Iluzia integrării eurasiatice (I) – de ce a cedat Armenia?

2013/09/17

Contributors.ro

Stanislav Secrieru

Breaking news de pe frontul eurasiatic

Integrarea eurasiatică este aparent pe val. Pe 3 septembrie preşedintele Sarkisian a confirmat intenţia Armeniei de a se alătura Uniunii Vamale Rusia-Belarus-Kazahstan (UV RBK) şi în perspectivă de a face parte din Uniunea Eurasiatică (UEA). Doar la o zi după acest anunţ, prim-ministru al Georgiei nu a exclus posibilitatea aderării ţării sale la proiectul de integrare economică şi politică iniţiat de Moscova. Declaraţia lui Ivanishvili reprezintă o imensă surpriză, deoarece suntem obişnuiţi din 2003 încoace cu mesajul repetat aproape obsesiv de conducerea Georgiei cu privire la dorinţa fermă de a adera la UE, deziderat însă incompatibil cu statut de membru în UEA. Dacă această ajustare de discurs politic va fi urmată de paşi în direcţia eurasiatică, UV RBK va ocupa teritoriu continuu de la Moscova până la Erevan, Tbilisi servind drept punte care actualmente lipseşte. Aşadar, la prima vedere UV RBK are un viitor luminos în Caucazul de Sud.

Traversând Marea Neagră, în Ucraina oligarhii cântăresc atent argumentele pro şi contra asocierii economice cu UE după şocul provocat de blocarea la vamă timp de câteva zile a exporturilor spre Rusia, în mijlocul lunii august. Moscova a amenințat că semnarea Acordului de Asociere (AA) Ucraina – UE la Vilnius va declanşa inerent o reacţie în lanţ, ducând la revizuirea modului de acces a producătorilor din Ucraina la piaţa rusă. Exporturile Ucrainei spre Rusia au atins €12,3 miliarde în 2012. În Moldova elita politică şi opinia publică sunt din nou bulversate din cauza francheței de care a dat dovadă reprezentantul special al preşedintelui rus pentru Transnistria Dmitri Rogozin, ameninţând Moldova printre altele cu calorifere reci la iarnă. În același timp, în toiul recoltei de legume şi fructe Rusia a refuzat câteva loturi de mere şi prune din Moldova. În piaţa centrală din Chişinău poţi auzi întrebări ironice la adresa comercianţilor dacă vând prune sau mere care nu au fost pe placul lui Onişenco – şeful Agenţiei Federale Ruse pentru Protecţia Drepturilor Consumatorului (Rospotrebnadzor)? Cu un pic de noroc şi presiune economică mai puternică Rusia speră să saboteze apropierea decisivă a Ucrainei de UE. În logica Kremlin-ului, dacă Ucraina pică din ecuaţia europeană, Moldova va fi o pradă mai facilă.

Sintetizând, Rusia ţinteşte spre cei mai avansaţi participanţi ai Parteneriatului Estic (PE) pentru a împedica parafarea/semnarea AA în cadrul summit-ului de la Vilnius (28-29 noiembrie 2013) şi simultan depune eforturi pentru a forţa accederea lor la UV RBK (ulterior UEA), limitând astfel pe viitor orice tentativă de evadare din sfera sa de influenţă. În ciuda succeselor aparente, la o analiză mai atentă integrarea eurasiatică este o iluzie dăunătoare nu doar pentru vecinii Rusiei, dar însăşi pentru Rusia, care riscă să repete isprava pescarului din povestea clasică a lui Puşkin „Pescarul şi peştesorul de aur”.

De ce a cedat Armenia?

Armenia are o marjă de manevră extrem de mică în raporturile cu Rusia. Gazprom şi RAO UES (United Energy Systems of Russia) controlează piaţa energetică Armeniei. Atunci când Armenia a încercat să diversifice sursele de gaze naturale, Rusia s-a implicat în determinarea diametrului conductei de gaze care va conecta ţara cu Iran, reducând astfel capacitatea acesteia.[1] După finalizarea racordării la reţeaua iraniană, Gazprom a preluat controlul asupra părții din conductă care trece pe teritoriul armean. În planul securităţii, Rusia permite Armeniei să menţină balanţa militară cu Azerbaijanul prin garanții bilaterale (baze militare pe teritoriul Armeniei până în 2046) și multilaterale de securitate (Armenia face parte din Organizația Tratatului de Securitate Colectivă) și prin transferuri de armament sub nivelul preţului pieţii (prelungind deci status quo-ul favorabil Armeniei în conflictul din Nagorno-Karabah).

Dată fiind dependența de Rusia, Armenia a căutat în ultimii ani să se apropie de UE, în special după războiul ruso-gerorgian. În spiritul principiului complementarității în politica externă, Erevan-ul a mizat pe Rusia în plan de securitate militară și energetică, dar s-a orientat tot mai mult în plan economic spre UE (asistența bugetară directă, modernizare și comerț). În 2008 Armenia a semnat un memorandum pentru desfășurarea misiunii de experți UE pe lângă structurile guvernamentale, care să asiste autoritățile centrale în vederea pregătirii pentru negocieri și implemenatarea AA cu UE (în special prevederile referitoare la Zona de Comerț Liber Aprofundat și Cuprinzător – ZCLAC). Spre deosebire de Moldova (o misiune similară a fost lansată în 2010), Armenia nu a făcut foarte multă publicitate de pe urma invitării experților europeni. Armenia promova integrarea europeană pe tăcute.

