politicii energetice a Turkmenistanului, în ciuda faptului că Moscova achiziţionează volume relativ mici de gaz, sunt de părere experţi citaţi de Nezavisimaia Gazeta. Până în aprilie 2009, Rusia rămăsese principalul importator al gazului turkmen. Din cauza crizei, în ciuda nemulţumirii exprimate de Aşgabat, Moscova a închis unilateral valva de control a gazului, iar cooperarea în acest sector a fost oprită pentru nouă luni. În prezent, Rusia importă 10 miliarde de metri cubi pe an, deşi acordul semnat între Gazprom şi Turkmenistan prevede cumpărarea a 30 de miliarde de metri cubi pe an.

UE, la rândul său, vrea să stabilească noi legături între Turkmenistan şi Occident şi să accelereze integrarea UE cu ţările sud-caucaziene, aflate în vechea sferă de influenţă a Rusiei. Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, intenţionează să facă şi el o vizită în regiune la sfârşitul lunii noiembrie sau începutul lui decembrie, pentru a promova Nabucco.

Norica Nicolai, raportoarea legislativului european pentru Turkmenistan, a efectuat, în luna iunie anul acesta, a doua vizită oficială a unui reprezentant al Parlamentului European, după declararea independenţei acestui stat în 1991. Ea atrăgea atenţia în septembrie că “această ţară este unul dintre furnizorii vitali pentru Uniunea Europeană, date fiind rezervele pe care le are şi oportunităţile de deschidere faţă de Uniunea Europeană”.

Turkmenistanul este a patra ţară din lume ca rezerve estimate de gaz natural. Relaţiile dintre Uniunea Europeană şi această republică sunt, deocamdată, guvernate de un acord semnat în 1989 cu fosta Uniune Sovietică. De aceea, sublinia Nicolai, este necesară atragerea Aşgabatului într-un parteneriatstrategic cu Uniunea Europeană.

Totuşi, diplomaţia UE nu a dat roade în privinţa Turkmenistanului în ultimele luni. Aşgabadul a declinat intenţia de a veni la o reuniune ministerială, la 1 octombrie, la Bruxelles, invocând probleme de agendă, dar semnalul este de nemulţumire faţă de ceea ce i se pare a fi “politica UE de a bate pasul pe loc”. Turkmenistanul ar vrea angajamente ferme şi concrete, prin care UE să preachiziţioneze volume de gaz semnificative din această ţară.

Pe de altă parte, Turkmenistanul continuă să fie percepută ca fiind una dintre cele mai represive şi mai corupte ţări din lume, ceea ce complică relaţiile UE cu Aşgabadul, din cauza drepturilor omului. Predecesorul lui Berdîmuhamedov, Saparmurat Niazov, bea două sticle cu coniac pe zi, şi-a construit în capitală o statuie de aur care se rotea, odată a dat ordin ca un disident să fie fiert de viu şi a cerut unei firme franceze o mită de 500 de milioane de dolari pentru a-i furniza gaz.

Adevarul: Zbigniew Brzezinski: „Locul Rusiei este în Europa, dar nu ca putere dominantă!“

Fostul consilier pentru Securitate Naţională al preşedintelui Jimmy Carter şi consilier de campanie electorală al lui Barack Obama, despre viitorul Uniunii Europene şi despre relaţia SUA cu Rusia şi China.

Făuritor al politicii externe americane din ultimele decenii, Zbigniew Brzezinski vorbeşte pentru ziarul „Adevărul” despre marile direcţii de evoluţie ale lumii de astăzi supuse unor schimbări care se petrec cu o viteză din ce în ce mai mare. Provocările cărora trebuie să le facă faţă America, ridicarea Chinei ca mare putere, viitorul Uniunii Europene şi rolul ţărilor central-europene, relaţiile cu Rusia sunt teme pe care Zbigniew Brzezinski le-a abordat în cadrul „Interviurilor 2+1″. În opinia sa, ţările nou-venite în UE pot juca un rol important în adâncirea integrării Uniunii, iar Rusia, un stat aflat într-o criză internă profundă, trebuie să renunţe la nostalgiile sale imperiale.

Unul dintre monştrii sacri ai politicii externe americane, Zbigniew Brzezinski, 82 de ani, a colaborat de-a lungul deceniilor cu mai mulţi preşedinţi ai SUA, de la John Kennedy şi Liydon B. Johnson la Jimmy Carter şi George Bush. Între 1977 şi 1981, dr. Brzezinski a ocupat postul de consilier pentru Securitate Naţională al preşedintelui Jimmy Carter, primind la sfârşitul mandatului „Medal of Freedom” pentru rolul său în normalizarea relaţiilor SUA-China. Este membru în boardul Atlantic Council şi al Centrului pentru Studii Internaţionale şi Strategice (CSIS), director al Comisiei Trilaterale în perioada 1973-1976. Om de stat, profesor, om de ştiinţă şi comentator în sfera relaţiilor internaţionale, a jucat un rol determinant în definirea politicilor americane în timpul Războiului Rece şi în perioada care a dus la căderea comunismului.

