Lovitură grea pentru Rusia: Bulgaria suspendă conducta South Stream. Cum arată tabla de şah a dependenţei europene de gazele ruseşti

2014/06/10

Adevarul

În aceeaşi zi în care trei dintre cei mai influenţi senatori americani au ajuns la Sofia, via Bucureşti, premierul Bulgariei a anunţat că ţara sa suspendă construcţia conductei de gaz rusesc South Stream, ca răspuns la solicitările Uniunii Europene şi ale SUA. În contextul unei crize care tinde să se detensioneze, cu Ucraina, Rusia deţine încă un control relativ asupra pieţelor europene de energie, ţinând practic captive câteva ţări şi făcând Europa să depindă de exporturile sale de gaz. Senatorii americani au vorbit la Gândul despre necesitatea Europei de a sparge monopolul energetic rusesc şi de a reduce dependenţa de gazul rusesc, pentru a putea astfel să existe o reacţie unitară de securitate la agresiunile Rusiei. „Rusia este o benzinărie mafiotă care se dă drept ţară”, a spus republicanul John McCain. Reacţia Europei nu este atât de palidă pe cât pare, fiind pierdută în birocraţia de la Bruxelles: UE a accelerat recent cursa pentru scăderea acestei dependenţe, iar gestul Bulgariei, ţară care importă aproape 90% gaz rusesc, dă o gură de aer Europei şi o lovitură dură proiectului-fanion al Gazprom.

Bulgaria a anunţat duminică după-amiază că suspendă pe termen nedefinit lucrările la conducta de gaz South Stream, controlată de Rusia şi care ar urma să aducă gazul rusesc către pieţele europene, ocolind Ucraina. Decizia vecinilor noştri vine ca urmare a cererii Comisiei Europene de a investiga dacă acest contract respectă reglementările privind concurenţa şi monopolul energetic. UE este îngrijorată că acest contract a fost acordat ruşilor fără să existe o licitaţie publică, iar proiectul conductei South Stream pare să contravină directivelor europene, care spun că o conductă trebuie să fie deschisă mai multor furnizori, pentru a exista concurenţă şi diversitate a resurselor.

Totodată, SUA şi-a exprimat nemulţumirile legate de faptul că firma care urmează să construiască tronsonul South Stream în Bulgaria – Stroytransgaz –, este o subsidiară Gazprom, deţinută de oligarhul rus Ghenadi Timcenko, un apropiat al lui Vladimir Putin şi care se află pe lista de sancţiuni a Washingtonului, deschisă ca urmare a anexării Crimeei de către Rusia şi a destabilizării estului Ucrainei.

“Am decis oprirea construcţiei. În funcţie de consultările cu Burxelles-ul, vom decide cum va evolua lucrarea”, a declarat premierul Bulgariei, Plamen Oreşarski.

Declaraţia sa a venit la scurt timp după ce trei dintre cei mai influenţi senatori americani – John McCain, Ron Johnson şi Christopher Murphy – au sosit la Sofia, de la Bucureşti, unde au vorbit în exclusivitate la Interviurile gândul despre necesitatea Europei de a sparge monopolul energetic rusesc asupra unor pieţe de energie şi de a reduce dependenţa de gazul rusesc, pentru a putea astfel să existe o reacţie unitară de securitate la agresiunile Rusiei, similare cu cele din Ucraina.

South Stream este un proiect-fanion al politicii de energie a Rusiei, care are ca scop nedeclarat folosirea resurselor naturale, precum gazul şi petrolul, pentru a exercita influenţa şi controlul Moscovei asupra clienţilor săi. South Stream a apărut ca răspuns la proiectul conductei de gazNabucco, susţinută de mai mulţi parteneri europeni, printre care România, dar şi de SUA. Nabucco a fost abandonat în 2013, ca urmare a faptului că finanţatorii săi nu au reuşit să securizeze furnizori de gaz din zona Mării Caspice – Azerbaidjan, Turkmenistan, aceştia orientându-se către alte pieţe sau proiecte (în 2013, Azerbaidjan a ales să livreze gazele de la Şah Deniz către Europa prin conducta trans-adriatică TAP). Proiectul rusesc South Stream a rămas însă în picioare, urmând să demareze în 2018 pe traseul Rusia – Marea Neagră – Bulgaria, de aici urmând să se ramifice către Grecia şi Italia, pe de o parte, iar pe de altă parte spre Serbia, Macedonia, Slovenia, Ungaria şi Austria. România a fost abordată de Rusia pentru a face parte din proiect, în detrimentul Bulgariei, însă Bucureştiul a refuzat oferta.

