Companiile aflate sub autoritatea Ministerului Energiei au raportat în ultimii trei ani pierderi totale de 4,2 miliarde de lei

2016/10/16

zf.ro

Companiile aflate sub autoritatea Ministerului Energiei au raportat în ultimii trei ani pierderi totale de 4,2 miliarde de lei, potrivit datelor prezentate de minister.

Astfel, în anul 2015, trei companii cu capital majoritar de stat aflate sub autoritate, respectiv Complexul Energetic Oltenia, Regia Autonomă de Activităţi Nucleare şi Complexul Energetic Hunedoara, au raportat pierderi totale de 2,79 miliarde lei. Concret,  Complexul Energetic Oltenia a raportat pierderi de 960,85 milioane lei, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare a raportat pierderi în valoare de 168,27 milioane lei, iar Complexul Energetic Hunedoara a înregistrat pierderi de 1,66 miliarde de lei.

Pentru Compania Naţională a Uraniului încă nu s-au aprobat situaţiile financiare pentru anul 2015.

În 2014, pierderi totale s-au ridicat la 1,23 miliarde lei, respectiv Complexul Energetic Oltenia – 693,6 milioane lei,  Compania Naţională a Uraniului – 104,7 milioane lei,RATEN – 86 milioane lei şi Complexul Energetic Hunedoara – 352 milioane lei.

În anul 2013, au fost raportate pierderi de 210 milioane lei, respectiv  Complexul Energetic Hunedoara – 147,6 milioane lei şi Electrocentrale Grup – 63 milioane lei.

Ministerul Energiei a organizat la începutul acestei săptămâni o sesiune de informare pentru angajaţii ministerului cu privire la Avertizorul de Integritate, în cadrul programului „Transparenţă în Energie” derulat de minister alături de nouă organizaţii neguvernamentale partenere.

Programul îşi propune să identifice şi să implementeze o serie de instrumente precum avertizorul de integritate, care să eficientizeze activitatea economică a companiilor.

„Avertizarea de integritate reprezintă raportarea sau furnizarea în interes public de informaţii de care o persoană ia cunoştinţă în timpul defăşurării activităţii sale profesionale, privind acele acţiuni sau omisiuni care reprezintă o ameninţare la adresa sau care prejudiciază interesul public. Avertizarea de integritate, ca instrument, are rol principal de prevenţie, nu se constituie într-un instrument de şantaj şi  nici nu îl expune pe cel care furnizează o astfel de sesizare. Ea are menirea de a proteja interesul public. Această sesizare vine de la o persoană din interiorul sistemului, din interiorul instituţiei”, a declarat Iulia Coşpănaru, Directorul adjunct Transparency International Romania.

Totodată, în cadrul workshopului s-a pus accentul pe identificarera riscurilor şi căutarea celor mai bune soluţii de remediere a unor posibile cazuri de corupţie. „Există ceea ce se numeşte cifra neagră a criminalităţii, acele situaţii care nu sunt niciodată descoperite, niciodată identificate, pentru că nu are cine să le scoată la iveală. În lipsa unui avertizor de integritate, respectiv a unei persoane responsabile care să spună ce se întâmplă în spatele uşilor închise, ele rămân total necunoscute. Importantă este identificarea riscurilor pe care aceste situaţii le generează şi căutarea soluţiilor de remediere pentru ca riscurile să fie limitate sau chiar înlăturate”, a adăugat Iulia Coşpănaru.

Sesiunea de informare pentru Avertizorul de Integritate este parte din proiectul iniţiat de Ministerul Energiei, Transparenţă în Energie, prin care, cu ajutorul a nouă ONG-uri din România, are în vedere transparentizarea companiilor aflate sub autoritatea ministerului.

Tags:

Comments are closed.

June 2017
M T W T F S S
« May    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Site Metter