9 august 2016: şah geopolitic la Sankt Petersburg

2016/08/09

Adevarul

O discuţie cu mize enorme între Putin şi Erdogan. Despre restructurarea hărţilor de putere din partea noastră de lume, despre bani, definirea, controlul şi reglementarea de zone de influenţă, despre conducte cu repunerea pe tapet a super-proiectului Turkish Stream, despre perspectivele unei colaborări bilaterale cu ochii spre dimensiunile sale multilaterale imediate şi pe termen mediu strategice, economice şi militare.

Definind bazele de la care pleacă prima parte a axei de putere care este pe cale să se lege formal, acum între Rusia şi Turcia, apoi, posibil, integrând şi Israelul.

Ca orice eveniment de asemenea anvergură, el trebuie aşezat corect în linia celor două ofensive diplomatice majore, fără precedent în ultima perioadă, lansate simultan de Ankara şi Moscova. Ambele capitale reacţionând din ce în ce mai dur la izolarea internaţională ce a urmat, în cazul Rusiei, de anexarea ilegală a Crimeei şi de amestecul în războiul civil din Ucraina (dar şi de mişcările succesive de întărire a dispozitivelor de la linia de contact cu UE şi NATO) şi, în cazul Turciei, de acuzaţiile faţă de comportamentul autorităţilor după încercarea eşuată de lovitura de stat militară.

În consecinţă, iată motivaţia unei alianţe directe care să le pună într-o poziţie de forţă ai zonei în orice tip de negocieri ulterioare, pe domenii multiple, de la cel economic la cel de securitate. Iar „zona” este cea trasată de linia directă Moscova-Ankara, dar antrenează consecinţe majore pentru toate echilibrele regionale proxime, zone strategice ultra-sensibile cu relevanţă globală: Caucazul de Nord şi Orientul Apropiat.

Iată de ce analiza evenimentului de la Sankt Petersburg trebuie începută cu reamintirea unui alt Summit esenţial, cel al trilateralei Rusia-Iran-Azerbaidjan, care a avut loc pe 8 august, la Baku, între preşedinţii Putin, Rohani şi Alyiev. Temele discuţiei sunt similare cu cele de la Sankt Petersburg: cooperare economică, proiecte energetice şi conducte de transport, probleme de securitate regională şi lupta împotriva terorismului. Foarte interesant că tema principală aici, ca şi la Sank Petersburg, este construcţia unei linii de transport, dar şi explorarea posibilităţilor de realizare rapidă a unui „coridor energetic nord-sud care să sincronizeze reţelele electrice din cele trei ţări”. Linia de transport înseamnă construcţia liniei ferate Quazvin-Rasht-Astana care va conecta Rusia de Azerbadjian şi Iran, proiecţia iniţială fiind o capabilitate de transport de 6 milioane de tone de marfă, pentru ca mai apoi să fie completată la 15/20 milioane de tone anual.

Importanţa repunerii în centrul atenţiei a proiectului Turkish Stream este, evident, economică, dar şi cu o semnificaţie politică deosebită din moment ce acesta este proiectul care a înlocuit South Stream, abandonat la insistenţele Comisiei Europene, care a ajuns chiar să ameninţe Bulgaria cu proceduri de infringement dacă ar fi acceptat oferta rusească, aşa cum spunea pe 28 iunie prim-ministrul bulgar Borisov, exasperat de refuzul celor de la Bruxelles atât în ce priveşte South Stream, cât şi cel privind centrala nucleară de la Belene.

„Aş dori ca atât Comisia Europeană cât şi Consiliul, într-un gest de solidaritate cu ceea ce Bulgaria a făcut în calitate de membru loial al Uniunii, să decidă fie să dea banii, sau să ne permită să construim unitatea nucleară, sau să ne ajute să vindem reactorul, sau să ne permită să construim South Stream ca un proiect privat, sau să sancţioneze Grecia şi Turcia în acelaşi fel ca şi Bulgaria”. – Boiko Borisov

Adăugând (cu referinţă la refuzul Bulgariei de a face parte la proiectul de odinioară privind o forţă navală comună în Marea Neagră: „Ca un membru loial al NATO, aş dori ca atât Comisia Europeană cât şi Consiliul să ştie ce bani trebuie să plătească pentru contractele anulate… Nu poate fi doar o problemă a Bulgariei. Dar cum se face că, atunci când proiectul trebuie oprit este vorba de o problemă comună, dar atunci când trebuie să plătim penalităţi, atunci este doar o problema noastră?”