Americanii la Bucureşti: de la „Rusia este o benzinărie mafiotă”, la „ruperea monopolului rusesc”

Înainte de a ajunge la Sofia, senatorii americani John McCain, Ron Johnson şi Christopher Murphy au trecut prin Bucureşti, unde s-au întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, cu ministrul de Externe Titus Corlăţean, dar şi cu şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi. Într-un interviu exclusiv acordat gândul, oficialii americani au vorbit printre altele şi despre necesitatea Europei de a contracara această politică agresivă a gazului, promovată de Rusia, pentru a-şi exercita influenţa în străinătatea apropiată şi în Europa.

„Rusia este o benzinărie mafiotă care se dă drept ţară”, a spus tranşant senatorul republican John McCain, iar reacţia slabă a europenilor în criza din Ucraina a fost pusă exact pe seama clientelismului unor puteri europene faţă de această “benzinărie”.

„Nu am fost surprins, dar am fost dezamăgit de reacţia europenilor faţă de agresiunea clară a lui Vladimir Putin. (…) De ce? Din cauza dependenţei europene de energia rusească. Cheia pentru asta este să facem toate eforturile pentru a câştiga independenţa energetică a acestor ţări şi cred că România este pe primele locuri în atingerea acestor obiective, inclusiv prin proiectul conductei către Moldova. Acesta este singurul mod prin care putem vedea o reacţie mult mai puternică, mai viguroasă la agresiunea lui Vladimir Putin”, a spus McCain.

La rândul său, republicanul Ron Johnson a vorbit despre găsirea unuia dintre punctele sensibile ale lui Putin – rezervele de gaz şi de petrol – şi de spargerea monopolului rusesc pe pieţele europene de energie.

“Dacă vrem să facem Europa sigură, liberă şi prosperă, trebuie să privim la ce îi dă cu adevărat putere lui Vladimir Putin. Sunt rezervele sale de petrol şi gaz şi dependenţa Europei de ele. Ce trebuie făcut în Europa este ruperea acestui monopol, atragerea de investiţii pentru a profita de resursele voastre naturale de energie”, a spus Ron Johnson.

Printre soluţiile propuse de senatorii americani în acest sens s-au numărat exploatarea gazelor de şist, cu asigurarea protecţiei mediului şi a impunerii unor restricţii exploatărilor de acest fel (distanţa faţă de sursele de apă sau de aglomerările de populaţie), precum şi achiziţia de gaz natural lichefiat, pe care SUA se pregăteşte să îl exporte, având surplus de pe urma revoluţiei energetice declanşate de exploatarea gazelor de şist.

„Ar fi util dacă SUA ar anunţa că aprobă legislaţia pentru a permite exportul de gaz natural lichefiat, noi irosim o mare parte din gaz în America, pentru că nu avem pieţe de vânzare. Cred că un semnal pe termen scurt, care să arate că vom sparge acest monopol energetic al lui Vladimir Putin ar fi important”, a spus Ron Johnson.

Dependenţa Europei de gazul rusesc: media importurilor de 25%, ţări dependente 100%

Procentul importurilor de gaz rusesc, pe ţări. Sursa: The Economist.

Mult temuta dependenţă a Europei de gazul rusesc nu este atât de covârşitoare pe cât sună, însă reprezintă o ameninţare reală, pentru că unele ţări depind 100% sau în proporţii mari de importurile de gaz din Rusia. Media importurilor ruseşti în UE era însă de doar 24% în 2012, conform The Economist. În 2013, acestea au crescut la 39%, conform Comisiei Europene.

