Preţul gazelor a crescut cu 5% pentru consumatorii bulgari, de la 1 ianuarie

2017/01/06

economica.net

Preţul gazelor plătit de consumatorii bulgari a crescut cu 5% de la 1 ianuarie, potrivit unei decizii a Comisiei de Reglementare în domeniul Energiei şi al Apelor de la Sofia (KEVR), transmite portalul de ştiri novinite.com.

Gaze Bulgaria

Compania naţională de gaze, Bulgargaz, ceruse o majorare a tarifelor de 13,5%, însă oficialii KEVR au arătat că nu există motive pentru care preţurile finale plătite de populaţie să cunoască un astfel de salt.

Bulgargaz argumentase cererea precizând că preţul la care achiziţionează gaze de la Gazprom, principalul furnizor, este mai mare cu 13,9% în primele trei luni ale acestui an, comparativ cu trimestrul anterior. În plus, moneda naţională a cunoscut o devalorizare faţă de dolar.

Totodată, reglementatorul a decis că preţul agentului termic nu fie majorat de la 1 ianuarie, nici pentru populaţie, nici pentru firme. Aceasta deşi preţul energiei termice depinde de cel al gazelor.

O creştere de 5% a preţului gazelor naturale nu este semnificativă şi nu afectează tarifele la energie termică, a declarat Ivan Ivanov, preşedintele KEVR.

La finele lunii decembrie, Gazprom a anunţat că, în 2016, a acoperit aproape o treime din consumul de gaze al Europei.

Tags:

Comments are closed.

June 2017
M T W T F S S
« May    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Site Metter