O filială a Gazprom amendată de Consiliul Concurenţei că a încărcat facturile consumatorilor

2015/12/14

zf.ro

Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 920.069 lei (200.000 euro) distribuitorul de gaze naturale Wirom Gas, din grupul rusesc Gazprom, pentru că a avut iniţiativa de a convinge maio multe firme în vederea stabilirii unui preţ unic pentru lucrările din sectorul gazelor naturale.

„Contractele dintre distribuitorul de gaze şi executanţii de lucrări conţineau clauze anticoncurenţiale prin care se stabilea un preţ fix pentru realizarea instalaţiilor de utilizare. În acest fel, beneficiarii lucrărilor, respectiv consumatorii, plăteau, nejustificat, un preţ mult mai mare, faţă de cel practicat înaintea înţelegerii”, a declarat într-un comunicat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Wirom Gas a fost înfiinţată în 1994, având ca acţionari WIEE (51%) şi fostul Distrigaz Sud (49%). WIEE face parte din grupul rus Gazprom, iar Distrigaz Sud este în proprietatea francezilor de la GDF SUEZ. Wirom Gas are aproape 100 de angajaţi, iar anul trecut a raportat o cifră de afaceri de 52,5 mil. lei, în scădere cu 1% faţă de 2013. Profitul net al firmei a scăzut în 2014 de peste două ori, la 2,8 mil. lei, potrivit datelor de pe siteul Ministerului de Finanţe.

Wirom Gas a primit cea mai mare amendă, de aproape 790.000 lei. Executanţii de lucrări amendaţi sunt Dornacor, Elisan, Instpro, Melprest, Rodimar I Eximp, Meliorstal, Melatalica Prod, Miral Instal Company şi TMG Conprest.

Firmele MeliorstaL, Metalica Prod, Miral Instal Company şi TMG Conprest au recunoscut participarea la înţelegerea anticoncurenţială şi au beneficiat de o reducere a amenzii de 20%.

La stabilirea sancţiunilor, Consiliul Concurenţei a ţinut cont de faptul că, la momentul înţelegerii, legislaţia în domeniul gazelor prevedea că distribuitorul era singurul care putea aviza realizarea lucrărilor conexe. Odată cu modificarea legii, în 2012, această piaţă s-a liberalizat, iar avizarea acestor lucrări poate fi făcută de orice persoană fizică sau juridică autorizată de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei, potrivit comunicatului.

Tags: ,

Comments are closed.

June 2017
M T W T F S S
« May    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Site Metter