Moldova cade în capcana întinsă de Moscova

2012/10/02

Guvernul Republicii Moldova va solicita UE amânarea implementă rii Pachetului Energetic III, pentru ca investiţiile Gazprom să nu fie afectate, a anunţat premierul Vlad Filat. Experţii spun că aceasta este o cursă pusă la cale de liderii din Rusia.

După un an de amânări, iată că negocierile privind semnarea unui nou contract de import al gazelor naturale par a se mişca din loc. E adevărat că nu tocmai în direcţia în care sperau adepţii unei linii dure în relaţia cu Gazprom şi Rusia, dar nici în cea a celor ce vor ca ţara noastră să renunţe la statutul de membru al Comunităţii Energetice Europene şi să adere la Uniunea Euroasiatică.

GARANŢII PENTRU GAZPROM

„Am avut un schimb de păreri, am formalizat propunerea Republicii Moldova. Ea este una foarte clară: ţara noastră nu poate să iasă din Comunitatea Energetică Europeană. În schimb, am venit cu propuneri concrete în a asigura investiţiile Gazprom în Republica Moldova”, a declarat premierul Vlad Filat, într-un interviu pentru Europa Liberă, după întrevederea de la Ialta cu omologul său rus Dmitri Medvedev.
Şeful Executivului a precizat că Republica Moldova va solicita amânarea implementării prevederilor Pachetului Energetic III, în cadrul Interministerialei, care va avea loc în Muntenegru, pe 18 octombrie. „În prezent, termenul este 2016, noi vom cere o extindere pentru anul 2020, ceea ce ar oferi o perioadă de timp suficientă pentru ca organizarea ulterioară a Moldovagaz să ofere garanţii pentru investiţiile efectuate (de Gazprom n.r.)”, a afirmat Vlad Filat.
Curios este faptul că soluţia cu amânarea promovată de premier coincide cu cea a expertului Nicu Popescu, care, la 12 septembrie, imediat după declaraţia ministrului rus al Energiei, Aleksandr Novak, a spus că Moscova ne oferă o reducere de preţ de 30% la gaze, dacă Republica Moldova se retrage din Comunitatea Energetică şi renunţă la implementarea Pachetului III Energetic. Anunţul făcut de Filat, deşi era unul previzibil în condiţiile în care nu avem alte alternative la furnizările de gaze din Rusia, este criticat de specialişti.

AUTORITĂŢILE DAU DOVADĂ DE INCOERENŢĂ

„Ceea ce se întâmplă denotă incoerenţa politicilor promovate de autorităţi. Or, la nici un an de la aderarea la Pachetul III Energetic se solicită o revizuire a angajamentelor luate. Totodată, aceasta arată că autorităţile nu au estimat toate efectele pe care le-ar putea avea un asemenea pas pentru ţara noastră”, susţine Ion Munteanu, expert în securitate energetică.
În opinia specialistului, intenţiile guvernanţilor ar putea fi recepţionate negativ şi de partenerii occidentali. Expertul nu crede că am putea beneficia de o reducere semnificativă a preţului la gaze sau că aceasta ar putea fi de lungă durată. „Ieftinirea va fi de scurtă durată, după care se va reveni la cote înalte. În schimb, ţara va pierde timp pentru a realiza alte obiective mai importante pentru securitatea energetică”, a declarat Ion Munteanu.

LIPSĂ DE TRANSPARENŢĂ

Analistul politic Oazu Nantoi consideră că situaţia creată se datorează lipsei totale de transparenţă din partea autorităţilor de la Chişinău în chestiunea negocierilor cu Rusia. De asemenea, Nantoi spune că s-a ajuns aici şi ca urmare a incapacităţii de previziune a guvernaţilor. „Unde a fost clarviziunea politică a autorităţilor când au semnat acordul de aderare la Pachetul Energetic? Cu ce loc au gândit funcţionarii?”, se înteabă Nantoi.
Wojciech Kononczuk, cercetător la Centrul pentru Studii Estice din Varşovia, este mai tranşant. „Este o capcană. Amânarea implementării Pachetului Energetic pentru anul 2020 poate semnifica şi faptul că acesta nu va intra în vigoare niciodată în Republica Moldova. Or, este evident că implementarea prevederilor Pachetului III Energetic măcar într-o ţară CSI nu va primi acordul Rusiei nici în anul 2012 şi nici în anul 2020″ afirmă expertul polonez. ;

Criza se va aprofunda, dacă mergem spre UE

Surse din cadrul Guvernului spun că până şi după „oferta rusească” Republica Moldova examina trei scenarii de evoluţie a situaţiei. „Primul era semnarea, până la finele anului, a unui contract de import a gazelor dintre Moldovagaz şi Gazprom. Al doilea – prelungirea acordului vechi şi continuarea negocierilor pentru un nou document şi al treilea scenariu, cel mai pesimist, – că nu va fi semnat niciun contract”, a precizat sursa. Ultimul scenariu ar însemna un veritabil război al gazelor, dar oficialii noştrii se laudă că au câţiva aşi în mânecă. Astfel, dacă gigantul rus sistează livrările de gaze, Moldova poate declara drept contrabandă tot metanul rus ce trece pe teritoriul ei, respectiv ar putea fi blocat tranzitul spre statele din Balcani, în deosebi, spre Turcia. „În acest caz vor avea de pierdut toţi, dar s-ar putea întâmpla că cel mai mult Gazprom. Aşa că nu cred că se va ajunge la aşa ceva”, a precizat sursa, care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

„Impasul în negocierile dintre cele două părţi se va menţine. Astfel contractul de import a gazelor, ce a expirat în 2011, va fi din nou reînnoit pentru perioade scurte de timp. Riscul de agravare a crizei se va aprofunda odată cu progresele înregistrate în procesul de integrare europeană a Republicii Moldova”, susţine Agata Wierzbowska-Miazga, expert la Centrul pentru Studii Estice din Varşovia.

Derogarea este posibilă

Moldova poate obţine o derogare de la aplicarea prevederilor Pachetului Energetic. Directivele UE prevăd excepţii pentru statele mici ca Malta sau Cipru, care sunt în situaţii similare cu noi, unde sistemul de gaze nu are interconexiune cu una din ţările UE şi există un furnizor dominant (cu peste 75% din piaţă). În asemenea cazuri, statele pot renunţa la separarea transportului de furnizare, ceea ce şi vor Gazprom şi Rusia. Printre avantajele acestei opţiuni este faptul că nu va trebui să introducem noi reguli pe piaţa de gaze şi nici să reorganizăm Moldovagaz. Printre dezavantaje se numără menţinerea dependenţei de Gazprom, stoparea reformării pieţei gazelor şi reducerea spaţiului de manevră în cadrul negocierilor cu gigantul rus.

Tags: ,

Comments are closed.

November 2017
M T W T F S S
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Site Metter