OMV Petrom și-a dublat profitul în acest an, la peste 400 de milioane de euro

2017/11/10

newmoney.ro

OMV Petrom și-a dublat profitul net în primele nouă luni, la 1,85 miliarde de lei (406,6 milioane de euro), ca urmare a rezultatelor bune obținute pe segmentul upstream.

“În trimestrul al treilea am înregistrat încă un trimestru cu indicatori macroeconomici favorabili care au susținut cererea pentru produsele noastre și volumele de vânzări mai mari. Am beneficiat de creșterea cotațiilor la mărfuri și de marje de rafinare foarte solide. În plus, am continuat disciplina strictă a costurilor în vederea îmbunătățirii poziției competitive pe piață și am făcut progrese în privința proiectelor de investiții. (…) În Upstream, reducerea în continuare a costurilor unitare de producție a supracompensat impactul din declinul producției”, a declarat directorul executiv al companiei, Mariana Gheorghe.

Pe segmentul upstream, Petrom a avut un câștig operațional în creștere de peste patru ori față de perioada similară a anului trecut, la 1,2 miliarde de lei.

Rezultatul din exploatare excluzând elementele speciale s-a îmbunătățit la 428 milioane de lei, în principal datorită prețurilor mai mari la țiței și gaze naturale, costurilor de producție și deprecierii mai mici, parțial contrabalansate de efectul nefavorabil al cursului de schimb și de volumele de vânzări de țiței și gaze naturale mai mici.

Costurile de productie în USD/bep la nivel de grup au fost cu 8% mai mici decât în T3/16, în principal datorită eliminării impozitului pe construcții speciale, costurilor mai mici cu personalul, serviciile și materialele, parțial contrabalansate de producția disponibilă pentru vânzare mai scăzută și de cursul de schimb nefavorabil.

Personalul companiei a scăzut cu aproape 1.100 de persoane, de la 14.975 angajați la finalul primelor nouă luni din 2016 la 13.886 la 30 septembrie 2017.

Pentru anul în curs, compania deținută de grupul austriac OMV estimează un nivel al investițiilor de sub 700 de milioane de euro, menținându-și totodată estimările privind declinul producției medii zilnice.

Tags:

Leave a Reply

November 2017
M T W T F S S
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Site Metter