Ţările absolut captive în monopolul energetic al Moscovei sunt Lituania, Estonia, Letonia şi Finlanda, care importau 100% din necesarul de gaz din Rusia, în 2012. Le urmează îndeaproape Bulgaria (89%), Slovacia (83%) şi Ungaria (80%). Slovenia, Austria, Polonia, Cehia sau Grecia importă şi ele mai mult de jumătate din necesarul intern de gaz din Rusia.

România stă bine din acest punct de vedere, nebazându-se pe importurile de gaz din Rusia decât în proporţie de 24% în 2012, în ultimii ani această cifră nedepăşind 30%, în funcţie de duritatea iernilor.

Principala problemă este însă că aproximativ jumătate din exporturile de gaz ale Rusiei către Europa trec prin Ucraina, iar dată fiind criza dintre cele două ţări, există riscul să asistăm din nou la o „închidere a robinetului”, similară cu crizele din 2009 sau din 2006, când Europa a rămas fără gaze în plină iarnă, din cauza disputelor Kiev-Moscova. Deja Gazprom a anunţat că tarifele la gaz pentru Ucraina vor creşte cu 44%, la 385 de dolari pe mia de metri cubi, ca urmare a răsturnării regimului Ianukovici şi a orientării Ucrainei către asocierea cu UE.

O criză a gazelor provocată pe relaţia Ucraina-Rusia nu ar mai fi însă atât de serioasă ca în trecut, pentru că Europa a început să lucreze deja la diversificarea resurselor de gaz şi la interconectarea reţelelor interne de furnizori.

Totuşi, influenţa politică pe care Rusia o exercită prin intermediul exporturilor sale de gaze nu trebuie văzută ca o stradă cu sens unic. Politica de închidere a robinetului nu funcţionează aşa de uşor pe cât este percepută de public, pentru că, în primul rând, Rusia este interesată să îşi valorifice financiar resursele. Exporturile de gaz şi de petrol ale Rusiei constituie aproximativ 70% din exporturile anuale ale Rusiei, aducând venituri de peste 500 de miliarde de dolari, adică mai mult de jumătate din bugetul Federaţiei Ruse. Piaţa europeană joacă un rol important în această schemă de business, pe care Rusia nu îl poate sacrifica prea uşor.

Reţelele de gaz ale Rusiei în Europa

Conductele de gaz ale Rusiei şi ieşirile spre Europa.

În ultimii ani, chiar Rusia a lucrat la o diversificare a căilor de transport al gazului către Europa, pentru a nu mai depinde de ţări de tranzit ca Ucraina sau Belarus, principalele căi de acces ale gazului rusesc către Europa. Astfel, o criză ruso-ucraineană cu efecte de tip „închiderea robinetului” nu este de dorit nici de către ruşi, care pun mai presus interesul de business, decât cel politic, în zona occidentală, pe scurt vor să-şi vândă gazele la un preţ cât mai bun.

Gazul rusesc intră în Europa prin conducta Yamal, care trece prin Belarus către Polonia şi Germania, prin conducta Blue Stream, care duce gazul rusesc către Turcia, prin conducta Nord Stream, care duce gazul rusesc direct în Germania, prin Marea Baltică, evitând ruta Belarus-Polonia. Principalul proiect la care visează Rusia pentru a-şi acoperi reţeaua de distribuţie a gazului în Europa este South Stream, care ar urma să treacă prin Marea Neagră şi Bulgaria, către sudul şi centrul Europei. Proiectul evită Ucraina, scăpând astfel de efectele unei crize politice cum este cea actuală.

