Activele Gazporm, JINDUITE de Ucraina şi UE. Se pregătesc de procese antimonopol

2015/12/31

publika.md

Ucraina vrea să pună sub sechestru acțiunile pe care compania rusească Gazprom le deţine în ţările vecine, inclusiv în Moldova. Decizia vine după ce Comitetul Antimonopol de la Kiev a învinuit gigantul rus că acţionează în condiţii necompetitive şi provoacă pagube economiei ucrainene, scrie portalul de știri Delovaia Stolița.

Gazprom a fost calificat drept monopolist în țara vecină în perioada 2009-2015, după ce a încălcat legea cu privire la concurență. Guvernul de la Kiev va chema în judecată gigantul rus în data de 14 ianuarie 2016.

În cazul unui rezultat favorabil pentru Kiev, Ucraina va amenda Gazprom-ul cu 30 la sută din cifra de afaceri obținută din tranzitul de gaz din această perioadă. Suma se ridică la șase miliarde de dolari.

În condițiile în care Gazprom deține acțiuni de doar 350 de milioane de dolari în companiile ucrainene, guvernul de la Kiev va fi nevoit să se reorienteze spre alte țări. Astfel, activele pe care compania rusească le deține în Moldova, Belarus sau Turcia reprezintă ținte pentru Ucraina.

Şi Comisia Europeană a acuzat, în primăvara anului curent, gigantul rus că încalcă regulile antitrust ale pieţei gazelor naturale în opt ţări membre, printre care Bulgaria, Cehia și Polonia. Conform prognozelor, amenda variază între 10 şi 20 de miliarde de dolari.

Tags:

Comments are closed.

June 2017
M T W T F S S
« May    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Site Metter