It’s the Economy, Stupid: de ce interdicția de export de energie nu are sens economic

2017/01/18

contributors.ro

După multe discuții în care s-au bătut mult câmpii cu argumente pseudo-economice și bâlbe privind urgența, stocurile și neprevăzutul situației de a fi iarnă în ianuarie, buclucașul HG de limitare a exporturilor (HG 10/2017) a fost adoptat și publicat în Monitorul Oficial vineri seara.

Nu știu care sunt dedesubturile acestui HG, motivul pentru care s-a ocolit legea transparenței decizionale, n-a fost supus dezbaterii publice și conținutul său s-a aflat doar după publicarea în Monitorul Oficial vineri seară. Nu știu nici dacă forma în care a apărut în cele din urmă în Monitor nu cumva a fost diluată față de intențiile inițiale, cum s-ar putea înțelege din discuțiile penibile privind stocurile de cărbune, rezultând o variantă cât de cât acceptabilă în contextul regulilor europene (se poate limita exportul de energie în piața unică doar într-o criză serioasă). Mă voi referi strict la justificarea economică a unei limitări de exporturi de energie, în contextul argumentelor pe care le tot auzim. Cred că e important să clarificăm aceste lucruri, pentru că ideea limitării exporturilor de energie a mai apărut și în anii trecuți, cu același motiv, în esență absurd din punct de vedere economic.

Așadar, în urmă cu câteva zile, motivul circulat pe surse pentru care se ia în calcul limitarea exporturilor de energie este că energia ”cea mai ieftină” se duce la export, în timp ce în țară rămâne energia ”scumpă”, care ne încarcă pe noi la factură. E un argument pe care l-am mai auzit și din alte părți anul trecut, dar atunci cu un pic mai multă noimă, aici.

1. Într-o piață, nu există energie ”mai scumpă” sau ”mai ieftină”. Toată energia care se vinde, se vinde la prețul de piață, care e unul singur. Într-adevăr, unele centrale pot produce cu costuri mai mici sau mai mari, dar de vândut, vând la același preț, cel al pieței, dacă au costuri mai mari decât prețul pieței pur și simplu nu intră în piață pentru că ar merge în pierdere. Uitați-vă pe OPCOM, să zicem, pe piața la ziua următoare: nu veți vedea acolo un preț pentru hidro, unul pentru nuclear, unul pentru termo pe cărbune sau gaze — e un singur preț pe fiecare interval de timp. Ba chiar în piața pentru ziua următoare partenerii nici nu știu de la cine cumpără sau cui vând, platforma bursei corelează automat cererea cu oferta la prețul de echilibru.

Pentru cei fascinați de grafice, vedeți mai jos cum arată asta. Aceasta este chiar ”ordinea de merit” în care intră în piață energia (în funcție de preț, nu de un planificator central, apropo). Energia ”ieftină” e cea cu costuri marginale mici – eolian, solar, nuclear. Cea ”scumpă” este cea termo pe gaz și cărbune. Pe termen scurt, intră în piață cei care au costuri marginale mai mici sau egale cu prețul din piață; diferența între preț și costurile marginale reprezintă un câștig pentru producătorii respectivi.

(De reținut că, pe termen lung, mai contează și recuperarea investiției inițiale – de aceea, decizia de a investi într-o sursă de energie sau alta trebuie să țină cont de un cost mediu, în valoarea banilor de azi, pentru producția de energie pe durata de viață a centralei. Pe perioada de viață, prețurile trebuie să asigure un surplus peste costul marginal pe termen scurt care să acopere în timp și investiția. De aceea, pe durata de viață a unei centrale, energia hidro este cea mai ”scumpă” – din cauza investițiilor mari în amenajări de apă; nuclearul este foarte scump, pentru că ar trebui recuperată și investiția în reactoarele 3 și 4. Ca idee, câteva cifre aici. Ordinea de merit este relevantă pentru decizia de a intra în piață sau nu cu o ofertă într-un anumit moment, cu o centrală existentă).

