ANALIZĂ Partea plină a paharului după eşecul proiectului Nabucco

2013/07/03

Adevarul

Specialistul în geopolitică Marius Văcărelu arată că energia a dobândit mai multă importanţă în strategiile publice, iar clasa politică şi administraţia s-au unit într-un efort comun pentru a ieşi din impas.

După eşecul proiectului gazoductului Nabucco lamentările s-au ţinut lanţ, dar există şi voci care arată că în situaţia astfel creată avem şi o parte plină care e „chiar mai mare“ decât partea goală a paharului.

Marius Văcărelu, specialist în geopolitică, arată pe blogul său găzduit de platforma www.adevarul.ro că proiectul a reprezentat o cauză care a unit politica şi administraţia într-un efort comun, într-o singură direcţie. Acest lucru nu s-a mai realizat din 2007 încoace, ceea ce este până la urmă mai bine.

Practic, este evident că de acum tema energetică va uni şi mai mult eforturile statului român, deoarece „fără de energie, boieri dumneavoastră, nu se poate“. În al doilea rând, potrivit lui Marius Văcărelu, Nabucco a redemonstrat că în secolul XXI una dintre temele de importanţă majoră este energia, alături de politica fiscală, educaţia superioară, politica demografică şi politica de mediu.

„Adevărata ştire: contractul Rusia-China“

S-a spus că, în urma acestei decizii de favorizare a proiectului TAP în dauna proiectului Nabucco, cel mai mult a câştigat Rusia. „Parţial este adevărat, parţial aş considera că cel mai mare câştigător este China, care se demonstrează a fi, încă o dată, un magnet economic mai puternic decât toate statele continentului european“. În opinia specialistului, „adevărata ştire a săptămânii a fost încheierea unui contract între Rusia şi China, în care prima s-a angajat să vândă 46 de milioane de tone de petrol pe an, timp de 25 de ani: 360 de milioane de tone de petrol contra a 270 de miliarde de dolari“. Efectele acestei decizii „sunt mult mai largi decât se crede“, iar ţările continentului european „vor trebui să înceapă lupta pentru a convinge furnizorii de materie primă că sunt mai frecventabili decât alte state“, notează Marius Văcărelu.

Sectorul nuclear câştigă teren

În acelaşi timp, proiectul Nabucco atrage atenţia asupra diversificării resurselor energetice folosite de orice stat. „Se observă că totuşi cea mai sigură şi mai rentabilă formă de energie pentru un stat este cea produsă de centrale atomo-electrice. Acestea au câştigat de mult competiţia cu celelalte forme de energie, iar aspectul va deveni şi mai evident în următorii ani“. În fine, specialistul semnalează şi două probleme generate de eşecul Nabucco. Prima: „Deficitele bugetare majore, precum şi datoriile publice din ce în ce mai mari nu permit statelor membre UE – în majoritate – să mai facă strategii de dezvoltare pe termen lung“. Şi a doua: „Preţul energiei furnizate populaţiei şi consumatorilor industriali se va mări din ce în ce mai mult, iar aceasta ar putea să ducă la anumite probleme sociale, proteste, închideri de companii etc.“ „Din acest moment, anumite pretenţii de supremaţie economică ale UE la nivel global s-au terminat“, concluzionează Marius Văcărelu.

Vezi AICI textul integral al comentariului publicat de Marius Văcărelu

Tags: ,

Comments are closed.

November 2017
M T W T F S S
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Site Metter