Cea mai eficienta arma a Rusiei s-a uzat: Europa nu mai depinde de Gazprom

2015/12/04

business24.ro

Arsenalul strategic al Rusiei a inceput sa se diminueze dramatic, dar nu din cauza raidurilor aeriene declansate de Kremlin in SCea mai eficienta arma a Rusiei s-a uzat: Europa nu mai depinde de Gazpromiria.Gazprom, una dintre cele mai eficiente arme de care fosta URSS si Rusia ultimilor decenii au facut uz in mod constant, pare sa isi fi pierdut eficacitatea.

Principala piata de desfacere a gazului rusesc, Europa, este un camp de batalie intre mai multi competitori, iviti in urma tensiunilor aparute intre Bruxelles si Moscova pe tema crizei din Ucraina, iar accesul pe noile piete din Asia nu se dovedeste atat de facil pe cat credeau liderii rusi, relateazaBloomberg.

Prinsi in corzi

Gazprom pare acum un boxer de categorie supergrea varat in corzi de un adversar pe masura, ceea ce explica tendinta companiei de a da dovada de flexibilitate in abordarea noilor termeni contractuali cu tarile europene.

Dovada o fac proiectele de revitalizare a unor coridoare de transport direct al gazului catre UE, dar si anuntul privind declansarea negocierilor pentru o intelegere amiabila in dosarul privind incalcarea legislatiei antitrust din Europa de catre Gazprom.

“Pozitia Gazprom si a oficialilor rusi a devenit mai flexibila in urma schimbarilor de situatie. Intelegem sa ne aparam punctul de vedere, dar tinem cont si de cerintele partenerilor europeni”, a explicat adjunctul ministrului Energiei din Rusia, Alexey Teksler.

Noua abordare reflecta si eforturile depuse de Moscova in a detensiona relatia cu Occidentul pe tema crizei ucrainiene si incercare de a gasi parteneri stabili in campania declansata impotriva gruparilor teroriste din Siria.

Dar, schimbarile ce se anunta in relatia comerciala de 36 de miliarde de euro intretinuta intre Gazprom si UE arata nu doar o noua strategie politica a Kremlinului, ci si faptul ca folosirea pretului gazului ca parghie in relatiile diplomatice nu mai are acelasi efect.

Aceasta si pentru ca tensiunile inregistrate intre liderii UE si Rusia inca din vara anului trecut au dus la diversificarea surselor de alimentare cu energie pentru multe state europene.

Vremuri de criza

“Dupa declansarea crizei din Ucraina, tema diversificarii surselor de aprovizionare cu gaz a fost una aflata frecvent pe buzele oficialilor din ambele tabere.

Rusia are nevoie de piata de gaz din Europa in aceeasi masura, daca nu chiar mai mult, in care Europa are nevoie de gazul rusesc”, crede Simone Tagliapietra, expert al centrului de analiza Bruegel din Bruxelles.

Taxele colectate din industria de petrol si gaze din Rusia constituie peste jumatate din bugetul tarii. Livrarile de gaz pe piata europeana se fac numai prin intermediul gazoductelor, ceea ce limiteaza optiunile Gazprom de a redirectiona aceste resurse pe alte piete.

Dincolo de asta, planurile de a realiza un nou gazoduct gigant care sa alimenteze piata europeana via Turcia au fost blocate dupa ce Ankara a recurs la doborarea unui avion militar rusesc acuzat de a fi violat spatiul aerian al tarii.

Ce-i drept, de dragul veniturilor, Gazprom a pastrat acelasi nivel al livrarilor de gaze naturale pe piata din Turcia, al doilea mare consumator din regiune, factura platita anual de Ankara fiind de 10 miliarde de dolari.

Oficiali din cadrul Gazprom recunosc ca politica companiei fata de partenerii europeni a trecut de la confruntare la conciliere, dupa ce noile proiecte dezvoltate pentru ocuparea unei pozitii dominante pe pietele din Turcia si China s-au dovedit greu de implementat.

Sergei Kupriyanov, purtator de cuvant al Gazprom, a mentionat: “politica noastra de export a fost intotdeauna echilibrata si adaptabila”, afirmand ca si in partea UE se vede in aceasta perioada un interes crescut pentru gazul livrat de Rusia.

Productia de gaze din Europa este intr-adevar in scadere, cum este si cea a furnizorilor din Africa de Nord, ceea ce inseamna ca statele europene vor creste nivelul importurilor.

Numai ca, spre deosebire de anii precedenti, Rusia se va confrunta cu o multime de concurenti nou intrati pe piata de energie din UE.

Pentru anul viitor, o estimare Bloomberg arata ca veniturile pe care Gazprom le-ar putea obtine de pe piata europeana ar putea cobori pana la 20,7 miliarde euro, cel mai scazut nivel atins in ultimii 11 ani.

