EUROPULS: Piaţa de energie electrică din România

2010/12/08

Gabriel Traistaru, EUROPULS

Partea I: Ce însemnă liberalizarea pieţei de energie electrică? Lecţia de bază pentru orice consumator

Este uimitoare lipsa acută de informaţii despre conceptul de „piaţă liberă de energie” în România. Mass-media, principala sursă din care românii îşi culeg zilnic informaţiile, dovedeşte o slabă cunoaştere a subiectului, de aici rezultând, bineînţeles, o dezinformare în masă sau o informare precară. Acest lucru este din ce în ce mai îngrijorător, dat fiind faptul că în România piaţa de energie electrică este liberalizată în totalitate încă din 2007. Aşadar, a trecut destul de mult timp în care jurnaliştii autohtoni puteau să se informeze şi să informeze mai bine populaţia. Drept urmare, înainte sa vorbim despre cum se formează preţul energiei electrice sau cum se tranzacţionează emisiile de CO2, ar fi corect să identificam liniile de bază ale liberalizării pieţei de energie electrică.

Care sunt caracteristicile unei pieţe liberalizate?

Piaţa telecomunicaţiilor este o piaţă liberalizată. Procesul de liberalizare s-a încheiat la începutul anului 2002. Acum în România există mai multe companii ce acordă clienţilor lor servicii telecom de diverse tipuri. Un client îşi poate alege singur şi când doreşte furnizorul de servicii de telecomunicaţii. Aceasta reprezintă caracteristica definitorie a pieţei care a trecut printr-un proces de liberalizare. Vă puteţi întreba care este legătura cu piaţa energiei. O piaţă liberă a energiei are caracteristici asemănătoare cu piaţa de telecom pe care am descris-o înainte. Altfel spus, clientul va putea să îşi schimbe furnizorul de energie când va dori, fără ca alimentarea să îi fie întreruptă şi fără a plăti vreo taxă suplimentară. Este liber să aleagă.

Procesul de liberalizare a pieţei de energie din România s-a încheiat la 1 iulie 2007, atunci când, din punct de vedere legislativ, gradul de deschidere a pieţei era de 100%. Cel puţin teoretic, piaţa românească este liberă. Spun teoretic pentru că există o serie de probleme în aplicarea legilor. Totodată, mai sunt şi câteva specificaţii neclare în legătură cu anumite proceduri tehnice ce trebuie să aibă loc în procesul de schimbare a furnizorului de electricitate.
Garantul liberalizării pieţei de energie este Agenţia Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Aceasta trebuie să stabilească o serie de norme şi regulamente în conformitate cu legea comunitară, care să le permită clienţilor să aibă acces la avantajele pe care le produce procesul de liberalizare.

Piaţa reglementată, opusul pieţei libere de energie electrică

Intervine întrebarea: „dacă nu sunt consumator pe piaţa liberă, atunci pe ce piaţă mă aflu?” Înainte ca piaţa de energie să treacă prin procesul de liberalizare, exista o singură piaţă, cea reglementată. Ea este valabilă şi astăzi. Furnizorii care activează pe această piaţă sunt în număr de 7 şi sunt numiţi furnizori impliciţi, împărţiţi în regiuni geografice. Fiecare dintre aceştia are în portofoliu peste un milion de clienţi captivi, majoritatea rezidenţiali. Acest tip de client este cel care încă mai beneficiază de un tarif subvenţionat de stat la energia electrică. Statul român, prin ANRE, stabileşte o serie de tarife la începutul anului, care vor reprezenta de fapt costul energiei pentru consumatorii rezidenţiali sau agenţii economici care au optat pentru tarifele reglementate. Orice consumator aflat pe piaţa reglementată poate trece pe piaţa liberă dacă acest lucru i se pare avantajos. Sau se poate întoarce înapoi pe piaţa reglementată precum un consumator captiv dacă observă că nu este avantajat de costuri.

În România, momentan este mai avantajos pentru clienţii rezidenţiali să rămână pe piaţa captivă deoarece Statul le asigură un preţ mai mic la energie decât ar avea pe piaţa liberă. Acest lucru este posibil deoarece producătorii de energie sunt în proprietatea Statului. Astfel, Statul poate influenţa preţul la energie, acesta fiind unul dictat politic şi nu dictat de piaţă.