Autor al multor volume între care „America şi Lumea: Conversaţii despre viitorul politicii externe americane”, „Triada geostrategică: Convieţuirea cu China, Europa şi Rusia”, „A doua şansă: Trei preşedinţi şi criza superputerii americane”, „Marea tablă de şah. Supremaţia americană şi imperativele sale geostrategice”. Născut la Varşovia în familia unui diplomat polonez, a emigrat în Canada la sfârşitul războiului şi apoi în SUA devenind cetăţean american.

Membrii Comisiei Trilaterale au ajuns la Bucureşti

Ion M. Ioniţă: Acum 20 de ani, sistemul comunist se prăbuşea în Europa Centrală şi de Est. Care a fost percepţia dumneavoastră atunci, inclusiv despre Revoluţia din România, şi care credeţi că sunt astăzi perspectivele acestei părţi a continentului european?

Zbigniew Brzezinski: În mometul în care se prăbuşea comunismul în ţările Europei de Est, cum se spunea atunci, majoritatea regimurilor, cu excepţia României şi, într-o măsură diferită, a Albaniei, erau în mâna unor neostalinişti care nu se mai manifestau atât de brutal. Aceşti lideri erau comunişti birocraţi, ineficienţi şi, în unele cazuri, nu prea inteligenţi. Nu mai erau în stare să controleze ceea ce se întâmpla. Dar, în unele cazuri precum România, conducătorul concentra puterea şi era ţinta urii populaţiei. Această realitate explică soarta liderului comunist român. Dacă ruşii au jucat sau nu un rol, nu vom şti niciodată sau, ca să nu spun vorbe mari, nu vom şti mult timp de aici înainte. Viitorul ţărilor central-europene depinde foarte mult de abilitatea lor de a-şi gestiona problemele interne şi în acelaşi timp de a-şi consolida calitatea de membru al Uniunii Europene. Dacă ţările central-europene vor putea lucra mult mai mult împreună, vor avea o influenţă semnificativă în transformarea Uniunii Europene. De fapt, votul cumulat al noilor membri ai Uniunii Europene din această zonă, care se întinde de la Marea Neagră la Marea Baltică, este similar cu cel al Germaniei. Asta înseamnă că aceste ţări se pot consulta mult mai intens şi pot să-şi definească obiective comune prin care să îndrepte Uniunea Europeană spre o integrare mai profundă. Acest lucru este în interesul ţărilor central-europene a căror voce trebuie respectată.

Ovidiu Nahoi: Vorbiţi despre o integrare mai profundă în Uniunea Europeană exact în momentul în care viitorul acestui proiect este pus sub semnul întrebării de un număr de analişti sau chiar oameni politici. Putem gândi o Europă în care proiectul european ar eşua?

Orice poate eşua…

O.N.: Se afirmă pe continent formaţiuni politice cu un discurs naţionalist şi antieuropean.

Mulţi vorbesc despre criza zonei euro… În limba chineză, cuvântul criză este asociat cu oportunitate. Criza în Europa este asociată cu o criză structurală serioasă. Dar, dacă Uniunea Europeană va răspunde cu eficienţă sporită, nu cu soluţii de moment, atunci, Uniunea Europeană va ieşi din criză mai puternică. Opinia mea este că principalii actori ai Uniunii Europene, care sunt, desigur, Germania, Franţa – şi de asemena, Marea Britanie, în modul ei complicat şi ambiguu – îşi dau seama că interesele lor sunt mai bine servite dacă există o Uniune Europeană decât dacă Uniunea Europeană nu ar exista. Europenii ştiu că istoria ultimei sute de ani a fost atât de distructivă pentru acest continent încât păstrarea Uniunii Europene este în interesul lor colectiv. Nu cred că previziunile apocaliptice privind Uniunea Europeană se vor realiza.

I.M.I.: Uniunea Europeană este o mare putere economică, dar un jucător politic slab. În aceste condiţii, cum va arăta Uniunea Europeană în următorii 10 ani?

Da, nu este greu să-ţi dai seama că Uniunea Europeană nu este o putere politică. Uniunea Europeană este o uniune economică, o uniune socială, o uniune a liberei circulaţii, o uniune financiară într-o anumită zonă. Dar nu putem spune despre toate acestea că sunt lucruri insignifiante. De fapt, europenii se gândesc la ei înşişi ca la o entitate comună, ceea ce deja este un fapt revoluţionar. Dacă ne uităm înapoi, cu 25 de ani în urmă, dacă erai la Bucureşti, te aflai într-un mare lagăr de concentrare. Nu un lagăr de exterminare, dar în orice caz un lagăr de concentrare. Acum, Europa s-a unit, s-a deschis. Da, Europa nu este o putere politică sau militară, Statele Unite compensează acest lucru. Dar, pe termen lung, europenii care privesc lucrurile din perspectivă istorică îşi vor da seama că Europa va trebui să înainteze pas cu pas spre o mai extinsă autodefinire politică. Dar va fi un proces îndelungat pentru că naţiunile europene au o identitate puternică. Naţiunile europene sunt foarte conştiente de istoria lor. De aceea trebuie să combine nişte concepte politice mai largi, cum ar fi cel al uniunii politice sau, iniţial, cel al confederaţiei politice. Marele paradox este că, la început, foloseam termenul Comunitatea Europeană, iar acum vorbim despre Uniunea Europeană. Europa Occidentală singură era foarte aproape să devină o Uniune, la un moment dat. Acum, Uniunea Europeană este, de fapt, o comunitate.

