revista presei 27 ianuarie

2010/01/27

EVZ: Gazele ruseşti ne îngheaţă factura

Pe de altă parte, importurile de gaze naturale realizate de cele două mari companii din domeniu, E.ON şi GDF SUEZ Energy România, au crescut în ultimele zile de patrucinci ori, pentru a face faţă consumului ridicat de pe plan local.

Efectele se vor vedea în facturi, pentru că preţul gazelor ruseşti este de două ori mai mare decât al celor din producţia internă.

Potrivit datelor primite de la GDF SUEZ Energy România (fosta Distrigaz Sud – n.r.), livrările zilnice ale companiei au ajuns la 21 milioane metri cubi, faţă de un nivel de 16 milioane metri cubi, atins în mod normal în această perioadă a anului.

Compania a decis utilizarea la maximum a capacităţii de extracţie a gazelor din depozite, dar şi creşterea cantităţii din import de peste patru ori faţă de cât lua înaintea apariţiei valului de frig. „Toate aceste acţiuni de siguranţă a livrărilor vor induce costuri suplimentare, conducând la o creştere a preţului la consumatori în perioada imediat următoare”, au declarat, pentru EVZ, reprezentanţii companiei.

În ceea ce priveşte problemele pe reţea, aceştia au precizat că niciun incident major nu a fost constatat în reţeaua lor de dis tribuţie şi nu sunt probleme de presiune în aria de operare a companiei, care include Bucureştiul.

Presiune scăzută pe reţea

Potrivit specialiştilor din piaţă, şi E.ON a fost nevoit să majoreze de aproape cinci ori impoturile de gaze. Aseară, distribuţia gazelor în aria de activitate a Grupului E.ON se desfăşura în condiţii normale, excepţie făcând doar câteva zone din localităţile Iaşi, Timişora şi Bistriţa, unde au fost înregistrate probleme la parametrii normali de presiune. De asemenea, izolat, au mai fost semnalate probleme în funcţionarea unor regulatoare de presiune, din cauza gerului, consumatorii afectaţi nemaiputând primi gaze.

„Noi am solicitat încă de săptămâna trecută să se ia în considerare o majorare a importului. Furnizorii noştri au dat curs acestei solicitări. În măsura în care s-au găsit aceste cantităţi disponibile în linia prin care curge gazul din Rusia, pentru că şi acolo sunt temperaturi extrem de scăzute, suplimentarea s-a acordat”, a declarat, ieri, directorul general adjunct al Transgaz, Ioan Rusu, citat de Mediafax.

Consumul de gaze se ridica ieri la nivel naţional la 67 milioane metri cubi, din care 10 milioane metri cubi aduşi din import. Şi capacitatea de extracţie a gazelor din depozitele subterane era utilizată la maximum. Centralele care au trecut pe combustibil alternativ au fost autorizate să împrumute păcură şi cărbune de la rezerva de stat.

Consum-record de electricitate

Pe fondul temperaturilor foarte scăzute, şi consumul de energie electrică din România a crescut semnificativ, atingând, în noaptea de luni spre marţi, maximumul ultimilor ani, 9.300 megawaţi, conform Transelectrica.

Nu au lipsit nici problemele. În aceeaşi noapte, bucureştenii din cartierele Baicului, Vitan şi Progresul au stat în frig, din cauză că punctele termice din acele zone nu au funcţionat. Motivul: nu au fost alimentate cu energie electrică. „Sistemele sunt vechi, Electrica ar trebui să le schimbe”, a declarat directorul RADET, Bogdan Becheanu.

Potrivit acestuia, ieri, după ce problema cu furnizarea energiei electrice a fost rezolvată, a apărut alta: un punct termic nu era alimentat cu apă. Astfel, ieri, locuitorii din cartierul Drumul Taberei au stat ore întregi în frig.

Hotnews: ANRE contrazice Ministerul Economiei: Pretul gazelor naturale ar putea ramane neschimbat in 2010

Pretul gazelor naturale ar putea ramane neschimbat in 2010, insa numai daca nu se vor inregistra temperaturi extrem de scazute pe o perioada indelungata si in lipsa unor probleme cu sistemul de transport, a anuntat presedintele Autoritatii Nationale de Reglementare in domeniul Energiei, Petre Lificiu.

Acesta a declarat, marti seara, la B1 TV, ca a facut “un experiment” si i-a intrebat pe sefii departamentelor autoritatii daca preturile pot fi mentinute, iar raspunsurile, cu o singura exceptie, au fost pozitive, potrivit Mediafax.Tarifele vor putea fi pastrate daca “nu vom avea cataclisme cu ger foarte mare” si “nu se intampla probleme” in sistemul national de transport, a afirmat Petre Lificiu.

El a adaugat ca preturi gazelor platite de consumatorii din Romania sunt oricum cele mai reduse din UE, plasandu-se la 50% din media Uniunii.

Secretarul de stat in Ministerul Economiei, Tudor Serban, declarase, luni, ca pretul gazelor naturale ar putea creste in luna aprilie, iar persoanele cu o situatie materiala dificila vor fi sprijinite la plata facturii.

