Analist: “Cooperarea dintre Rusia şi Turcia poate duce la o rezoluţie a crizei siriene”

2016/08/10

Bursa

ACTUALIZARE 16:09 Turcia ameninţă cu sistarea acordului cu UE privind migranţii dacă nu vor fi ridicate vizele pentru cetăţenii săi
Ministrul turc pentru afaceri europene, Omer Celik, a afirmat astăzi că Ankara va sista aplicarea acordului cu Uniunea Europeană privind stăvilirea fluxului de migranţi către blocul comunitar, dacă UE nu oferă o dată precisă pentru ridicarea vizelor pentru cetăţenii Turciei, transmite Reuters.
Într-un interviu la televiziunea Haberturk, Celik a estimat că a-i cere Turciei să-şi modifice legislaţia referitoare la terorism, o cerere cheie din partea UE pentru ridicarea vizelor, ar însemna să pui în pericol propria securitate a Europei.
Acordul UE-Turcia privind migranţii, cu toate că a fost criticat foarte mult de către apărătorii drepturilor omului, a contribuit la reducerea drastică a numărului de refugiaţi şi de migranţi care ajung pe ţărmurile Europei, oferindu-le un răgaz politicienilor UE, după ce aproximativ 1,3 milioane de străini au ajuns pe continent anul trecut, conform sursei citate.
(M.I.)
——-
* ACTUALIZARE 15:30 Putin subliniază dorinţa de “restabilire a dialogului” între Rusia şi Turcia
Preşedintele rus Vladimir Putin a subliniat dorinţa ruso-turcă de “restabilire a dialogului şi relaţiilor” bilaterale, la primirea de astăzi la Sankt-Petersburg a omologului său turc Recep Tayyip Erdogan, după nouă luni de criză diplomatică între cele două ţări, transmite AFP.
“Această vizită, care are loc în pofida situaţiei politice interne foarte complicate din Turcia, arată că noi toţi dorim restabilirea dialogului şi a relaţiilor, în interesul poporului rus şi al celui turc”, a declarat Putin, după ce i-a strâns mâna omologului său turc.
Relaţiile dintre Moscova şi Ankara s-au deteriorat considerabil după doborârea în luna noiembrie a unui bombardier rus de către aviaţia turcă deasupra frontierei turco-siriene.
Putin, care a fost unul dintre primii lideri străini care i-au telefonat lui Erdogan după puciul eşuat din 15 iulie, a reafirmat astăzi că Rusia este “categoric împotriva oricărei încercări de a acţiona în mod neconstituţional”.
El şi-a exprimat speranţa că Turcia “poate depăşi această problemă şi că ordinea şi legea constituţională vor fi restabilite” în Turcia, conform sursei citate.
(M.I.)
——-
* ACTUALIZARE 14:50 Rusia şi Turcia au negociat în secret reconcilierea în capitala Uzbekistanului
Rusia şi Turcia au negociat în secret reconcilierea lor la Taşkent, capitala Uzbekistanului, în urma unei medieri făcute de un om de afaceri turc şi de preşedintele kazah Nursultan Nazarbaev, a dezvăluit marţi presa turcă, citată de AFP.
Potrivit cotidianului Hurriyet, Turcia a început să contacteze Rusia pentru a pune capăt crizei prin intermediul lui Cavit Caglar, om de afaceri şi fost ministru. Acesta este în bune relaţii cu liderul republicii autonome Daghestan din Caucazul rus, Ramazan Abdulatipov, care are la rândul său acces la consilierul pentru politică externă al preşedintelui rus Putin, Iuri Uşakov.
Ankara a început să lucreze la o scrisoare adresată Moscovei, în care îşi exprima regretele pentru incidentul aerian, în scopul depăşirii crizei din relaţiile celor două ţări.
Preşedintele Nazarbaev, care este în bune relaţii cu Putin şi Erdogan, a anunţat Ankara la 22 iunie, după o întrevedere cu liderul rus, că e momentul propice pentru a-i adresa acestuia respectiva scrisoare. Purtătorul de cuvânt al lui Erdogan, Ibrahim Kalin, s-a deplasat atunci rapid, în noaptea de 24 iunie, la cererea preşedintelui uzbec, la Taşkent, unde Putin asista la o reuniune a Organizaţiei pentru Cooperare de la Shanghai (OCS).
O scrisoare a fost înmânată consilierului pe politică externă al preşedintelui rus, iar Putin şi-a dat acordul pentru o reconciliere, afirmă Hurriyet. Apoi scrisoarea a fost publicată de ambele părţi la 27 iunie, deschizând calea spre încheierea crizei, care a fost extrem de nefastă pentru economia turcă.
(G.F.)
——-
* ACTUALIZARE 12:09 Turcia avertizează Washingtonul să nu sacrifice relaţiile pentru “teroristul” Gulen
Turcia a avertizat astăzi SUA, prin vocea ministrului său de justiţie, să nu sacrifice relaţiile bilaterale din cauza “teroristului” Fethullah Gulen, care s-ar afla, potrivit Ankarei, la originea puciului eşuat din 15 iulie, informează L’express.
“Dacă Gulen nu este extrădat, Statele Unite vor sacrifica relaţiile (bilaterale) din cauza acestui terorist”, a declarat Bekir Bozdag agenţiei de presă Anadolu, subliniind că sentimentul antiamerican în rândurile populaţiei turce a atins un punct culminant din cauza acestui diferend între cei doi aliaţi din cadrul NATO.
“Revine părţii americane atribuţia de a împiedica acest sentiment să se transforme în ură”, a spus ministrul.
