Piața mondială a gazelor naturale se pregătește de un război al prețurilor, oarecum similar cu ce se întâmplă cu cotația petrolului. Actorul principal este gigantul rus Gazprom.

Statele Unite se pregătesc să inunde piața mondială cu livrări de gaz natural lichefiat (GNL) în cursul acestui an, iar investitorii în energie se tem că producătorul rus ar putea adopta aceeași strategie pe care Arabia Saudită o are pe piața petrolului, scrie Financial Times.

La o primă vedere, ultimul lucru de care are nevoie Rusia – serios afectată deja de prețurile mici ale țițeiului – este un război în prețuri și pe piața gazelor. Dar analiștii spun că o astfel de stategie ar putea avea sens pentru Gazprom: dat fiind că prețurile sunt deja mici de pe piața europeană, rușii ar putea ușor să coboare și mai mult prețul, astfel încât transportul GNL din SUA spre Europa să devină neprofitabil. Astfel, Gazprom și-ar proteja cota de piață în regiunea din care își trage cel mai mult profit.

O astfel de mutare ar avea repercusiuni pe întreaga piață mondială a energiei, deoarece un război al prețurilor în Europa va genera mișcări în toate regiunile și pe mai multe segmente – de la prețul GNL în Australia la costul cărbunelui columbian – amenințând, în același timp, viabilitatea unei industrii americane a gazului natural lichefiat aflată încă la început, comentează FT.

Raționamentul în favoarea unui război al prețurilor este simplu – la fel cum Arabia Saudită poate direcționa piața internațională a petrolului, prin prisma capacității de a-și majora producția dacă e nevoie, Gazprom este principalul deținător de capacități neutilizate din sectorul gazelor naturale. Potrivit oficialilor Gazprom, compania are o capacitate neutilizată de 100 miliarde de metri cubi, ca urmare a investițiilor făcute pe baza unor estimări foarte optimiste privind cererea viitoare de gaze, echivalent cu aproape un sfert din producția sa, respectiv 3 la sută din producția mondială.

Și, la fel cum Arabia Saudită a fost deranjată de perspectiva ca producătorii americani de petrol de șist să-i scadă cota de piață, Gazprom este în fața aceleiași situații pe piața gazelor. Creșterea puternică a livrărilor de gaz ieftin, ca urmare a folosirii pe scară largă a fracturării hidraulice, a dus la un boom al proiectelor în domeniul GNL în ultimii ani, inclusiv al dezvoltării de capacități de export.

Pentru a citi restul analizei, consultați articolul FT.