Context de nemulţumiri în spaţiul economic al Mării Negre, iar acest moment de la Sankt Petersburg poate da nu numai o soluţie bilaterală ci, eventual, poate reprezenta şi o tentaţie pentru Bulgaria într-o viitoare formulă de cooperare. Cu o posibil (chiar dacă problematică) decizie de a reasuma unilateral, cu toate riscurile, proiectul South Stream. Idee anunţată deja de primul ministru Borisov, care vrea ca ţara sa să deţină 100% proprietatea asupra conductelor. Sau de a deveni clienţi (poate privilegiaţi, lucru deloc imposibil) pentru reţeaua Turkish Stream. Iar Vladimir Putin a subliniat, pe 7 iunie, că încă aşteaptă un răspuns definitiv al UE faţă de proiectul South Stream, dar şi pentru Turkish Stream…

„Avem nevoie doar de o poziţie clară din partea Comisiei Europene – a spus Vladimir Putin – Clară. De înţeles şi fără echivoc. Până în acest moment nu există nicio poziţie, pe niciunul dintre cele două proiecte”.

Lucrurile, însă, se precipită şi UE ar putea fi pusă în faţa unui fapt împlinit. Ideea este tentantă mai ales că, în formula lui Turkish Stream, Turcia şi Rusia s-ar poziţiona ca un actor major pe piaţa producţiei şi distribuţiei de gaze, oferind preţuri care să fie eliberate de orice tip de constrângeri comerciale, aşa cum sunt cele impuse de reglementările europene. Unde lucrurile încep să aibă o dimensiune strategică regională, ar fi momentul în care, dacă ne luăm după anunţurile făcute în ultimele săptămâni de cei de la Gazprom, ar fi posibilă o colaborare în realizarea unificării reţelelor de transport energetic cu Iranul şi Azerbaidjanul (în plus faţă de unificarea reţelelor electrice). Oferind astfel un transport securizat către marilor porturi cu instalaţii enorme de compresie a gazului din porturile iraniene.

Cât de rapid? The Moscow Times scria, pe 26 iulie, că structura iniţială de partea rusească pentru Turkish Stream este gata: o linie din Coridorul Sudic şi staţia de compresare din regiunea Krasnodar sunt gata construite. Adică linia ce ar trebui să răspundă direct nevoilor energetice ale Turciei. Rămâne să vedem ce se va decide în privinţa celei de-a doua linii, pentru a alimenta ţările din sud-estul Europei. Linia de conexiune a conductei Poseidon între Grecia şi Italia nu a trecut dincolo de stadiul proiectului pe hârtie, iar disensiunile politice din acest moment fac dificilă perspectiva unui acord general dat de Bruxelles pentru folosirea acestui tip de resursă.

Avem aici începutul posibil al unei cooperări economice pe Turkish Stream, care, proiect important în sine, capătă cu totul alte valenţe dacă-l proiectăm la scara regiunii care, tradiţional, deţine unul dintre potenţialele conflictuale cele mai ridicate ale lumii. Dacă idee centrală a cooperării este crearea unui spaţiu de influenţă şi control pentru un spaţiu ca cel definit de prezenţa în acelaşi „coş” al Moscovei, Ankarei, Astanei, Teheranului, ţări legate fie şi numai de structura Organizaiei de Cooperare de la Şanghai, s-ar putea să vedem că ar fi vorba de începutul unei alianţe de putere.

Intră toate acestea într-o gândire mai largă de rearanjări strategice? Poate este vorba despre asta în măsura în care, într-o formulă sau alta, trebuie să se ajungă la o securizare a situaţiei, iar marii actori de putere să se fi decis să deschidă şi posibilitatea asta, „securitate regională asigurată de actorii regionali interesaţi”. Este o soluţie care figurează ca acceptabilă în cărţile de geopolitică. Dar nimeni şi nimic nu spune încă dacă va fi şi o soluţie acceptată în lumina intereselor globale din ce în ce mai conflictuale. O lume în care cei mai înverşunaţi duşmani devin, conjunctural, cei mai buni prieteni. Cât de conjunctural? O întrebare la care vom avea un răspuns atunci când vom putea ghici în stele care este durata de viaţă a unei Antante… oricât ar fi ea de interesant-cordială şi promiţătoare.

Tags: , ,

Comments are closed.

June 2017
M T W T F S S
« May    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Site Metter