După câţiva ani însă, când se vor dezvolta producători privaţi de energie, iar Uniunea Europeană nu va mai fi de acord cu subvenţiile de stat, lucrurile vor sta cu totul altfel. Energia produsă de un producător privat va avea un preţ mai mic decât cea produsă de un producător de stat. Atunci va fi probabil începutul deschiderii, la propriu, a pieţei de energie. Cu alte cuvinte, atunci vom fi mai motivaţi să trecem de pe piaţa reglementată pe piaţa liberă deoarece vom beneficia de un preţ mai mic la energie, şi totodată vor exista şi o serie de alte servicii dedicate, dezvoltate de furnizori prin departamentele lor de marketing.

Partea II: Principiile liberalizării pieţei de electricitate în România

Procesul de liberalizare este unul mult mai complex decât pare la prima vedere. Pentru ca în centrul său să fie clientul, este necesar ca piaţa să fie caracterizată de doi factori principali: transparenţa şi competiţia. Transparenţa este necesară pentru a se putea înţelege mai bine cum sunt făcute preţurile finale ale energiei consumate de clienţi. Concurenţa este utilă pentru a exista certitudinea, bazată pe legile pieţei, că preţurile oferite de furnizori sunt cele mai mici posibile.

Transparenţa

În primul rând trebuie să ştim de unde vine energia şi unde ajunge ea. Odată cu liberalizarea pieţei de energie companiile energetice, care erau monopol de stat în trecut, au trebuit să suporte un proces de „unboundling”, adică de separare a activităţilor în companii distincte. Mai exact, fiecare activitate, de producţie , de transport, de distribuţie şi cea de furnizare a energiei, trebuia să fie înregistrată contabil separat. Astfel soluţia a fost înfiinţarea de noi companii pentru fiecare activitate în parte.Compania de producţie a energiei electrice va produce şi apoi va vinde energia pe o piaţă special realizată. Se cheamă Piaţa Centralizată pentru Contracte Bilaterale (PCCB). Pe această piaţă un producător scoate la vânzare o cantitate de energie, la un anumit preţ stabilit de el, şi oricine este interesat o poate cumpăra. Este interzisă vânzarea directă de energie către un furnizor fără ca această cantitate să fie listată pe PCCB.

În România există producători de energie nucleară, a doua cea mai ieftină energie de pe piaţă după cea hidro. Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie din România, aceasta producând aproximativ 30% din necesarul de consum al ţării. Se mai produce energie prin arderea cărbunelui la Complexele Energetice Rovinari, Turceni şi Craiova. Totodată, putem aminti ca producători Termoelectrica, Electrocentrale Bucureşti şi alţii. În viitor vor apărea pe lista producătorilor de energie şi companii care aparţin unui grup de firme ce deţin astăzi numai activităţi de furnizare sau distribuţie precum CEZ sau Enel, care dezvoltă în momentul de faţă parcuri eoliene în Dobrogea. Pe lângă acestea, s-au anunţat peste 40 de alte parcuri eoliene pe teritoriul ţării şi peste 4 centrale electrice realizate prin parteneriate private sau public-private. Enel (Italia), Electrabel (Belgia), Iberdola (Spania), CEZ (Cehia), RWE (Germania) şi filiala locală a celui mai mare producător siderurgic din lume, ArcelorMittal, vor participa, împreună cu Nuclearelectrica, la construcţia a altor două reactoare, 3 şi 4 de la Cernavodă.

Transportul energiei electrice de la Producător la Distribuitor se face prin Operatorul de Transport (OT). În lanţul care se formează de la producerea energiei până la vânzarea ei, transportul este considerat un element strategic şi astfel este monopol de stat. Operatorul naţional este Transelectrica. Distribuitorul reprezintă entitatea din lanţul menţionat anterior care este proprietarul întregii reţele de distribuţie (stâlpi, cabluri, transformatoare, etc.). El preia energia transportată, o transformă şi o distribuie în casele, birourile, fabricile consumatoare după ce aceasta a fost cumpărată de la furnizor. Distribuitorii de energie sunt companii private şi de stat. Cele mai cunoscute sunt Electrica şi filialele rămase încă în proprietatea Statului: Muntenia Nord, Transilvania Sud şi Nord. Celelalte cinci foste filiale electrice au fost cumpărate de către Enel (Dobrogea, Banat şi Muntenia Sud), CEZ (Oltenia) şi E.ON (Moldova).