In ultima luna a anului trecut, pretul platit de populatie pentru gaze naturale a scazut cu 8%.

Hotnews: Azerbaidjanul se pregateste sa exporte in Europa gaz lichefiat, prin constructia unui terminal la Marea Neagra

Guvernul Georgiei se ofera sa transporte gaze naturale azere pe piata europeana pe un traseu alternativ – prin constructia la Marea Neagra a unui terminal pentru exportul de gaz lichefiat, scrie agentia Day.az, citand o declaratie a prim-vicepremierului georgian, Mariam Valishvili.

El a precizat ca Azerbaidjan si Romania au semnat un acord privind livrarea de gaze lichefiate in Europa prin Marea Neagra, dar pentru realizarea acestui proiect este necesara constructia, in Georgia, a unei uzine de lichefiere a gazelor, cu o capacitate de 5 – 10 mld. m.c.

Valishvili a adaugat ca gazul lichefiat va fi transportat cu vaporul din Georgia in portul romanesc Constanta. Compania Romgaz, a precizat oficialul georgian, lucreaza deja la amenajarea unui terminal de receptie a carburantului.

“Daca se va reusi rezolvarea tuturor problemelor, acest traseu va putea fi folosit, pe viitor, si de alti furnizori din bazinul Marii Caspice, inclusiv de Turkmensitan, care exporta gazele sale naturale cu precadere prin Rusia. In acest caz, capacitatea uzinei va fi marita la 15-20 mld. mc. In acelasi timp, gazul lichefiat va putea fi exportat din Romania in alte tari”, a subliniat prim vicepremierul georgian.

money.ro: Constantin Tampiza, LukOil: Consumul de carburanti va incepe sa creasca de la jumatatea anului

LukOil România a încheiat 2009 cu o cifra de afaceri de 1 miliard 350 de milioane de dolari, a declarat directorul general al companiei, Constantin Tampiza, citat de The Money Channel. Rezultatul este cu 5% mai mic decât în 2008. Ceva mai bun se anunţă anul 2010, an în care LukOil România mizează pe o creştere a vânzărilor.

“Anul trecut cifra de afaceri a fost undeva la 1,350 miliarde. Lucru determinat de preţul carburantului care depinde de preţul petrolului. În preţuri absolute am avut o scădere totală pe retail de minus 5 procente. Dacă ne raportăm la ianuarie anul trecut şi luăm sfârşitul anului, a fost o depreciere destul de dură care ne-a adus un prejudiciu numai pe retail de 25 de milioane de dolari. Dacă nu era acestă pierdere la curs, ieşeam la un profit comparativ cu o scădere minimă,” a declarat directorul general al LukOil, Constantin Tampiza.

Constantin Tampiza rămâne optimist. El spune că vânzările vor începe să crească din a doua jumătate a anului. “2010 l-am pastrat la nivelul anului 2008, optimist pentru România. Eu sper ca începând cu al doilea semestru să înceapă totuşi o mică relansare. Cu părere de rău, pentru anul viitor am o cifră de în jur de 3,7 milioane de dolari faţă de 11 anul acesta. Nu construiesc nicio staţie. Mă ocup de modernizări, cu tehnologii performante investiţionale,” a dăugat directorul general al LukOil.

Constantin Tampiza estimează că preţul petrolului nu va depăşi nivelul de 100 de dolari pe baril în 2010. Un asemenea nivel, în opinia sa, ar fi echivalent cu intrarea într-o nouă criză economică.

RIA Novosti: Gazprom to increase gas supplies to Europe as demand picks up

Gazprom intends to increase natural gas supplies to Europe to 160.8 billion cubic meters in 2010 from about 140 billion cu m last year as the global economy shows signs of recovery, the energy giant said on Tuesday.

Gazprom held a board meeting on Tuesday to discuss its strategy over the next three years.

“The plan of Gazprom gas supplies in 2010-2012 takes into account the consequences of the [global] financial and economic crisis and is based on the modestly optimistic scenario of the recovery of demand for natural gas in Europe,” it was said during the board meeting.

In accordance with Gazprom’s plans, natural gas supplies are expected to be increased further to 163.5 billion cu m in 2011 and 170.9 billion cu m in 2012.

Russian business daily Kommersant reported on Tuesday that Gazprom could lose the U.S. market as abundant shale gas has made the world’s largest natural gas consumer sufficient in domestic gas supplies.

energia.gr: Gazprom Plans To Increase 2010 European Exports By 15% On-Yr

Russian gas firm OAO Gazprom (GAZP.RS) expects to increase gas exports to European customers by 15% this year compared with 2009, the company said Tuesday.

State-controlled Gazprom said it plans to export 160.8 billion cubic meters of gas in 2010, up from 140.2 billion last year. In 2011 and 2012, European exports will rise further to 163.5 billion and 170.9 billion, respectively.

Demand for Russian gas in

Europe –Gazprom’s most lucrative market–fell last year, due to lower economic activity and the inflow of alternative energy supplies.


Tags: , , ,

Comments are closed.

September 2017
M T W T F S S
« Aug    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Site Metter