Gazul rusesc, o armă cu două tăişuri, care a ajuns să rănească Moscova. Reacţia UE, după criza ucraineană

Politica Rusiei de a folosi petrolul şi gazele drept arme de exercitare a influenţei şi controlului asupra clienţilor ţinuţi captivi energetic s-a întors în ultimii ani împotriva Rusiei. În 2009, analistul rus Dmitri Trenin, directorul Centrului Carnegie Moscova, arăta că Rusia şi-a comparat resursele de gaz şi petrol cu arsenalul nuclear din timpul Războiului Rece, însă folosirea acestei arme s-a dovedit un dezastru. Rusia a pierdut încrederea clienţilor săi europeni, după crizele gazului cu Ucraina din 2006 şi 2009, şi a pierdut alianţe energetice cruciale în Asia Centrală, în Azerbaidjan şi Turkmenistan, care s-au orientat către China sau către Occident cu exportul de gaze.

„Spaima că Rusia va crea un califat al gazelor în Asia Centrală s-a dovedit a fi nefondată”, spunea Trenin.

Acum, după criza cu Ucraina din 2014, Rusia se află în faţa unui nou moment de răscruce în ce priveşte exporturile de energie către Europa. „Ucraina ar putea fi paiul care a rupt spinarea cămilei”,spune profesorul Ariel Cohen, de la The Heritage Foundation. Şi asta pentru că Europa nu mai este dispusă, ca în 2009, să stea cu mâinile în sân privind cum Rusia se joacă cu robinetul de gaz după bunul plac.
Europa a început să lucreze activ la căutarea de metode de a contracara această dependenţă de gazul rusesc.

Mai mult, ca urmare a crizei din Ucraina, Comisia Europeană a anunţat la sfârşitul lunii mai că accelerează politica de reducere a dependenţei energetice a UE, printr-o nouă strategie europeană de securitate energetică. La sfârşitul lunii iunie, Comisia urmează să prezinte primele măsuri concrete în acest sens şi să anunţe care sunt cele 33 de proiecte considerate esenţiale pentru securitatea energetică a UE.

„Ca răspuns la situaţia geopolitică actuală şi la dependenţa UE în materie de importuri, Comisia pledează pentru o nouă strategie europeană de securitate energetică. Diversificarea surselor de aprovizionare externe, modernizarea infrastructurii energetice, finalizarea pieţei interne de energie a UE şi realizarea de economii de energie sunt printre principalele sale puncte”, arăta Comisia Europeană în luna mai.

Pe termen scurt, UE vrea să efectueze teste de stres care să simuleze o tăiere a gazelor ruseşti pe timpul iernii, via Ucraina, precum şi să crească stocurile de gaze, să dezvolte infrastructura care să permită fluxurile inverse de gaz, să reducă nevoia europeană de gaz pe termen scurt şi să folosească mai mulţi combustibili alternativi.

De altfel, Comisia Europeană lucrează mai demult la această strategie. În octombrie 2013, Comisia a anunţat că a adoptat o listă cu 248 de proiecte de infrastructură energetică, în cadrul programului TEN-E (Trans European Network – Energy), numite “proiecte de interes comun” (PCI). Banii puşi la bătaie pentru aceste proiecte se ridică la 5,85 miliarde de euro, pentru perioada 2014-2020.

Câteva dintre cele mai importante proiecte de conducte de gaz alternative la cele ale Rusiei, sprijinite de UE, sunt TAP (Trans Adriatic Pipeline, care aduce gazul din Azerbaidjan prin Turcia, către Grecia, Albania, Marea Adriatică şi Italia) şi interconectarea mai multor conducte care să aducă gazul din Turkmenistan şi Azerbaidjan, prin Turcia şi Georgia, către Europa –  TCP (Trans Caspian Pipeline), TANAP (Trans Anatolia Pipeline) şi extinderea Conductei sud-caucaziene Baku-Tbilisi-Erzurum (Azerbaidjan-Georgia-Turcia).

Alternativele Europei la gazul rusesc: GNL, gazele de şist şi interconectorii

Europa foloseşte deja alternative la gazul natural clasic, unde Rusia deţine un control semnificativ asupra exporturilor.

