Privatizarea rafinăriilor din România, între eșec și succes

2016/07/27

capital.ro

În ultimele două decenii industria petro-chimică din România a traversat o criză fără precedent. După ce ani la rând au fost căpuşate, mare parte din rafinăriile cu mii de angajaţi au fost trecute pe lista de închideri. Unele au fost privatizate, altele tăiate la fier vechi. Unde ne aflăm acum?

Aveţi idee câte întreprinderi, societăţi şi companii de stat au fost privatizate în perioada post-decembristă? Câteva mii, mai exact 7.500 de întreprinderi, aşa cum menţiona prim-viceguvernatorul Florin Georgescu într-o prezentare susţinută anul trecut, cu titlul „Capitalul în România anului 2015“. Da, 7.500 de întreprinderi mai mici sau mai mari.

Unii adevăraţi coloşi, cu producţii record şi mii de salariaţi în perioada comunistă. Dacă în cazul unora, puţine la număr, pot fi numărate pe degete, privatizarea a fost un succes, în cazul multora privatizarea a însemnat devalizare. Distrugere completă. Hale industriale tăiate şi vândute la fier vechi. Și mai grav este că multe întreprinderi au fost curăţate de activele toxice înainte de privatizare. Datorii de zeci şi sute de milioane au dispărut din contabilităţile acestora peste noapte, toate cu girul parlamentarilor sau guvernelor de la acea vreme.

Câţi bani au intrat în economia românească? Din vânzarea celor 7.500 de întreprinderi s-au încasat doar 7 miliarde de euro, potrivit analizei oficialului BNR. Din această sumă 2,3 mld. au venit doar din vânzarea BCR. Restul înseamnă un preţ mediu de 667.000 de euro/întreprindere. Dacă scoatem din suma totală cele 669 milioane de euro încasate din vânzarea Petrom şi suma plătită de italienii de la Enel pentru Electrica Muntenia Sud, adică 395 mil. euro, sumă încasată pe o întreprindere ar ajunge sub jumătate de milion de euro. Asta cred că arată cât de bine s-a făcut privatizarea în România. O nouă privatizare de succes nu ştiu dacă se mai poate face în prezent, deşi avem companii care se îngroapă în noroi de pe o zi pe alta.

Din 10 rafinării au mai rămas doar trei

În România, mai există doar 10 rafinării. Dintre acestea, numai patru sunt funcţionale şi doar trei mai procesează ţiţei: Petrobrazi, Petromidia, şi Petrotel. Crişana, rafinăria cu cea mai redusă capacitate instalată (0,45 milioane tone/an) este scoasă la vânzare de mai bine de doi ani de zile şi nu-şi găseşte peţitor. O altă rafinărie trecută în conservare de ani buni este Rafo Oneşti. Dacă în 2014, investitorul anunţa că Rafo va prelucra produse din rafinării ruseşti, anunţul din februarie anul trecut a luat prin surprindere opinia publică. Acţionarul majoritar a anunţat vinderea rafinăriei din Oneşti la fier vechi. În primăvara acestui an, după ce a intrat în faliment, rafinăria a ajuns în ograda unor investitori din Republica Moldova. Planurile noilor proprietari sunt ambiţioase, dar rămâne de văzut dacă se vor şi concretiza. Rafinăria din Piteşti a procesat ultimul ţiţei în 2010, apoi unitatea a fost închisă. Statul a încercat în mai multe rânduri să o preia sau să ofere posibilitatea acţionarului OMV Petrom să o vândă la pachet cu Oltchim, însă până acum orice negociere s-a finalizat fără succes.

Astfel s-a ajuns ca în România ţiţeiul să fie prelucrat în doar trei rafinării. În Europa, capacitatea totală de rafinare este de 766 milioane de tone pe an, ceea ce reprezintă 16% din capacitatea globală de rafinare. În România, capacitatea de rafinare abia depăşeşte 10 milioane de tone. Dacă investiţiile de modernizare şi creştere a capacităţii nu vor continua, pe viitor România va fi în mare pericol să importe mare parte din carburanţii comercializaţi. Asta şi în contextul în care ruşii de la Lukoil ar putea renunţa la rafinăria Petrotel. Recent şeful Lukoil a anunţat că atât rafinăria de la Ploieşti, cât şi cea de la Burgas, unde ruşii au investit sume semnificative, sunt de vânzare.

Investiţii necesare

Anul trecut, datorită cotaţiei scăzute a ţiţeiului, sectorul de rafinare s-a dovedit a fi profitabil. „2015 a fost un an cu numeroase provocări, dictate în special de evoluţiile de pe piaţa internaţională de profil. În acelaşi timp, a fost un an în care am primit confirmarea că investiţiile şi viziunea noastră de dezvoltare sunt corecte. Astfel, în anul 2015, Rompetrol Rafinare a înregistrat un rezultat net consolidat în valoare de 62 milioane dolari, marcând un moment istoric pentru ultimii 11 ani, respectiv trecerea pe profit a rafinăriei Petromidia“, ne-au declarat reprezentanţii KazMunaiGas Internaţional, acţionarul majoritar al Rompetrol Rafinare. Afacerile companiei au scăzut cu o treime, de la 5,6 mld. în 2014 la 3,8 mld. anul trecut, pe fondul scăderii semnificate a cotaţiilor intenaţionale ale produselor petroliere, dar „investiţiile din ultimii ani, de peste 1,4 miliarde USD numai în modernizarea şi eficientizarea rafinăriei Petromidia, ne-au permis să intrăm pe zona de profit“, mai spun kazahii. Pentru acest an, compania aşteaptă un rezultat mai bun având în vedere că anul trecut rafinăria s-a aflat în revizie generală o perioadă de 40 de zile.

