Rafinăriile OMV nu vor face parte din acordul cu Gazprom

2016/04/04

focus-energetic.ro

Grupul energetic austriac OMV, proprietarul Petrom, și gigantul rus Gazprom ar putea anunța vineri care sunt activele pe care OMV le va ceda companiei rusești în schimbul unei participații la zăcămintele de petrol și gaze din Siberia, însă șeful OMV, Rainer Seele, a subliniat că rafinăriile grupului nu vor face parte din schimbul de active cu Gazprom, transmite APA.

„Vă rog să încetați speculațiile. Vom purta discuțiile în așa fel încât rafinăria de la Schwechat să nu fie afectată. Nu suntem interesați de cooperarea cu Gazprom în sectorul de rafinare. Acest lucru se aplică atât pentru Schwechat, cât și pentru rafinăria de la Burghausen precum și pentru operațiunile de rafinare din România”, a declarat miercuri Rainer Seele la o întâlnire cu personalul rafinăriei Schwechat, precizând însă că declarații concrete cu privire la schimbul de active vor fi făcute abia după ce contractul cu Gazprom va fi semnat.

OMV și Gazprom au convenit, în luna septembrie, un posibil schimb de active. Cu toate acestea, până în prezent, nu s-a decis care sunt activele ce ar urma să fie oferite în mod concret de OMV grupului Gazprom în schimbul unei participații de 25% la zăcământul de gaze naturale Urengoy din Siberia.

Grupul austriac OMV este acționarul majoritar al Petrom, cu o participație de 51,01%. Ministerul Economiei deține 20,64% din acțiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deține 20,11%, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare 2,03% iar 6,21% se tranzacționează liber la Bursa de Valori București. Petrom este cea mai mare companie românească de petrol și gaze, cu activități în sectoarele Upstream (Explorare și Producție), Downstream Oil (Rafinare și Marketing), Downstream Gas (Gaze și Energie).

Comments are closed.

November 2017
M T W T F S S
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Site Metter