Încă o sondă a Gazprom a descoperit petrol în nisipurile de la Jimbolia

2013/04/08

energyreport.ro

Compania sârbă de petrol și gaze Naftna Industrija Srbije AD (NIS), controlată de rușii de la Gazprom, a descoperit petrol în urma lucrărilor de foraj derulate pe concesiunea Jimbolia Veche printr-o a treia sondă de testare, potrivit unui anunț al principalului partener al NIS în cadrul respectivei concesiuni, firma australiană Zeta Petroleum.

 

Mostrele extrase din puțul de testare Jimbolia-100, de pe concesiunea Jimbolia Veche, indică prezența hidrocarburilor în multiple straturi de nisip, descoperire consistentă cu cele efectuate anterior în alte două puțuri de testare din cadrul concesiunii, se arată într-uncomunicat al Zeta Petroleum.

Potrivit sursei citate, mostrele extrase din puțul de testare Jimbolia-1 indicau un potențial de exploatare de 120 de barili de petrol pe zi, în timp ce cele de Jimbolia-6 – de 36 de barili pe zi.

În consecință, s-a luat decizia de a se trece la testarea calității și cantității de petrol din zăcământul descoperit prin intermediul puțului de explorare Jimbolia-100, proces care va fi finanțat în proporție de 100% de subsidiara românească a celor de la NIS, NIS Petrol SRL.

Instalația de forare de la puțul Jimbolia-100 și-a atins ținta de adâncime de foraj, de 2.590 de metri, pe 21 februarie anul acesta.

Cei de la NIS, operatorii concesiunii, au propus ca, în faza de testare a calității și cantității zăcământului, instalația de forare utilizată până în prezent să fie înlocuită cu una mai ușoară.

„Chiar dacă acest lucru va întârzia demararea procesului de testare, înlocuirea instalației de forare va permite derularea unui proces complet și extensiv de testare”, spun cei de la Zeta Petroleum.

Rezervele de petrol de la Jimbolia Veche sunt estimate la 1,72 milioane de barili. Concesiunea este deținută în proporție de 51% de către NIS Petrol SRL, ceilalți doi parteneri fiind Zeta Petroleum (39%) și compania românească Armax Gaz SA (10%).

În noiembrie 2012, Zeta Petroleum a semnat un acord de farm-out cu NIS, pentru 51% din producția de pe concesiunea de la Jimbolia, prin care NIS finanțează 100% din costurile de explorare ale concesiunii.

NIS a anunțat, în februarie 2013, că intenționează sa demareze anul acesta exploatarea comercială a zăcămintelor de petrol și gaze deținute în România,  plănuind totodată să construiască aici facilități de depozitare a petrolului și produselor petroliere.

Tags: ,

Comments are closed.

September 2017
M T W T F S S
« Aug    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Site Metter