Şeful Gazprom crede că o decizie privind proiectul Nord Stream 2 va fi luată în următoarele luni

2016/09/22

Capital

“Absolut toţi parteneri care participă de la început continuă să lucreze la acest proiect. În ceea ce priveşte modul specific în care va fi implementat acest proiect, cred că în următoarele luni vom avea o decizie finală”, a declarat Alexei Miller.

Gazprom livrează gaze naturale Germaniei via o serie de conducte amplasate în Marea Baltică, denumite Nord Stream. Anul trecut, Gazprom şi un grup de companii europene, respectiv E.ON, Wintershall, Shell, OMV şi Engie, au semnat un acord pentru realizarea proiectului Nord Stream-2, ce presupune construirea a încă două conducte pe lângă cele două deja existente, astfel încât capacitatea sa de transport ar urma să se dubleze, până la 110 miliarde de metri cubi pe an.

La finele lunii trecute, vicepreşedintele american Joe Biden, a apreciat că proiectul gazoductului Nord Stream 2 este “o afacere proastă pentru Europa” pentru că riscă să destabilizeze Ucraina. UE a importat din Rusia o treime din gazul pe care l-a consumat în 2014 şi unele state din Europa de Est au atins chiar 100%.

Comisia Europeană, potrivit căreia acest gazoduct prin Marea Baltică riscă să concentreze 80% din importurile de gaz rusesc din UE, a promis să examineze atent conformitatea proiectului cu regulile europene, în special cele de concurenţă.

Tags: ,

Comments are closed.

November 2017
M T W T F S S
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Site Metter