„Potrivit unui clasament al agenţiei Wood Mackenzie, Petromidia s-a situat în 2015 pe locul 9 din 250 de rafinării din Europa, fosta Uniune Sovietică şi Africa privind nivelul de flexibilitate şi complexitate si pe primul loc în România“, ne-au transmis reprezentanţii Rompetrol, precizând că Petromidia a tins capacitatea de rafinare de 5 mil. tone în urma investiţiilor din ultimii ani. „Este un nivel care reprezintă peste 40% din capacitatea de rafinare activă în România“, au mai spus reprezentanţii Rompetrol.

La o capacitate de rafinare 4,5 milioane de tone pe an a ajuns şi rafinăria Petrobrazi, în urma investiţiilor de 1,2 miliarde de euro realizate de OMV Petrom. Anul trecut, Petrobrazi a procesat circa 3,9 milioane de tone ţiţei, iar în primul trimestru din acest, cantitatea rafinată s-a ridicat la 1,1 milioane tone de ţiţei şi alte materii prime. Spre comparaţie, în anul 2002, Petrom cu cele două rafinării – Petrobrazi şi Arpechim – avea o capacitate de rafinare de 35,7% din volumul de rafinare al României şi 55% din totalul cantităţii de ţiţei prelucrat în acel an. În ceea ce priveşte numărul de salariaţi din sectorul de rafinare acesta s-a redus semnificativ odată cu închiderea unităţilor de procesare a ţiţeiului. Doar la Petromidia personalul a crescut ca urmare a investiţiilor realizate.
„La Petromidia erau la momentul privatizării 3.571 de angajaţi, dintre care peste 2.400 au fost distribuiţi chiar în acelaşi an, în cadrul altor companii înfiinţate pe platformă, de exemplu Rominserv, antreprenorul general al Grupului. KMGI a achiziţionat pachetul majoritar la Rompetrol Group NV în 2007. Numărul de angajaţi este astăzi de peste 5.000. Nu trebuie uitat de asemenea că problema în 2001 era una a stabilităţii şi predictibilităţii acelor locuri de muncă, a nivelului de salarizare şi a condiţiilor de muncă. Ori pe toţi aceşti parametrii putem vorbi de o diferenţă extrem de mare între condiţiile existente atunci şi cele prezente“, ne-au mai transmis reprezentanţii companiei.

Reprezentanţii Lukoil nu ne-au transmis informaţiile solicitate până la închiderea ediţiei. Cât de reuşite au fost privatizările realizate în anii de glorie 1998-2005 vă lăsăm pe dumneavoastră să trageţi concluzia. În ceea ce priveşte respectarea obligaţiilor asumate am încercat să luăm un punct de vedere din partea insituţiilor statului care au realizat aceste privatizări. Doar Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului ne-a răspuns la solicitare, întrucât cei de la Departamentul pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului au încercat să arunce responsabilitatea monitorizării privatizării Petrom în ograda altor instituţii de stat, deşi este clar sarcina lor.

Cât vine vorba de noi investiţii în zona de rafinare, companiile sunt destul de reticente în a oferi informaţii. Cei de la Petrom spun doar că „investiţiile Downstream Oil sunt destinate optimizării produselor şi serviciilor“, fără să ofere nicio cifră, în timp ce reprezentanţii Rompetrol spun că una dintre principalele investiţii constă în realizarea centralei de cogenerare de la Midia. „Construcţia ei a fost amânată de întârzierile birocratice ale implementării Memorandumului de Înţelegere, întrucât ea a fost identificată şi încadrată ca proiect de investiţii în cadrul Fondului de investiţii ce ar urma să fie stabilit tocmai prin implementarea Memorandumului. Sperăm însă că evoluţiile vor fi pozitive şi că proiectul va fi demarat în perioada următoare“, ne-au transmis reprezentanţii Rompetrol Rafinare, companie ale cărei active se află sub sechestru pus de instituţiile statului. Într-un interviu acordat Agerpres, Cătălin Dumitru, vicepreşedinte de operaţiuni al KMGI, a spus că sechestrul instituit de DIICOT asupra bunurilor Rompetrol Rafinare nu afectează operaţiunile curente ale companiei, însă creează probleme la nivelul obiectivelor, întrucât proiectele majore de investiţii sunt blocate.


Privatizare: oct.2000
Cumpărător: The Rompetrol Group
Pachet de acţiuni: 69,9%
Obligaţii asumate: 2002-2006 investiţii de mediu de 20 mil. dolari, aport de capital de 205 mil. dolari, aprovizionare anuală a unităţii cu 2,75 mil. tone materie primă, valoare estimată la 600 mil. dolari

Privatizare: dec.2004
Cumpărător: OMV
Pachet de acţiuni: 51% din SNP Petrom SA

 

 

 

 

 

 


Privatizare: feb.1998
Cumpărător: Lukoil
Pachet de acţiuni: 51%
Obligaţii asumate: 1998-2008 investiţii în sumă de 200 mil. dolari pentru modernizare-dezvoltare şi protecţia mediului


Privatizare: oct.2001/aprilie 2002
Cumpărător: Imperial Oil (Bacău) şi Canyon Services Protugalia. Din 2003 se alătură şi Balkan Petroleum
Pachet de acţiuni: 59,99%, preţul plătit 1,5 mil. dolari în 2001. În 2002, 94,55% din acţiuni provenite din conversia în acţiuni a crenţelor bugetare. Suma plătită 11,46 mil. dolari
Obligaţii asumate: 2003-2008 aport de capital de 63,37 mil. dolari, 2002-2010 investiţii de mediu de 16,94 mil. dolari

Tags:

Comments are closed.

July 2017
M T W T F S S
« Jun    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Site Metter