„China nu poate fi blamată pentru că are succes”

O.N.: Rusia continuă să privească la „Occident” la la un adversar. Dar, în opinia dumneavoastră, ce este Rusia, privită dinspre Occident?

Rusia este o mare putere teritorială, dar fără capacitatea proprie de a influenţa evenimentele petrecute în afară. Acest lucru este vizibil în crizele sociale pe care Rusia le traversează şi în confuzia elitelor politice ruseşti în privinţa rolului pe care această ţară ar trebui să-l aibă în viitor. Foarte multe dintre aceste elite încă visează la diverse forme ale imperiului rusesc, fie că se referă la o uniune slavică sau la un spaţiu economic comun. Oricum ar defini acest lucru, faptul definitoriu ar fi că tot la Krem lin ar fi capitala. Or, aşa ceva nu mai este posibil. Aşa încât Rusia se află într-o criză serioasă şi, probabil, de durată. Sper că Rusia va ieşi din această criză realizând în mod treptat că viitorul ei este în Europa. Dar nu ca o putere care să domine Europa! Dacă ruşii se vor preocupa serios de problemele lor interne, îşi vor da seama că trebuie să fie în Europa pentru a le putea rezolva. În Europa, ca un participant, nu ca o putere dominantă.

I.M.I.: Ce înseamnă pentru Statele Unite a trăi împreună cu China, Europa şi Rusia în lumea globală de astăzi şi în viitor?

Sunt puteri pe care trebuie să le respectăm şi cu care trebuie să avem relaţii normale. Aceste relaţii trebuie să se bazeze pe înţelegerea faptului că războiul nu este o alternativă şi trebuie, într-o anumită măsură, să găsim căi de colaborare. Este important ca nici China, nici Rusia să nu aibă o viziune dogmatică asupra modului în care lumea ar trebui organizată. Aceste ţări acceptă realitatea sistemului internaţional existent şi asta este o oportunitate pentru consolidarea şi lărgirea sistemului politic şi a creşterii impactului său global. Asta încearcă Statele Unite, uneori cu mari greşeli, să promoveze.

I.M.I.: Unii se tem de China ca mare putere globală…

Nu poţi spune că cineva care produce prosperitate vizibilă pentru un număr din ce în ce mai mare dintre cetăţenii ei este o ameninţare. Cine vorbeşte în asemenea termeni dovedeşte că nu înţelege nimic. Fiecare ţară trebuie să-şi apere interesele, dar asta nu este o ameninţare. China nu poate fi blamată pentru că are succes.

O.N.: Acum asistăm la discuţii privind noul concept strategic al NATO.Dumneavoastră cum aţi redefini, foarte concis, viitorul rol al NATO?

Nu cred că dezbaterile privind conceptul strategic al NATO sunt foarte animate, pentru că foarte mulţi îşi dau seama că NATO nu are practic nevoie de un concept nou, ci de o definire mai bună a ceea ce trebuie să facă. Ce trebuie să facă NATO? Să furnizeze securitate deopotrivă pentru America şi Europa şi să lărgească dimensiunea geografică a relaţiilor de securitate. Cu precizarea că NATO, în anumite aspecte, devine un nod, un centru cheie de securitate pentru o serie de alte relaţii de securitate şi alianţe. Este un aspect despre care am vorbit foarte pe larg în materialele mele despre viitorul NATO.

I.M.I.: Lumea se globalizează accelerat, dar în acelaşi timp observăm şi o creştere a abordărilor naţionale sau naţionaliste. Cum vor evolua cele două procese împreună?

Este o combinaţie între aceste două fenomene şi o schimbare a balanţei dintre ele. Identitatea naţională, statele naţionale şi naţionalismul sunt realităţi dominante pentru mulţi locuitori ai planetei. Este o realitate, nu o putem ignora. Globalizarea este un proces care, din ce în ce mai mult, depăşeşte barierele, face lumea să interacţioneze. Priviţi ce se întâmplă în domeniul comunicaţiilor, al telefoniei mobile. Comunicăm instantaneu, informaţia este răspândită imediat. Este o realitate globalizantă. Asta se aplică din ce în ce mai mult şi în domeniul economiei. De aceea, este foarte greu să te mai gândeşti astăzi la o completă autarhie, chiar dacă acum o sută şi ceva de ani erau oameni care spuneau că o ţară autarhică este cu adevărat independentă. O asemenea abordare este o prostie în ziua de azi. Azi, o ţară independentă prin autarhie ar arăta precum Coreea de Nord.

Tags: , , ,

Comments are closed.

October 2017
M T W T F S S
« Sep    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Site Metter