Furnizorul este o entitate nouă care a apărut odată cu implementarea procesului de liberalizare. Rolul acestuia este de a cumpăra energia de la producători şi apoi de a o vinde consumatorilor la cel mai scăzut preţ posibil. De multe ori rolul acestei entităţi a fost asimilat cu cel al unei căpuşe care umflă nejustificat preţul facturilor clienţilor finali. Trebuie menţionat că acesta este un raţionament total greşit, fiind în mare parte cauzat de efectul dezinformării prin mass-media. Dacă furnizorul există, înseamnă că este nevoie de acesta. Rolul său este unul de o foarte mare importanţă pe o piaţă funcţională, el fiind reglementat de politica energetică a UE.

Pentru a înţelege exact rolul furnizorului, ni-l putem imagina ca fiind echivalentul unui supermarket care oferă pe rafturile sale produsele realizate de alţi producători. Ca şi în lanţul producător – distribuitor – supermarket, pe piaţa energiei există lanţul producător – distribuitor – furnizor.

În acelaşi timp, compania de furnizare este cea care crează produsele energetice. De exemplu, un furnizor le poate oferi clienţilor săi în acelaşi pachet, pe lângă energia electrică cumpărată de la sursele cele mai ieftine, şi gaz natural. Momentan această practică există în statele unde liberalizarea pieţelor de electricitate şi gaze naturale a atins un grad de maturitate înalt şi se cheamă „produs dual-fuel”. În compania de furnizare sunt concentrate activităţile de marketing, vânzări sau customer care ce au loc pe piaţa de energie. Furnizorul de electricitate mai are un alt rol, şi anume acela de a reprezenta clientul în relaţia cu distribuitorul, în cazul unor defecţiuni la reţea de exemplu. Furnizarea pare sinonimă cu distribuţia şi ca urmare cei doi termeni sunt adesea confundaţi. Numai înţelegând corect activitatea furnizorului se va putea conştientiza mai mult valoarea sa pe piaţă.

Odată ce am stabilit care este furnizorul şi ce face acesta, poate vă întrebaţi când o să bată la uşa dumneavoastră pentru a vă face o ofertă mai bună la electricitate. Ei bine, nici ei nu ştiu exact datorită faptului că procesul legislativ este complet numai în teorie. În practică rămân o serie de aspecte tehnice care trebuie să fie puse în ordine. Ca de exemplu, pe cheltuiala cui se vor schimba contoarele clienţilor care vor să treacă pe piaţa liberă? O procedură absolut necesară despre care legea este ambiguă.

Concurenţa

Un alt principiu pe care se bazează existenţa acestei pieţe libere a energiei transformă complet vechea configuraţie a sectorului energetic monopolist. Astăzi pe piaţa de energie din România există 22 furnizori cu cote de piaţă de peste 1%. Această realitate demonstrează că gradul de concurenţă este unul destul de ridicat.

Concurenţa dictează activitatea furnizorilor. Rezultatul acestui principiu este preţul din ce în ce mai mic oferit de furnizori clienţilor lor de pe piaţa liberă. Deocamdată preţul face diferenţa pe această piaţă între furnizori. Cine are preţul cel mai mic obţine consumatorii cei mai importanţi şi cei mai mulţi. Un rol al departamentelor de marketing din cadrul companiilor de furnizare va fi acela de a muta lupta din sfera preţului în cea a serviciilor. Aşadar tot concurenţa din piaţă va sta la baza dezvoltării serviciilor dedicate consumatorilor, Un principiu care până în momentul de faţă nu a existat.

Piaţa energiei din România este liberalizată, însă nu se poate compara cu cea din Italia, Marea Britanie ori Belgia, unde principiile pieţei libere sunt mult mai vizibile datorită faptului că legislaţia în domeniu este mult mai clară. România se află încă la începuturi, iar lucrurile merg destul de încet. În viitor însă, efectele benefice ale reformei sectorului energetic se vor simţi în fiecare casă.

Tags:

Comments are closed.

January 2018
M T W T F S S
« Dec    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Site Metter