Sursa: https://www.c2es.org/docUploads/nuclear-issues-brief-figure-4a.png

2. Într-o piață integrată, cu importuri și exporturi fără restricții, bunăstarea societății în ansamblu este mai mare decât în piețele închise. Graficul arată ca mai jos.

Avem două țări: prima, țara A, în stânga imaginii, e exportator. Asta înseamnă că, în termeni economici, prețurile din piața A sunt mai mici decât în țara vecină B și atunci producătorii din țara A vând în țara B (sau consumatorii din țara B cumpără de la producătorii din țara A). Concret, dacă prețurile din România sunt mai mici decât în Ungaria, toți producătorii, cei care vând în România plus unii care în ordinea de merit au costuri marginale mai mari decât prețurile din piață (să zicem Oltenia și Hunedoara) pot vinde undeva chiar și atunci când nu pot vinde în România. Curba ofertei în țara A se deplasează în sus, adică pentru un preț dat în piața A, producătorii din țara A sunt dispuși să ofere mai puțină energie în țara A și să ofere cantitatea respectivă în țara B, unde prețul e mai mare.

În alte cuvinte, ar fi în avantajul celor două companii cu costuri marginale mari, Oltenia și Hunedoara, să nu se întrerupă exporturile, dacă realmente piața din jurul României are prețuri mai mari decât în România. Este adevărat că, pentru consumatori, prețurile vor fi ceva mai mari, vor crește de la P0imp la Plow. Dar pierderea totală a consumatorilor, aria Plow C A P0exp este mai mică decât câștigul producătorilor, aria Plow B A P0exp, iar câștigul net pentru România ar fi aria ABC, diferența.

În țara B, se întâmplă invers: curba ofertei se deplasează spre dreapta cu oferta suplimentară din partea producătorilor români; prețul scade de la P0imp înainte de importuri la Phigh, consumatorii din țara B câștigă aria P0imp F E Phigh din cauză că vor cumpăra mai multă energie mai ieftin, iar producătorii din țara B pierd P0imp F D Phigh, vânzând o cantitate mai mică la prețurile scăzute din cauza importurilor. Per total, societatea din țara B câștigă diferența, aria DEF.

Aria congestion rent arată cât vor primi operatorii de transport (Transelectrica etc) din cele două țări din tarife pentru tranzacțiile cross-border. În cazul limitării exporturilor, Transelectrica pierde venituri din aceste tarife.

Sursa: adaptat după Study on cross-border market integration – Macroeconomic Analysis of the CEE region, E-Bridge, 2012

În alte cuvinte, din libertatea importurilor și exporturilor au de câștigat, per total, ambele țări, și țara importatoare, și țara exportatoare; cei care câștigă (producătorii în țara exportatoare, consumatorii în țara importatoare), câștigă mai mult decât cei care pierd (consumatorii, respectiv producătorii) și se obține și un câștig net pentru operatorii de transport. Nu este în interesul României să se limiteze exporturile, iar miniștrii trebuie să țină cont de interesul societății în ansamblul său, atunci când iau o decizie.

Un ultim comentariu legat de articolul menționat care, cum spuneam, ridică și niște probleme reale. În primul rând, se discută despre prețurile în momente diferite ale zilei: o țară poate fi când importator, când exportator, în funcție de prețurile din fiecare piață la momentul respectiv. În al doilea rând, prețurile la consumatorul final constau în prețurile angro plus marjele furnizorilor plus subvenții și alte scheme de sprijin. Într-adevăr, când România exportă energie din surse regenerabile, certificatele verzi sunt plătite în continuare de consumatorii români, ceea ce face ca într-adevăr piața să fie distorsionată și consumatorii români să aibă de pierdut. Dar aceasta este rezultatul politicii de ajutor de stat pentru regenerabile, care are mai multe dezavantaje economice pentru o societate în ansamblul său, ca orice schemă de ajutor de stat. De aceea, faptul că politica UE va fi de acum încolo să subvenționeze cercetarea în energie regenerabilă în loc să dea subvenții producătorilor este o idee excelentă.

Tags:

Comments are closed.

August 2017
M T W T F S S
« Jul    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Site Metter