Cum se convinge populația asupra normalității creșterii prețului gazelor

2017/11/20

Cotidianul

Iarna care vine se anunță foarte friguroasă, asemeni celei din 2012, iar discuțiile despre situația furnizării cu gaze naturale precum și despre prețuri își fac loc cu multă ușurință în spațiul public. O declarație făcută de Eric Stab, directorul general al Engie România, zilele trecute în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă privind activitatea Autorității Naționale de Reglementare în Energie (ANRE), rămasă încă netaxată, induce ideea că în România vor exista consumatori care nu vor putea beneficia de gaze în lunile foarte reci. „Dacă va fi o iarnă grea, va fi suficient gaz pentru la iarnă? Nu suntem siguri. Sperăm, dar nu avem nicio garanție. Singura soluție, dacă nu avem suficiente gaze, este să întrerupem furnizarea către anumiți consumatori, ceea ce trebuie definit printr-un plan de urgență întocmit de Guvern. Acest plan exista din trecut, dar trebuie updatat de urgență. Cel mai important lucru este să definim clar ce consumatori trebuie să fie înterupți și în ce ordine, dacă va fi o lipsă de resurse“, a fost declarația lui Stab. Acesta reprezintă compania care a cumpărat fostul Distrigaz Sud, societatea care distribuie gaze naturale pentru jumătatea de sud a țării.

Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, fost director Romgaz Mediaș, susține că această declarație demonstrează o practică folosită în România de peste zece ani de către firmele cu ”management performant” impuse pe piața românească și anume asigurarea furnizării de gaze iarna către toți consumatorii români nu este problema furnizorilor, este o problemă a Guvernului României. Aceste firme s-au obișnuit să-și rezolve problemele, profitabilitatea și oligopolul pe piață (Engie din Franța împarte piața de distribuție a gazelor cu nemții de la E.ON), cu ajutorul legilor și nu prin aplicare know-how-ului pentru care au fost aduse în România, spune Chisăliță.

Infrastructura de azi a României din sectorul de gaze naturale dă semnale de alarmă atunci când avem o scădere a temperaturii medii zilnice pe țară sub -15 grade Celsius mai mult de trei zile consecutive. În acest caz, apare un deficit de gaze și România va fi nevoită să cumpere mai mult de afară, în general de la Gazprom. Fizic, aceste gaze ajung în țară fără nicio problemă daca nu există avarii pe traseu. În zona Isaccea vine o conductă importantă dinspre Rusia, via Ucraina, iar în nordul țării, la Medieșul Aurit avem o alta. În plus, de câțiva ani de zile, s-a pus în funcțiune conducta Szeged-Arad, pe unde vine gaz cumpărat în urma unor negocieri cu alți furnizori decât Gazprom. Conform lui Chisăliță, legea gazelor naturale stabilește că furnizorii (adică titularii de licențe de furnizare a gazelor naturale) au obligația să-și desfășoare activitățile cu respectarea obligațiilor stipulate în licență, respective continuitatea aprovizionării cu gaze a tuturor clienților din portofoliu. Cu alte cuvinte dacă un furnizor a încheiat un contract cu un client, care plătește prețul stabilit în contractul pentru gaze, furnizorul are obligația de a-i asigura gazele și vara și iarna. Legea gazelor prevede e asemenea că în cazul unor situații de criză neașteptate pe piața de gaze naturale, operatorul de transport, în speță cumpania de stat Transgaz, propune adoptarea unor măsuri de siguranță a căror punere în aplicare se face prin hotărâre a Guvernului României.

România consumă gaze din producția proprie, Romgaz și OMV Petrom, din import, în special de la Gazprom, și din înmagazinările făcute în perioadele când consumul e mai scăzut și prețuri mai mici. În declarația lui Stab reiese faptul că există un management defectuos al înmagazinărilor de gaze și că din această cauză vom fi nevoiți să cumpărăm mai mult de afară. Comparativ cu iarna 2011-2012, cea mai friguroasă din ultimii ani, cantitatea de gaze înmagazinată este optimă și chiar dacă ar fi fost o cantitate mult mai mare tot am fi fost nevoiți să importăm mai mult pentru a face față consumului ridicat în timp de vreme rea. În concluzie, în opinia mea, afirmațiile că nu sunt suficiente gaze în depozitele de înmagazinare, iar acest fapt va determina o posibilă criză a gazelor și creșterea prețului sunt un Fake News. De ce este nevoie să se lanseze astfel de știri? Se folosește ideea de management defectuos – neînmagazinarea unor cantități suficiente de gaze, ca fiind motivul care ne obligă să cumpărăm gaze din import și astfel, se identifică vinovații pentru creșterea prețului gazelor. Psihologic este mai ușoară acceptarea de către populație a unei fapte – creșterea prețului gazelor – atât timp cât se găsește și pedepsește vinovatul”, mai spune Chisăliță.

Tags:

Comments are closed.

December 2017
M T W T F S S
« Nov    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Site Metter