revista presei 4 septembrie

2009/09/04

EVZ: Criza şi alegerile îngheaţă preţul energiei

Contextul electoral, dar şi scăderea consumului de gaze importate pe fondul crizei vor ţine în frâu tarifele la utilităţi, cel puţin în 2009.

Populaţia va primi o veste bună şi una proastă la 1 octombrie: preţul la energia electrică şi termică, precum şi la gaze nu va creşte în această toamnă, însă nici nu sunt aşteptate scăderi. Motive ar fi fost, ţinând cont

de scăderea puternică a importurilor de gaze din cauza crizei, dar şi a preţului acestora.

„Vrem stabilitatea preţurilor şi reducerea inflaţiei. Preţurile la electricitate şi gaze naturale sigur nu vor creşte de pe 1 octombrie”, ne-a declarat preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, Petru Lificiu.

Din ianuarie nu se ştie însă ce se va întâmpla, odată cu terminarea alegerilor pentru preşedinţie. În plus

, guvernul a decis, recent, să prelungească cu cinci ani, până în 2015, acordarea de subvenţii de până la 45% din costul combustibililor pentru CET-uri.

De asemenea, pierderile înregistrate de către operatorii subordonaţi administraţiei locale în producţia, distribuţia şi furnizarea centralizată a energiei termice pentru populaţie pot fi acoperite din bugetele locale. Există totuşi câteva situaţii în ţară, cum ar fi de pildă la Craiova, unde consiliul local a aprobat, în luna august, majorarea preţului gigacaloriei cu 1,76 lei, până la 105,86 lei pe gigacalorie. Primarul din Târgu-Mureş ar vrea şi el majorarea tarifelor, pentru că bugetul acumulează pierderi din acordarea subvenţiilor. Timişoara aşteaptă instanţele să tranşeze problema preţului la căldură, întrucât prefectul a atacat hotărârea consiliului local de scumpirea căldurii cu 15,4%, la 187 lei pe gigacalorie, potrivit datelor colectate de EVZ.

Totuşi, edilii spun că dacă preţul va fi păstrat, nu vor mai avea bani pentru subvenţii. Şi alte primării ar putea avea probleme cu plata subvenţiilor, din cauza lipsei banilor la buget. În Bucureşti, populaţia va plăti în această iarnă cel mai probabil tot 119 lei pe gigacalorie, diferenţa până la costul total al gigacaloriei, de 267 lei, fiind subvenţionată de la bugetul local şi central, potrivit directorului Agenţiei Municipale de Eficientizare şi Reglementare în Energie, Tudor Popescu.

Directorul comercial al ELCEN, Irina Duică, a afirmat că la sfârşitul lunii septembrie va decide dacă va fi necesar să ceară tarife mai mari, când va avea o previziune a preţurilor la gaze şi a ponderii importurilor de gaze în consum pentru finele anului. „Până în ianuarie, nu va fi necesară o majorare dacă preţul combustibililor va creşte cu mai puţin de 5%”, a spus Duică. Companiile au nevoie de bani Tudor Şerban, secretar de stat pe energie în Ministerul Economiei, a declarat pentru EVZ că preţurile la electricitate şi gaze ar trebui să rămână aşa. „Sunt multe proiecte de investiţii în derulare, afacerile

producătorilor au scăzut, iar preţul gazelor naturale (pentru trimestrul IV – n.r.) nu se cunoaşte la nivel european. Cea mai bună politică este menţinerea tarifelor, deşi consumatorii ar vrea o reducere”, a spus acesta. (A contribuit Mara Popescu)

PRECAUŢIE

Piebalgs: UE şi-a asigurat gazele pentru iarnă

Uniunea Europeană (UE) are asigurată aprovizionarea cu gaze naturale pentru această iarnă, însă va fi atentă pentru a preveni posibile întreruperi ale livrărilor din cauza diferendelor dintre autorităţile de la Moscova şi cele ucrainene, a declarat ieri comisarul european al energiei, Andris Piebalgs. Uniunea poate rezista 90 de zile fără gaze naturale din Rusia, chiar dacă nouă state cu un grad ridicat de dependenţă de importurile din acest stat vor fi în dificultate, a afirmat Piebalgs, citat de AFP. Încetinirea dezvoltării economice a dus la scăderea consumului de gaze, mai ales în industrie, ceea ce reduce nevoia de gaze ruseşti. Un conflict comercial rusoucrainean a întrerupt timp de două săptămâni, în ianuarie, livrările de gaze naturale ruseşti către UE, printre statele afectate numărându-se şi România. La începutul lunii iulie, CE a recomandat statelor membre UE să se pregătească de o nouă criză a gazelor naturale în iarna 2009-2010 şi să-şi facă rezerve de combustibil.

