De ce este atât de important gazoductul Ungheni-Chişinău. Cum a ajuns Transgaz prima companie de stat care investeşte în sectorul energetic din Republica Moldova

2017/12/30

Adevarul

Implicarea Transgazului în Republica Moldova, într-o ţară vorbitoare de limba română, este cea mai bună ocazie pentru România de a câştiga experienţă, încredere şi competenţă prin extinderea dincolo de graniţe a unor servicii atât de esenţiale, precum cele de transport şi furnizare de energie. Investiţia Transgazului nu trebuie interpretată nicidecum ca o ciocnire între Est şi Vest sau ca un mod prin care ţara noastră ar putea deţine un atu în politica de la Chişinău. Prin modul acesta gândire defectuos nu ne-am deosebi deloc de tipologia rusească de afaceri.

Când ar finaliza Transgaz conducta Ungheni-Chişinău

Eurotransgaz, filiala din Moldova a Transgaz, a depus ieri cererea de participare la privatizarea Vestmoldtransgaz, compania care va opera serviciile de transport al gazelor prin secţiunea de peste Prut a conductei Iaşi – Ungheni – Chişinău. Deschiderea şi adjudecarea licitaţiei ar urma să aibă loc undeva până în a doua jumătate a lunii ianuarie.  Care ar putea fi, însă, consecinţele acestei decizii luată de Transgaz? Care sunt obstacolele şi oportunităţile care vor veni în calea gazoductului Ungheni – Chişinău şi ce importanţă are acest moment pentru companiile de stat româneşti? Poate România să schimbe regulile jocului în ţara vecină şi, respectând regulile de piaţă, să le dea şi o mână de ajutor fraţilor noştri pentru a-şi diminua gradul de dependenţă faţă de gazul rusesc?

Compania moldoveană Vestmoldtransgaz a fost pusă în urmă cu ceva vreme pe lista de privatizare de guvernul de la Chişinău la un preţ de 9 milioane de euro şi sub condiţia ca cel care va câştiga licitaţia să investească 93 de milioane de euro în următorii 2 ani. Este de aşteptat ca, în eventualitatea în care oferta Transgaz va fi acceptată, lucrările de extindere până la Chişinău ale conductei Iaşi – Ungheni să fie facilitate şi de faptul că, în 2016, compania românească a proiectat gazoductul graţie unui ajutor nerambursabil acordat în 2016 de guvernul României. Termenul vehiculat pentru finalizarea conductei ar fi 2019. Conducta Ungheni – Chişinău este prevăzută a avea o capacitate anuală de 1.5 miliarde de metri cubi, în condiţiile în care consumul Republicii Moldova, fără cel al Transnistriei, ajunge la 1.3 miliarde de metri cubi în momentele de vârf. Necesarul mediu de import din România ar putea fi, în jur de 600 de milioane de metri cubi, luând în calcul faptul că vara consumul este mai mic iar iarna creşte atunci când temperaturile sunt din ce în ce mai scăzute. Nu este clar încă dacă actuala conductă ar putea permite exportul şi către Ucraina a unei părţi din gazele româneşti, odată ce va intra în producţie perimetrul din Marea Neagră.

Dar această posibilitate nu poate fi exclusă iar Moldova îşi va întări astfel rolul de mică ţară de tranzit în regiune. În acest sens, am vorbit cu reprezentanţii Transgaz ca să aflu care sunt detaliile tehnice ale proiectului şi care sunt oportunităţile care vor apare în urma acestei investiţii.

Întrebare: Ce detalii tehnice are noua conductă (capacitate totală anuală, lungime, dacă e prevăzut în plan să aibă flux bidirecţional, consumul estimat etc.)?

Răspuns: SNTGN TRANSGAZ SA a fost implicată în proiectul conductei de la Ungheni la Chişinău prin realizarea proiectului tehnic. Caracteristicile tehnice ale conductei de transport gaze sunt următoarele: Presiunea de proiectare – 55  bar; Diametrul nominal al ţevii – DN 600; Lungime conductă -110 km; Capacitatea conductei -1,5 miliarde mc/an; Fluxul gazelor prin conducta poate fi bidirectional. Consumul estimat 600 milioane mc/an conform Studiului de Fezabilitate elaborat de firma germană Fichtner

Când ar trebui finalizată construcţia gazoductului?