În contextul în care SUA a atins surplusul de gaze, din cauza revoluţiei gazelor de şist, şi caută să adopte legislaţia care să-i permită să exporte gazul sub formă lichefiată către Europa şi alte pieţe de desfacere, bătrânul continent foloseşte deja într-o măsură considerabilă această formă de energie importată. Europa importa în 2012 gaz natural lichefiat (GNL) din Qatar (31%), Nigeria (14%) şi Algeria (11%), conform The Economist. Totuşi, importurile de GNL au variat mult – dacă în 2011 se ridicau la 86,5 miliarde de metri cubi, în 2013 au fost doar de 45,7 miliarde.

Există însă deja proiecte care să aducă GNL în Europa, prin crearea de terminale pe coastele maritime, care să convertească gazul lichid transportat pe mări în forma sa naturală: România dezvoltă un terminal de GNL la Constanţa, Polonia şi Lituania construiesc terminale la Marea Baltică, iar Croaţia vrea şi ea unul la Adriatică.

Un impediment în calea acestei alternative este că ţările exportatoare investesc enorm în tehnologia de lichefiere a gazului şi caută clienţi stabili, bogaţi şi de volum – China, Japonia, astfel că preţurile pentru GNL nu concurează cu cele la gazul clasic. Dacă SUA ar începe să exporte GNL către Europa, preţurile ar scădea şi această alternativă ar deveni viabilă.

Interconectorii sunt mici conducte de legătură între cele deja existente, care permit accesul la mai multe reţele de transport de gaz, ceea ce permite concurenţa la preţ şi scăderea dependenţei de un singur furnizor – recte Rusia. UE lucrează deja din greu la această strategie de contracarare a influenţei ruseşti, pe reţeaua de conducte Nord-Sud, în special în Ungaria, Slovacia şi Cehia, care îşi pot astfel lua astfel gazul din reţeaua baltică şi de la Marea Nordului.

Sursa: Comisia Europeană.

Nu în ultimul rând, gazele de şist sunt luate în calcul, în ciuda suspiciunilor privind problemele de mediu pe care le creează exploatarea lor prin tehnologia fracturării hidraulice. Polonia este singurul stat european care a început exploatarea gazelor de şist, însă europenii nu sunt unitari în politica faţă de această formă de energie alternativă, pe care SUA o promovează puternic în Europa, dat fiind succesul enorm de care s-a bucurat acasă la americani.

Stadiul exploatării gazelor de şist în Europa. Sursa: The Economist.

Deocamdată, conform estimărilor europene, rezervele de gaze de şist se ridică la aproximativ un sfert din cele ale SUA, adică în jur de 11.700 de miliarde de metri cubi. Exploatarea lor este însă problematică, pentru că legile, lipsa tehnologiei şi provocările de mediu sunt abordate diferit în fiecare stat european. Dacă România a permis explorarea pentru a permite companiilor să verifice dacă aceste resurse merită exploatate, Franţa, Cehia, Olanda sau Bulgaria au interzis orice activitate în domeniu. Exploatarea gazelor de şist se va ridica la doar 4 miliarde de metri cubi pe an în Europa, în 2020, conform The Economist, o proporţie infimă din necesarul de consum european.

Ce face România, în cadrul securităţii energetice UE, pentru contracararea Rusiei

România dezvoltă mai multe proiecte care întăresc securitatea energetică a UE şi sunt menite să îi reducă dependenţa de importuri. Acestea sunt incluse în lista proiectelor de interes comun, adoptată de Comisia Europeană.

Printre proiecte se numără integrarea sistemului de tranzit şi de flux invers al gazului, la Isaccea şi Siliştea, către Bulgaria; creşterea capacităţii de stocare de gaz la Depomureş; integrarea în conducta AGRI (Azerbaidjan-Georgia-România), care să ducă gazul mai departe în Ungaria, pe la Arad, dar şi extinderea către Constanţa, la terminalul de GNL; interconectarea pe ruta Bulgaria-România-Ungaria-Austria, a unei conducte care să fie legată la TANAP, TCP şi TAP; conducta submarină White Stream, care să lege Georgia de România, prin Marea Neagră, fiind conectată la TCP – TransCaspian Pipeline, proiect care să aducă gaz din Azerbaidjan şi Turkmenistan.

Tags: , ,

Comments are closed.

June 2017
M T W T F S S
« May    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Site Metter