Doar patru din cele 10 rafinării pe care le avea România în 1989 funcţionează

2016/12/08

CAPITAL.RO

Concepţia economică în perioada comunistă era strictă: să nu depindem de importuri şi să producem totul în ţară. Pornind de aici, petrolul juca un rol crucial, era pilonul pe care se baza întreaga economie: agricultură, textile, îngrăşăminte, industria chimică, mase plastice, lacuri, vopseluri, cauciuc, fire şi fibre sintetice.

Astfel că sistemul comunist a gândit o reţea de 10 rafinării cu concepte diferite, în funcţie de zona ţării şi de specificul produselor: Petromidia Năvodari, Petrobrazi Ploieşti, Arpechim Piteşti, Petrotel Ploieşti, Rafo Oneşti – acestea fiind unităţi mari, şi Astra Ploieşti, Vega Ploieşti, Steaua Română Câmpina, Rafinăria Dărmăneşti şi Surplacu de Barcău – de dimensiuni mai mici.

Cum industria românească, structurată pe verticală, pornea de la petrol, cantităţile procesate au crescut de-a lungul timpului. De exemplu, în anii 1975 în România se rafinau circa 20 de milioane de tone de ţiţei, pentru ca în ’88 şi ’89 nivelul să ajungă la 34 de milioane de tone. Însă această capacitate de prelucrare era cu mult peste consumul intern sau al capacităţii de extracţie a României de la acea vreme, dar planul era să ajungem acolo la un moment dat. Până atunci, cantităţi uriaşe de ţiţei erau aduse, în timpul regimului
comunist, din Iran. Le plăteam cu tractoare, ciment şi alte produse, apoi îl prelucram în cele zece rafinării, iar, ulterior, vindeam
benzină şi motorină în bazinul Mediteranei, către ţările occidentale, la preţ de dumping.

După 1990, situaţia evident că nu a mai putut continua, aşa că industria petrolieră a început să urmeze o pantă descendentă. În prezent, mai funcţionează doar patru unităţi de procesare a ţiţeiului. Trei dintre ele produc carburanţi pentru transport, respectiv benzină şi motorină: Petromidia Năvodari, din grupul Rompetrol (denumit astăzi KMG International), Petrobrazi Ploieşti (aparţinând OMV Petrom) şi Petrotel Ploieşti (deţinută de Lukoil). O a patra rafinărie care mai funcţionează astăzi este Vega Ploieşti, care produce bitum, solvenţi, combustibili lichizi pentru încălzire şi alte produse speciale derivate din petrol.
„Economia, în general, şi industria în principal, inclusiv cea de petrol şi gaze, au avut (după 1990 – n.r.) o evoluţie negativă o lungă perioadă de timp (aproximativ până în anul 2000) după care a început un proces relativ lent de refacere şi revenire la performanţe din ce în ce mai bune”, spune profesorul Nicolae Napoleon Antonescu de la Universitatea de Petrol şi Gaze din Ploieşti. El enumeră, într-o lucrare denumită “Scurt istoric al industriei de petrol şi gaze din România”, câteva evenimente importante care au marcat semnificativ industria de petrol şi gaze din România, după Revoluţie.

Ministerul Petrolului, transformat în Departament
În 1990, se înfiinţează S.C. Oil Terminal S.C. Constanţa, pentru vehicularea ţiţeiului, produselor petroliere şi petrochimice lichide şi a altor produse şi materii prime, în vederea importului, exportului şi tranzitului. De asemenea, se înfiinţează  S.C. Conpet S.A. Ploieşti, prin transformarea Întreprinderii de Transport Ţiţei prin Conducte, având ca obiect operarea sistemului naţional de conducte magistrale pentru transportul ţiţeiului din câmpurile de exploatare şi de la Oil Terminal către rafinării. În acelaşi an, a fost desfiinţat Ministerul Petrolului şi transformat în Departament în cadrul Ministerului Economiei Naţionale.

În anul 1991 s-a înfiinţat Regia Naţională a Gazului Metan Romgaz R.A. Mediaş şi Regia Autonomă a Petrolului Petrom R.A. Bucureşti. Totodată, în anul 1992, activităţile de foraj sonde, prepararea fluidelor de foraj şi lucrările de construcţii şi montaj aferente forajului au fost reorganizate în 18 Societăţi Comerciale de Foraj Sonde, privatizate ulterior. În anul 1993 s-a făcut privatizarea, prin MEBO, a S.C. Rompetrol S.A. şi S.C.Petrostar S.A.