Realizarea obiectivului este preconizat a se finaliza în 2 ani. Transgaz este prima companie românească implicată într-o investiţie majoră, peste hotare.

Credeţi că exemplul Transgaz ar putea fi urmat şi de alte companii româneşti?

Prin interesul pe care îl manifestă faţă de oportunităţile externe, Transgaz consideră că se înscrie în linia tradiţiei pe care sectorul energetic al economiei româneşti a construit-o de-a lungul timpului. Şcoala românească de petrol şi gaze a dus drapelul şi renumele ţării dincolo de continentul european, iar acum confirmăm încă o dată că există valoare în domeniul nostru de activitate şi că a venit momentul să ne punem la lucru resursele pe un plan mai larg. Decizia noastră are la bază un studiu aprofundat asupra regiunii, iar o componentă importantă a acestuia este definită de buna înţelegere a conjuncturii şi a oportunităţilor din piaţă. Totodată, ne ghidăm în permanenţă de obligaţiile care decurg din obiectivele aprobate de acţionariat. Suntem deschişi pentru a împărtăşi altora din experienţa pe care am dobândit-o în legătură cu proiectele de investiţii peste hotare, cu atât mai mult cu cât simţim cât de importantă este dimensiunea de integrare europeană care se manifestă pe pieţele din vecinătate.

Ce oportunităţi vedeţi atât pentru Transgaz cât şi pentru cetăţenii Republicii Moldova prin prelungirea conductei Iaşi – Ungheni până la Chişinău?

Orice proiect de acest gen creează oportunităţi pentru dezvoltarea şi îmbunătăţirea unor capacităţi, fie ele în sfera proiectării, a execuţiei sau a operării ulterioare. Pentru investitor, va fi o ocazie de a demonstra abilităţile necesare pentru ducerea la îndeplinire a celor asumate şi de a stabili relaţii benefice cu mediul local de afaceri. Gândiţi-vă că vor fi locuri de muncă şi lucrări de execuţie care vor fi căutate pe piaţa locală, pe următorii doi ani. Transgaz, la rândul său, este interesat ca acest proiect să fie condus la bun sfârşit pentru că suntem conştienţi de importanţa existenţei unor soluţii care să ofere diversitate în opţiunile de aprovizionare cu energie a consumatorilor din Republica Moldova.

Contextul investiţiei româneşti în Republica Moldova

Decizia strategică luată de Transgaz este primul pas important de extindere transfrontalieră făcut de o companie românească de un asemenea calibru. Gazoductul Ungheni – Chişinău rămâne, la o primă vedere, singura opţiune concretă a unei investiţii cu capital de stat românesc dincolo de Prut, deşi au mai existat, în trecut, câteva tentative şi din partea celor de la Electrica şi Transelectrica.

Pe de altă parte, prezenţa Transgazului ar aduce o contribuţie esenţială la diversificarea resurselor energetice ale vecinilor de peste Prut. Deocamdată, însă, Republica Moldova este prinsă ca într-o menghină de Gazprom iar situaţia este una foarte complexă. În acest moment, unicul transportator viabil de gaze naturale pentru Republica Moldova este Moldovatransgaz, companie deţinută de Moldovagaz, controlată la rândul ei de Gazprom cu 50%, de guvernul de la Chişinău cu 37% şi de Transnistria, care are 13% dar ale cărei interese, hai să spunem că sunt reprezentate tot de Gazprom în această ecuaţie. Moldovatransgaz controlează, de-asemeni şi Chişinău Gaz, distribuitorul din Capitala ţării vecine. În prezent, 11% din volumul exporturilor celor de la Gazprom, destinate pieţelor din Balcanii de Vest şi Turcia, tranzitează Transnistria şi Republica Moldova. Dacă proiectele Nord Stream 2 şi Turkish Stream vor fi duse la bun sfârşit, Moldova nu va mai fi o ţară de tranzit, Moldovagaz nu va mai câştiga nici puţinii bani din taxele percepute pentru tranzit şi va fi efectiv la mâna Gazpromului. Iar pe ruşi nu îi interesează atât să scoată bani din conductele din Moldova cât, mai ales, să nu cumva să lase alt gaz, afară de cel rusesc, să treacă prin ele. Un alt aspect important este că reţeaua de electricitate a Republicii Moldova porneşte din Transnistria. Centralele care o produc sunt alimentate cu gaz natural şi sunt controlate de oameni apropiaţi de anumite structuri de la Kremlin. În orice moment, practic, vecinii noştri ar putea să se trezească în beznă.

