Până la sfârșitul anului viitor, statul va lista pe bursă alte patru mari companii – Ursache, ASF

2016/04/01

economica.net

Șeful supravegherii pieţei de capital, Mircea Ursache, a declarat într-un interviu acordat ECONOMICA.NET că, “există perspectiva ca într-un an și jumătate statul să continue cu același succes ca și până acum listarea unor importante societăţi românești: Hidroelectrica, Salrom, Portul Constanţa și Compania Naţională de Aeroporturi”.

Mircea Ursache, vicepreședinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), responsabil cu piața de capital precizează că, “una dintre cele cinci mari reușite ale pieței de capital românești este constituită din aceste patru mari listări nu mai târziu de 2017, fapt care va însemna foarte mult pentru piața de capital românească, va contribui la creșterea lichidității acestei piețe și vor aduce mai mulți investitori străini instituționali pe piața din România”. Cele patru listări sunt Hidroelectrica, în noiembrie 2016, apoi în ordine, Compania Națională a Sării Salrom, Portul Constanța și Compania Națională de Aeroporturi.

Celelalte reușite se referă la implementarea legislației Uniunii Europene în România, a trei acte normative noi care țin de legislația primară și cea secundară. “Cu toate acestea, chiar dacă legislația românească este aproape la fel de permisivă ca cea europeană, mai există câțiva pași de făcut pentru ca piața de capital din România să fie catalogată ca bursă emergentă și nu de frontieră ca în prezent. Atunci și interesul investitorilor și categoria investițiilor s-ar schimba radical”, a declarat Mircea Ursache.

O a doua mare reușită a pieței de capital an se referă la emiterea celor două regulamente “care permit companiilor românești să fie listate și pe Bursa de la Londra, fapt care ne oferă o mult mai mare vizibilitate, atât nouă ca stat, cât și lor ca și companii”. Un alt eveniment important se referă la lansarea unor programe educaționale care să explice pe larg companiilor românești și investitorilor avantajele bursei. Astfel, eșecuri precum listarea Adeplast sau La Fântâna vor putea fi evitate.

“Nu trebuie să ne fie rușine să recunoaștem că legislația relativ rigidă, costurile, aspectele tehnice ale infrastructurii de tranzacționare și dificultățile de respectare a regulilor de transparență și guvernanță corporativă sunt în continuare factori care se percep negativ piața de capital din România. Am redus costurile de 4 ori în ultimii 3 ani. (…) Finanțarea economiei naționale, fie că este vorba de companii private, fie că este vorba de stat, fie că este vorba de IPO-uri, de listări, trebuie să se mute cu bagaje în zona pieței de capital în detrimentul celei bancare”, a spus Ursache.

“În afara trecerii la standardele de contabilitate europeană (IFRS) care deja a adus multe modificări în portofoliile companiilor listate și va mai aduce cu siguranță, în special la SIF- urilor, ne mai așteaptă o provocare: intrarea până în 2019 în piața unică de capital europeană, după modelul uniunii bancare. Piața unică va cuprinde 28 de state, iar până în 2019, orice barieră frontalieră pentru investiții va fi eliminată. Vorbim din nou de o liberă circulație a capitalurilor”, mai spune Ursache.

Tags:

Comments are closed.

November 2017
M T W T F S S
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Site Metter