Romania Libera: Pretul petrolului, 70-75 de dolari pana la sfarsitul anului

Pretul petrolului ar putea oscila intre 70 si 75 de dolari barilul pana la sfarsitul anului, cu unele variatii speculative, a anticipat Mariana Gheorghe, directorul general al companiei Petrom. “Pretul titeiului ar putea sa varieze intre 70 si 75 dolari pana la sfarsitul anului, desi vor mai exista si variatii speculative”, a declarat Mariana Gheorghe. Pe pietele internationale, pretul petrolului a urcat usor joi, mentinandu-se la peste 68 de dolari pe baril, dupa ce in sedinta de miercuri a stagnat. Desi a avut o evolutie stabila in ultimele doua zile, pretul petrolului este in

coborare cu 6% fata de inceputul saptamanii, dupa o scadere cumulata de cinci dolari pe baril inregistrata luni si marti, pe fondul temerilor legate de starea economiei globale si de situatia din sectorul financiar american.Dupa un declin abrupt inregistrat la inceputul anului, cand pretul petrolului a ajuns la 40 de dolari barilul, in contextul crizei economice si al scaderii cererii pe pietele internationale,  pretul petrolului s-a stabilizat in intervalul  60-70 dolari/baril, in vara acestui an. Anul trecut, pretul petrolului a scazut cu 54%, coborand cu peste 100 dolari/baril fata de nivelul-record de 147 dolari/baril, atins in iulie 2008, in conditiile in care declinul economic a afectat cererea pe piata de profil.

EVZ: Ucraina majorează taxele la gaze


Autorităţile de la Kiev vor majora anul viitor taxele impuse pentru tranzitul gazelor naturale ruseşti pe teritoriul Ucrainei cu 65%-70%, în funcţie de evoluţia preţului petrolului, a declarat premierul ucrainean, Iulia Timoşenko.

Timoşenko a precizat că Ucraina va cumpăra anul viitor, de la Rusia, între 27 şi 33 de miliarde de metri cubi de gaze naturale

, cantitate asemănătoare celei achiziţionate în 2009, însă mai mică decât prevede contractul bilateral. Ucraina nu va fi penalizată, însă, pentru nerespectarea prevederilor contractuale.

Compania

naţională de gaze a Ucrainei, Naftogaz, a indicat, ieri, că se aşteaptă la o creştere de 57-60%, în 2010, a taxelor de tranzit pentru gazele ruseşti, informează Mediafax.

Aproximativ 80% din livrările de gaze către Uniunea Europeană tranzitează Ucraina. Preţul gazelor reflectă evoluţia cotaţiilor ţiţeiului, însă cu o întârziere de aproximativ şase luni.

Standard.ro: Gazprom: Ne dublăm rezervele offshore

Gazprom, cel mai mare producător de gaze naturale din lume, intenţionează să-şi dubleze rezervele de gaze naturale offshore, până la zece trilioane de metri cubi, până în 2020, potrivit lui Valery Golubev, membru în Consiliul de Administraţie, citat de Ria Novosti. Actualele depozite offshore, de peste 4,7 trilioane de metri cubi, reprezintă 14% din rezervele totale ale companiei.

RIA Novosti: Indian president to discuss trade, energy with Russian PM Putin

MOSCOW, September 4 (RIA Novosti) – President of India Pratibha Patil, who is currently on an official visit to Russia, will meet on Friday with Russian Prime Minister Vladimir Putin.

The talks between the Indian president and the Russian prime minister are expected to focus on bilateral trade, scientific and technical cooperation as well as energy cooperation.

Pratibha Patil was invited to pay an official visit by Russian President Dmitry Medvedev and arrived on Wednesday. She will leave Russia on September 6.

On Thursday she held talks with the Russian president in the Kremlin.

India and Russia have enjoyed close bilateral ties, particularly in the areas of defense, nuclear energy and space industry. The two countries have completed the design of an unmanned lunar orbiter due to be sent to the Moon in 2011-2012.

Last year was the Year of Russia in India, and 2009 is the Year of India in Russia.

According to Russian data, since 2005 the trade volume grew by 30% annually. In 2008 the $7 billion mark was reached. Despite negative world tendencies, in the first six months of 2009 trade increased by almost 18% on the same period last year. Machine building accounts for 49% of Russian exports to India.

energia.gr: Russia Energy Min Sees 2009 Oil Output At 490 Mln Tons

Russian Energy Minister Sergey Shmatko expects the country’s oil and gas condensate output to total 490 million metric tons this year, or 9.84 million barrels a day, the Interfax news agency reported Thursday.

Russian oil output has risen 0.4% in the first eight months of the year, against expectations.

Last year, Russia produced 488.12 million tons of oil.

Tags: , , ,

Comments are closed.

Categories

Tags

Recent Posts

September 2017
M T W T F S S
« Aug    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Site Metter