Moldovenii plătesc de două ori pentru gaz

O altă vulnerabilitate pentru Republica Moldova este că marii consumatori industriali din Transnistria, care furnizează electricitate pe malul stâng al Nistrului dar care înghit aproape 2 miliarde de metri cubi anual de gaze naturale, nu au plătit niciodată vreo factură. În schimb, decontul a fost pasat guvernului de la Chişinău care s-a trezit pe cap cu o datorie de 6,5 miliarde de euro. 500 de milioane de euro înseamnă soldul Republicii Moldova, restul este ceea ce consumatorii industriali din Transnistria ar fi trebuit să plătească. Practic, consumatorul casnic din Republica Moldova plăteşte de două ori preţul gazului. O dată achită factura şi a doua oară, de la buget, trebuie să plătească pentru gazul consumat de centralele electrice care funcţionează pe bază de gaz natural pentru a nu se trezi fără electricitate! Cel mai sărac popor din zona asta a Europei este jefuit, efectiv, fără milă de Rusia, cetăţenii moldoveni ajungând să plătească direct sau indirect, preţuri exorbitante pentru gaze şi electricitate. Achiziţia de gaze româneşti ar putea să-i ajute pe vecini să scape, uşor-uşor, de această haiducie, unde se iau bani de la cei săraci pentru buzunarele oligarhilor. De curând, preşedintele Republicii, dl. Dodon, se lăuda că a cerut Gazprom un discount de 10-15% la preţul gazelor livrate Moldovei, crezând că astfel va îi va face pe cetăţenii Moldovei să ignore că ei, de fapt, plătesc cea mai mare factură de din Europa, atâta timp că furtul din Transnistria este acoperit din bănuţii cetăţeanului onest.

Transgaz trebuie să depăşească patru mari obstacole

Birocraţia şi mediul politic volatil, ca o balanţă de care atârnă pe de-o parte preşedintele pro-rus Igor Dodon şi o guvernare pro-europeană erodată de scandaluri de corupţie, reprezintă prima piatră de încercare pentru Transgaz. Al doilea obstacol ar putea fi rezolvat, paradoxal, de trecerea timpului. Aşa cum spuneam mai sus, operatorul moldovean de distribuţie a gazelor şi toată reţeaua de conducte este controlată de Gazprom. Numai că, prin adoptarea Pachetului III Energetic, Republica Moldova va trebui să asigure până la urmă accesul nedescriminatoriu la reţeaua de gaze al tuturor distribuitorilor, în consecinţă şi pentru Vestmoldtransgaz, compania unde va investi Transgaz.  Puţină lume, însă, ştie că cei de la Gazprom au obţinut în urmă cu ceva vreme o derogare de la  o serie de prevederi din Pachetului III Energie. Practic, companiile ruseşti nu se supun reglementării care separă activităţile de furnizare de gaze de cele care privesc operaţiunile de distribuţie până la finalul anului 2019. Termenul de finalizare al conductei este anul 2019. Tot atunci, contractul Republicii Moldova cu Gazprom se va încheia. A treia provocare: România nu are un furnizor de gaze naturale în Republica Moldova. Dar, acest obstacol, ar putea să se transforme foarte uşor într-o oportunitate, întrucât s-ar deschide un nou segment pe piaţa gazelor din ţara vecină care ar putea trezi interesul şi altor companii româneşti, fie singure, fie într-un joint venture cu alte firme din Moldova. România ar putea inclusiv să completeze un ciclu complet de export prin construirea unei centrale electrice pe gaz sau a unui depozit de gaze naturale. Reacţia oligarhilor din Transnistria ar fi a patra problemă. Ei şi unii politicieni bine ascunşi în mrejele politicii de la Chişinău riscă să piardă sume uriaşe de bani care, în prezent, sunt produse pe spatele cetăţenilor din Republica Moldova. În orice caz, prezenţa unei companii de stat româneşti în Republica Moldova într-un sector atât de important ar putea deschide drumul şi altora care, până acum, au şovăit şi nu s-au încumetat să treacă Prutul, fie din lipsă de viziune, fie din comoditate.

Tags: ,

Comments are closed.

January 2018
M T W T F S S
« Dec    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Site Metter