Competitie acerba

“Va fi o adevarata lupta dusa intre furnizorii de gaz din Statele Unite, Rusia, Algeria, Orientul Mijlociu si toate ofertele vor fi favorabile consumatorilor europeni”, a declarat Patrick Pouyanne, directorul general al Total.

Anul viitor, primele transporturi de gaze de sist ar putea fi livrate din SUA in UE, iar alte proiecte din Asia ar putea creste stocul de combustibil de pe piata.

Obisnuita sa dicteze termenii contractuali prin prisma cotei detinute pe piata din Europa, Gazprom s-ar putea regasi in pozitie defensiva in urma invaziei de noi furnizori care intentioneaza sa acapareze piata europeana.

In acest moment, gazul rusesc asigura 30% din consumul de gaze natural din UE, iar piata europeana genereaza o treime din veniturile realizate de companie.

“Gazele de sist din SUA vor da o sansa europenilor sa joace tare in negocierile cu Gazprom”, crede Fatih Birol, directorul Agentiei Internationale pentru Energie.

Pana acum, acest avantaj parea rezervat numai Moscovei, dupa cum a demonstrat-o atitudinea oficialilor rusi dupa tensionarea relatiilor dintre Rusia si Occident.

“Europa a pierdut!”, exclama satisfacut seful Gazprom, Alexey Miller, in momentul incheierii contractului de furnizare a gazelor pe piata din China.

Planurile de atunci ale rusilor includeau limitarea livrarilor de gaze catre piata europeana si redirectionarea acestora catre Asia.

S-a intors foaia

In septembrie 2014, Gazprom efectua deja primele taieri in sistemul de livrare a gazelor catre Europa, in special catre statele care convenisera sa ajute Ucraina prin livrari de gaze din rezerva proprie, dupa ce relatia dintre Moscova si Kiev atinsese cote explozive.

In decembrie, Vladimir Putin a socat si mai tare partenerii occidental anuntand pe nepusa masa ca Moscova a decis sa se retraga din proiectul gazoductului South Stream, conceput in parteneriat cu UE, lansand varianta inlocuitoare Turkish Stream.

Varful culminant al crizei gazelor rusesti a fost atins in ianuarie 2015, cand Alexey Miller l-a anuntat pe comisarul european responsabil de politica energetica, Maros Sefcovic, ca Rusia intentioneaza sa renunte din 2019 la livrarile efectuate prin gazoductul care tranziteaza Ucraina, fortand statele europene sa construiasca alte culoare de transport.

“Noua nu ne place sa lucram asa”, a replicat Sefcovic, care, din acel moment, a declansat o ampla ofensiva de diversificare a furnizorilor de pe piata UE in scopul asigurarii independentei energetice a blocului comunitar.

Numai ca, odata cu pabusirea pretului petrolului pretul gazelor a inceput sa scada constant, chiar daca acest efect nu a fost resimtit in primele 6 sau 9 luni.

Gazprom asteapta ca incasarile de anul viitor de pe piata europeana sa fie in scadere cu 16%.

Cele mai mari campuri de extractie din Siberia produc sub limita normala, iar cererea redusa, in special din cauza debransarii Ucrainei, ameninta sa duca pana si productia de anul acesta la un minim al ultimilor ani.

Inca din aprilie, Bruxellesul a demarat o ancheta privind abuzurile comise de Gazprom in relatia cu statele europene, compania riscand o amenda de 3,6 miliarde euro in cazul in care va fi gasita vinovata.

Relatia cu China merge si ea schiopatand, Beijingul refuzand semnarea unui alt contract pentru livrari suplimentare de gaz.

Cam toate aceste semnale au declansat la Kremlin o schimbare de atitudine in ceea ce priveste relatia Gazprom-Comisia Europeana.

Dupa insuccesul inregistrat in luna septembrie in negocierile duse cu oficialii chinezi, Miller s-a reorientat catre un parteneriat cu 5 mari companii energetice din Europa pentru a lansa proiectul gazoductului Nord Stream II.

Oficialii companiei rusesti s-au angajat sa ofere discounturi substantiale partenerilor atrasi in consortiu, dar si sa repecte legislatia antitrust de pe piata europeana.

De atunci si pana acum, oficialii Gazprom au inaintat si o cerere de reglare a disputei cu Bruxellesul printr-o intelegere amiabila, iar flexibilitatea in politica de retur a fost dovedita prin anuntarea organizarii primei licitatii pentru gaz pentru partenerii din UE, o premiera in istoria companiei.

Tags: ,

Comments are closed.

June 2017
M T W T F S S
« May    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Site Metter