În anul 1995 apare Legea Petrolului, care este prima lege ce se referă exclusiv la hidrocarburi (ţiţei, gaze şi condensat), şi se înfiinţează Agenţia Naţională  pentru Resurse Minerale, instituţie autonomă, în coordonarea primului-ministru, având atribuţii directe în aplicarea Legii Petrolului şi Legii Minelor. În anul 1997 se înfiinţează Societatea Naţională a Petrolului Petrom S.A., prin fuziunea Petrom R.A. cu Compania Română de Petrol (CRP), având în componenţă toate unităţile de extracţie a ţiţeiului şi serviciile aferente şi rafinăriile Petrobrazi  şi Arpechim Piteşti, precum şi toate benzinăriile (PECO), aparţinând CRP.

În anul 1998, se înfiinţează Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz S.A. Mediaş, cu capital integral de stat, având cinci filiale cu statut de Societăţi Comerciale (S.C. Exprogaz S.A. Mediaş, Tg. Mureş şi Ploieşti respectiv S.C. Distrigaz Sud S.A. Bucureşti şi S.C. Distrigaz Nord S.A. Tg. Mureş). De asemenea, Rompetrol S.A. este achiziţionat de omul de afaceri Dinu Patriciu şi un grup de investitori locali şi se extinde rapid prin deschiderea unei filiale în Olanda (1999) unde îşi stabileşte şi sediul central, urmând să preia rafinăria Vega Ploieşti (1999) şi Petros Ploieşti (2000) care devine Rompetrol Well Services S.A. În anul 2001, Rompetrol cumpără rafinăria Petromidia, care devine Rompetrol Rafinare S.A., care dezvolta  şi o amplă reţea  de benzinării în România  şi alte  ţări.
Lukoil cumpără  Petrotel în 1998

 

Lukoil, prima companie privată din Federaţia Rusă, achiziţionează pachetul majoritar de acţiuni al rafinăriei Petrotel. În anul 2004 au fost aprobate noua lege a Petrolului şi Legea Gazelor, în condiţiile alinierii standardelor româneşti la cele internaţionale şi, în special, cele din Uniunea Europeană. Tot SNP Petrom S.A. a fost privatizată prin achiziţionarea a 51% din acţiuni de către OMV Group din Austria, compania primind ulterior numele OMV Petrom.

În anul 2005 se formează S.N. Romgaz S.A. Mediaş prin unirea Exprogaz S.A. şi Depogaz S.A. De asemenea, au fost privatizate Distrigaz Sud, preluată de Gas de France, şi Distrigaz Nord, preluată de E.ON Germania. În anul 2007, România a sărbătorit 150 de ani de producţie de petrol, după ce, în anul 1857, fusese prima ţară din lume cu o producţie înregistrată în statisticile oficiale. Tot atunci a fost construită şi prima rafinărie din lume, la Râfov în judeţul Prahova, cam în apropierea autostrăzii Bucureşti-Ploieşti de astăzi. “Datorită scăderii drastice a producţiei de ţiţei şi gaze naturale, s-a început un amplu program de prospectare/explorare a unor noi zăcăminte de hidrocarburi, în special pentru gaze naturale, atât în zăcăminte convenţionale, mai ales în platforma continentală  a Mării Negre, cât şi pentru zăcăminte terestre neconvenţionale, respectiv în argile gazeifere (gaze de şist)”, a mai scris Napoleon Antonescu.

Astfel, americanii de la ExxonMobil şi OMV Petrom au început în 2008 explorarea perimetrului de mare adâncime Neptun din Marea Neagră, unde o sondă săpată în 2012 a identificat posibile zăcăminte de gaze între 42 şi 84 de miliarde de metri cubi. Companiile nu au luat încă decizia finală de a trece la etapa de exploatare, însă aşteptările sunt optimiste, iar producţia în acest perimetru ar putea începe în următoarea decadă. Totodată, compania americană Chevron a început explorarea a două perimetre, în sudul litoralului şi în sudul Moldovei, pentru a găsi gaze de şist, perimetre concesionate în 2010 de la Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale. La începutul anului trecut, Chevron a decis să se retragă din aceste proiecte, arătând că rezultatele explorărilor din România sunt inferioare proiectelor pe care le are compania în alte ţări. Agerpres

Tags:

Comments are closed.

November 2017
M T W T F S S
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Site Metter