PUTIN a lansat șantierul marin din Marea Neagră. Proiectul este GIGANT

2017/06/30

money.ro

Vladimir Putin a lansat vineri constructia partii in ape adanci a gazoductului TurkStream catre Turcia, un simbol al reconcilierii ruso-turce si pe care Moscova vrea sa-l transforme intr-un nou pod de intrare a gazelor naturale ruse in Europa, relateaza News.ro citand AFP.

Presedintele rus a asistat la inceperea lucrarilor in largul coastelor Marii Negre, la bordul navei Pioneering Spirit, care poate instala tuburi la o adancime de pana la doi kilometri.

El l-a sunat pe omologul sau turc Recep Tayyip Erdogan pentru a se felicita pentru avansarea rapida a santierului, care contrasteaza – chiar daca nu a facut aceasta comparatie explicit – cu dificultatile cu care se confrunta proiectele sale catre Europa.

„Acolo unde cu altii ne ia ani ca sa convenim acorduri administrative, cu Turcia o facem in cateva luni, fara vreo indoiala multumita sustinerii dumneavoastre personale”, a subliniat in aceasta convorbire Putin, potrivit unor imagini difuzate de televiziunea rusa.

Acest proiect energetic major a fost anuntat public la sfarsitul lui 2014, in paralel cu abandonarea – in plina criza ucraineana – a proiectului South Stream, via marea Neagra si Bulgaria, blocat de Uniunea Europeana (UE).

Blocat din cauza crizei diplomatice create de distrugerea de catre aviatia turca a unui bombardier rus care survola frontiera siriano-turca, in noiembrie 2015, proiectul a fost relansat vara trecuta, in urma reconcilierii intre Putin si Erdogan.

Evaluat la sase miliarde de dolari, proiectul prevede construirea a doua conducte cu o capacitate de 15,75 de miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an – fiecare -. Prima urmeaza sa fie finalizata in 2018, iar a doua la sfarsitul lui 2019.

Ideea este o consolidare a livrarilor de gaze naturale ruse catre Turcia, insa si ca aceasta sa devina o tara de tranzit catre Uniunea Europeana – in locul Ucrainei -, in pofida faptului ca aceste perspective raman inca nesigure, avand in vedere neincrederea Bruxellesului fata de proiecte de gazoducte ruse.

BRUXELLESUL VREA SA NEGOCIEZE

„Daca partenerii nostri vor, vom fi pregatiti sa livram gaze (naturale) via teritoriul Turciei catre sudul si sud-estul Europei”, a insistat Putin, dand asigurari ca exista „interes” in acest sens.

Mai la nord, Gazprom vrea sa construiasca un nou gazoduct, pe sub Marea Baltica, spre Germania – „Nord Stream 2″.

Proiectul, in valoare de 9,5 miliarde de euro, a fost intarziat din cauza opozitiei anumitor tari europene, ca Polonia, care au obligat societatile vizate sa-si revada aranjamentele financiare.

Pana la urma Gazprom va fi singurul actionar, in timp ce partenerii sai – francezii de la Engie, germanii de la Uniper (fosta EON) si Wintershall (BASF), austriecii de la OMV si anglo-olandezii de la Shell – vor finanta jumatate, in parti egale, sub forma de credit.

Trecand pe sub mare, el scapa astfel jurisdictiei Bruxellesului, care a anuntat insa ca doreste sa negocieze cu Moscova pentru ca acesta sa fie exploatat „in mod transparent”.
Putin, care l-a primit saptamana aceasta pe CEO-ul Shell Ben van Beurden, a dat asigurari ca este necesar sa se „explice calm ca acest proiect nu este indreptat impotriva cuiva” si ca este „strict comercial”.

In pofida vointei UE de a-si reduce dependenta de gazele naturale ruse, exporturile in Europa au atins un record anul trecut si reprezinta aproape o treime din consumul batranului continent.

Gazprom, care are nevoie de acest debuseu foarte rentabil in momentul in care partile sale de piata se reduc in Rusia, repeta neincetat ca tendinta se va accentua.

„Scaderea productiei locale de gaze naturale si necesitatea reducerii partii de carbune in Balcani creeaza conditii favorabile unei cresteri solide a cererii de gaze” naturale in sudul Europei, a subliniat vineri patronul gazprom Aleksei Miller.

Tags:

Comments are closed.

November 2017
M T W T F S S
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Site Metter