Deși a început mai târziu pregătirile, Armenia a redus rapid decalajul față de Georgia, astfel că a deschis negocieri asupra ZCLAC aproape simultan cu vecinul său din vest în 2012. Potrivit oficialilor europeni, Armenia a reprezentat o adevărată surpriză,[2] anterior Georgia detașându-se clar față de Armenia și Azerbaidjan în procesul de integrare europeană în Caucazul de Sud. Pe măsură ce negocierile cu UE avansau, iar vizitele oficialilor armeni la Bruxelles s-au înmulțit vizibil, presiunea Rusiei asupra Armenie a crescut exponențial. Prima bătălie s-a dat în aprilie 2012, la o lună după ce Armenia a început negocieri cu UE. Un diplomat european la Moscova a mărturisit că s-a purtat un duel diplomatic acerb cu ocazia redactării declarației ruso-armene dedicate împlinirii a 20 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice. În timp ce Rusia a reușit să introducă în text ”interesul Armeniei de a participa în procese de integrare în aria Eurasiatică”, Armenia s-a eschivat de la o formulă mai precisă, cum ar fi ”Armenia se va alătura” sau ”Armenia va face parte din UV RBK”.[3]

Mai expliciți au fost însă șefii celor două camere ale legislativului rus Serghei Narâșkin și Valentina Matvienko, invitând în vara anului 2012 Armenia să se alăture UV RBK. Pentru a ”stimula” Armenia în această direcție, Rusia a decis să ajusteze în trei etape prețul la gazele livrate Armeniei, de la 180 USD pe 1000 m/c în 2012 la $374 1000m/c în 2013, insistând că regularizarea prețului trebuie să continue până la a atinge 60% față de 2012. În iunie 2013 Rusia a dat undă verde pentru executarea contractelor de livrare a armamentului către Azerbaidjan (în valoare de un miliard USD) semnate de Rosoboronexport încă în 2011 și 2012, iar în august o delegație impunătoare în frunte cu președintele Putin a vizitat Baku. Azerbaidjan, care este profund nemulțumit de statu-quo în conflictul din Nagorno-Karabah, nu a ratat șansa de a face jocul Rusiei demonstrând Armeniei riscurile status-quo-ului în zona de conflict. Încolțită, Armenia a oferit Rusiei 20% din acțiuni pe care le mai deținea la ArmRusGazProm pentru a subvenționa cu 30% prețul la gaze către consumatori casnici și a declarat intenția de a se alătura UV RBK, deși încheiase cu succes în iulie 2013 negocierile cu UE asupra AA.

Șansele ca Armenia să parafeze AA la Vilnius sunt aproape de zero. Dar acest lucru nu înseamnă că aderarea la UV RBK va fi extrem de rapidă. De pildă, Kârgâzstan – ”chemat” încă din 2011 de Rusia în UV RBK – este încă în faza de examinare și aprobare a foii de parcurs în vederea aderării. Primul-ministru kârgâz a dat recent de înțeles că țara sa nu se grăbește să adere la UV RBK, deoarece acest pas impune mai multă chibzuință. Tactici similare de translare lentă a promisiunii în realitate pot fi folosite și de diplomația armeană, călită timp de două decenii în negocieri dure pe marginea conflictului din Nagorno-Karabah. În plus trebuie de remarcat că în spațiul post-sovietic acordurile, în special cele semnate într-o conjunctură specială, deseori nu sunt respectate parțial sau în totalitate (un fel de ”Pacta non servanda”). De exemplu, deși a ratificat în 2004 acordul cu privire la crearea Spațiului Economic Comun între Rusia, Belarus, Kazahstan și Ucraina, ultima nu a implementat prevederile înțelegerii, optând pentru vectorul european Un alt caz care scoate în evidență prăpastia dintre acord scris și realitate pe teren reprezintă Uniunea Statală Rusia-Belarus (1999), Moscova și Belarus purtând cu regularitate războaie comerciale care nu țin cont de înțelegerile scrise. Finalmente, președintele Sarkisian a declarat că Armenia nu va sista cooperarea cu UE. Se pare că Armenia încearcă să lasă ușa întredeschisă spre UE, anticipând că integrarea economică bazată pe teamă și șantaj nu poate să dăinuie mult.

Analiza inițial publicată de Centrul Român de Politici Europene

[1] Interviu cu un expert, Erevan, iunie 2011.

 

[2] Interviu cu un oficial UE, Bruxelles, iunie 2013.

[3] Interviu cu un diplomat UE, Moscova, aprilie 2012.

 

Tags: , ,

Comments are closed.

June 2017
M T W T F S S
« May    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Site Metter