Puciul ratat, despre care Ankara afirmă că ar fi fost pus la cale de predicatorul Fethullah Gulen, autoexilat în SUA din 1999, a tensionat brusc raporturile turco-americane.
Un ministru turc nu a ezitat chiar să afirme că “Statele Unite se află în spatele tentativei de lovitură de stat”, în timp ce un fost şef de stat major a sugerat implicarea CIA în puciul ratat.
Preşedintele Recep Tayyip Erdogan – care a acuzat Washingtonul că îl “hrăneşte” şi îl “protejează” pe inamicul său numărul unu, cândva un fost aliat – a dat de înţeles SUA că un refuz de a-l extrăda pe fostul imam ar avea consecinţe asupra relaţiilor bilaterale. Ankara a trimis în SUA mai multe dosare pentru a obţine extrădarea acestuia.
Ministrul turc al justiţiei a indicat totodată că “autorităţile americane studiază cu seriozitate cererea noastră de extrădare”. Dar Bekir Bozdag a adăugat că, “de acum înainte, Gulen şi-a pierdut caracterul de marionetă, el nu mai este utilizabil de către SUA, nici de vreo altă ţară”. “Dacă Gulen nu este extrădat, aceasta va avea un impact defavorabil asupra raporturilor” între cele două ţări, a insistat el.
Potrivit Ankarei, acest opozant turc retras în Pennsylvania (nord-estul SUA) ar fi creierul recentei lovituri de stat eşuate, soldată cu 273 de morţi şi 2.000 de răniţi. Fostul imam neagă orice implicare în puciul ratat din 15 iulie, conform sursei citate.
(M.I.)
——-
Discuţiile care urmează să aibă loc între preşedintele rus Vladimir Putin şi cel turc Recep Tayyip Erdogan sunt de o importanţă deosebită pentru Orientul Mijlociu, întrucât cooperarea bilaterală poate duce la o rezoluţie a crizei siriene şi poate preveni amestecul Statelor Unite ale Americii în regiune, potrivit generalului în rezervă din Forţele Aeriene Turce, Erdogan Karakus, citat de Sputnik International.
Întâlnirea dintre cei doi lideri, programată astăzi, la Sankt Petersburg, este prima vizită externă a lui Erdogan, după tentativa eşuată de lovitură de stat, din iulie.
Acest eveniment, în urma căruia peste 60.000 de oameni au fost concediaţi, reţinuţi sau investigaţi, a răcit relaţiile dintre Turcia şi Vest, aducând Ankara mai aproape de Rusia, spre îngrijorarea Statelor Unite şi a aliaţilor lor, conform publicaţiei citate.
Karakus susţine că Ankara ar trebui să capitalizeze evoluţiile recente, aducând cooperarea cu Moscova la nivel maxim, cât mai curând posibil.
Analistul a declarat: “Guvernul turc a înţeles că Vestul a fost în spatele tentativei eşuate de lovitură de stat, de pe 15 iulie. Preşedintele Erdogan a făcut referiri directe la asta. Asta este o dovadă de cât de importantă este cooperarea Turciei cu Rusia”.
Karakus a mai precizat că unele ţări nu sunt fericite de reapropierea Ankarei de Moscova, care a avut loc după ce Erdogan şi-a cerut scuze pentru doborârea, în luna noiembrie, a unui avion militar rus în apropierea graniţei turco-siriene.
“Vestul, în special Statele Unite, este îngrijorat de îmbunătăţirea relaţiilor dintre Moscova şi Ankara”, a spus analistul. Potrivit acestuia, întânirea dintre Erdogan şi Putin ar trebui privită drept o “barieră” care va preveni Washingtonul şi aliaţii săi să deruleze Iniţiativa Orientul Mijlociu (n.r. un plan pentru transformarea ţărilor musulmane din Orientul Mijlociu în ţări democrate).
“Cooperarea Turcia-Rusia şi activităţile comune ar trebui să ajute la rezolvarea problemelor din Siria”, a mai adăugat Karakus.
Recent, ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, a anuţat că Rusia şi Turcia poartă în prezent discuţii despre construcţia a două linii în cadrul proiectului gazoductului Turkish Stream.
“Turcia este interesată în livrarea directă de gaze naturale, ocolind alte ţări de tranzit. În acest sens, cel puţin una dintre liniile Turkish Stream este dedicată consumatorilor din Turcia. În general, în prezent vorbim despre construcţia a două linii. Cea de-a doua linie, dedicată consumatorilor din Europa de Sud-Vest, poate fi şi ea amplasată pe fundul Mării Negre, în apele teritoriale ale Turciei”, a declarat Alexander Novak, într-un interviu acordat postului de televiziune “Rossiya-24”.
În luna decembrie 2014, Rusia a anunţat că renunţă la proiectul gazoductului “South Stream” în favoarea proiectului “Turkish Stream”, care prevede construcţia unei conducte de gaze din Rusia până în Turcia via Marea Neagră. Cu toate acestea, până acum nu a fost semnat un acord interguvernamental cu privire la Turkish Stream, proiectul fiind îngheţat după ce relaţiile dintre Moscova şi Ankara s-au înrăutăţit în luna noiembrie 2015, după doborârea unui avion rusesc de vânzătoare de către armata turcă.
Detaliile privind implementarea proiectului Turkish Stream urmeaă să fie discutate cu ocazia vizitei preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan în Rusia.

Tags:

Comments are closed.

November 2017
M T W T F S S
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Site Metter