Maros Sefcovic: Oficialii ruși trebuie să ofere lămuriri în privința proiectului South Stream

2015/01/19

energielive.ro

Vicepreședintele Comisiei Europene pentru uniunea energetică, Maros Sefcovic, care urmează să efectueze o vizită la Moscova în data de 14 ianuarie, a declarat luni că intenționează să obțină clarificări din partea autorităților ruse cu privire la proiectul South Stream, transmite Bloomberg.

La începutul lunii trecute, președintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia nu poate continua proiectul South Stream, din cauza opoziției din partea Uniunii Europene, urmând să construiască o nouă conductă spre Turcia, via Marea Neagră.

‘Una din întrebările mele către omologii ruși va fi cum văd ei situația actuală, care sunt planurile lor și cum vor să răspundă la această chestiune complexă privitoare la livrările de gaze naturale rusești spre Europa’, a declarat Maros Sefcovic la sfârșitul unei reuniuni cu premierul bulgar Boiko Borisov.

Conducta South Stream, ale cărei lucrări au fost lansate în decembrie 2012, ar fi urmat să lege Rusia de Bulgaria, pentru a se îndrepta apoi spre Europa Centrală, prin Serbia, Ungaria și Slovenia. Anunțul Rusiei privind abandonarea proiectului South Stream a provocat îngrijorări în unele state UE din sud-estul Europei care se tem că regiunea va deveni dependentă de livrările de gaze prin Ucraina.

Tags:

Comments are closed.

June 2017
M T W T F S S
« May    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Site Metter