Contract-gigant, de 4,8 mld USD, între Iran, francezii de la Total și chinezii CNPCI pentru exploatarea celui mai mare zăcământ de gaze

2017/07/03

capital.ro

South Pars, cel mai mare zăcământ de gaze din lume, este împărţit de Iran şi Qatar în Golful Persic. Zăcământul conţine 14.000 de miliarde de metri cubi de gaze, sau 8% din rezervele mondiale cunoscute.

„Acordul internaţional pentru dezvoltarea diviziunii 11 a zăcământului South Pars va fi semnat luni în prezenţa ministrului iranian al Petrolului şi a directorilor firmei franceze Total, a companiei chineze CNPCI şi a grupului iranian Petropars”, a anunţat oficialul de la Teheran, conform Agerpres.

În prima etapă, a proiectului diviziunii 11 a zăcământului South Pars, costurile sunt estimate la două miliarde de dolari, iar gazul produs va fi transportat prin reţeaua de gazoducte a Iranului, a anunţat recent Total.

După mai mult de un deceniu de negocieri, Iranul şi statele din grupul „5 plus 1” (SUA, Rusia, China, Marea Britanie, Franţa şi Germania) au ajuns la un acord cuprinzător care pune capăt preocupărilor occidentale privind programul nuclear controversat al Teheranului. În urma încheierii acestui acord, o serie de sancţiuni asupra economiei Iranului vor fi ridicate. Eliminarea sancţiunilor a permis Iranului, ţară ale cărei rezerve de petrol se situează pe locul patru la nivel mondial, să-şi reia treptat exporturile de petrol.

Conform analiştilor, Total va opera zăcământul şi va avea o participaţie de 50,1% în acest proiect. Petropars, o subsidiară a National Iranian Oil Company, va deţine 19,9% în timp ce compania chineză CNPCI va avea o participaţie de 30%.

Şi alte companii occidentale ar putea reveni în Iran după semnarea acestui acord, un pas înainte spre îndeplinirea obiectivului autorităţilor de la Teheran de majorare a producţiei de ţiţei şi gaze naturale în următorii ani.

Tags:

Comments are closed.

November 2017
M T W T F S S
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Site Metter