Lucrările la gazoductul dintre România și Vest vor începe anul viitor

2016/09/13

digi24.ro

Oficialii Transgaz au semnat, vineri, la Budapesta contractul de finanţare pentru conducta care va lega reţelele de gaze din Bulgaria, România, Ungaria şi Austria. Proiectul BRUA, numit după iniţialele ţărilor prin care trece, îşi propune să scape Europa de monopolul gazelor ruseşti. Gazoductul va costa peste o jumătate de miliard de euro şi va permite exportul metanului de la Marea Neagră spre Austria.

Gazoductul va avea doar pe teritoriul României 528 de kilometri. Va porni de Giurgiu şi va trece prin Argeş, Vâlcea, Hunedoara, Caraş-Severin, Timiş şi Arad.

Lucrările trebuie să înceapă anul viitor şi să fie gata la sfârşitul lui 2019. Prin conducta din România vor trece un miliard şi jumătate de metri cubi pe an spre Bulgaria şi 4,4 miliarde spre Ungaria. Uriaşul gazoduct costă peste 547 de milioane de euro, iar o treime din bani vin de la Comisia Europeană.

Să nu înțeleagă cineva că am primit un mare cadou cu cei 180 de milioane de euro pe care îi vom primi pentru BRUA. Ceea ce spun e ca BRUA este un proiect pe care România îl face pentru Europa”, a spus fostul ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu.

Ţara noastră câştigă nu doar energie, ci şi locuri de muncă. Jumătate din cei 680 de angajaţi care vor lucra la proiect sunt români, deoarece cea mai mare parte din conductă trece pe la noi.

De asemenea, și vecinii se bucură că nu vor mai fi la mâna ruşilor.

„Pentru Ungaria este de o importanţă critică această infrastructură nord-sud având în vedere că firme occidentale discută cu Gazprom despre proiectul North Stream 2”, a precizat Peter Szjiarto, ministrul de Externe al Ungariei.

Gazele naturale din regiunea caspică şi din alte posibile surse, inclusiv gaz natural lichefiat, vor putea ajunge în Europa Centrala. Prin conducta BRUA ar urma sa fie transportate spre Austria şi alte state din Uniunea Europeană și gazele extrase din Marea Neagră.

Ministrul energiei spune că în acest moment Comisia Europeana nu mai poate certa România că nu a construit interconectări cu ţările vecine.

Dacă cineva crede că România nu este un susţinător al creşterii securităţii regionale se înşeală”, a spus Victor Grigorescu, ministrul Energiei.

În toamnă ar trebui să fie gata şi conducta dintre Giurgiu-Ruse. Gazoductul care va transporta gaze între România şi Bulgaria are 20 de kilometri din care patru trec pe sub Dunăre. Punerea în funcţiune este însă de durată. Trebuie construite staţiile de comprimare, iar cel mai probabil prima moleculă de gaz va trece pe sub fluviu spre finalul anului viitor.

Tags:

Comments are closed.

August 2017
M T W T F S S
« Jul    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Site Metter